joi, 31 iulie 2008

Nu sta indiferent ! Si tu poti ajuta !

Uniunea Nationala a Studentilor din Romania a demarat o campanie de ajutorare a persoanelor afectate de inundatiile din nordul tarii.


UNSR va forma echipe de interventie in toate campusurile universitare, formate din tineri studenti care doresc sa ajute sinistratii.

Echipele vor pleca miercuri, 6 august catre zonele afectate.

Asadar... Apelul nostru e unul umanitar, sau mai bine zis firesc... Si se concretizeaza intr-o mana de ajutor acordata celor care o necesita imperios.

Nu de dragul actiunii in sine sau al publicitatii, ci la gandul ca oricand ne putem afla si noi in locul lor...

In urma nu-ti ramane decat binele pe care l-ai facut !

Nu sta indiferent ! Si tu poti ajuta !

Alatura-te noua pe www.inundatii.unsr.ro

www.unsr.ro

duminică, 27 iulie 2008

Cand terapeutii rateaza. Maestrii psihoterapeuti povestesc despre cele mai mari esecuri din cariera lor




Editura Catharsis Media, 2008

In 2003, aparea la editura Jossey-Bass din San Francisco, o carte cu un nume cel putin ciudat, scrisa de doi psihoterapeuti americani cu o vasta experienta. Cartea se numea: "The Mummy At The Dining Room Table" (publicata un an mai tarziu si in Romania, de catre Editura Trei, cu titlul: "Mumia de la masa din sufragerie"). Cartea a fost un succes de piata, atat datorita titlului incitant, dar si a subiectului neobisnuit. Terapeuti americani celebri povesteau despre cele mai bizare cazuri intalnite in cariera lor.

Putini stiu, insa, ca "The Mummy At The Dining Room Table" este, de fapt, al doilea proiect editorial realizat de Jeffrey Kottler si Jon Carlson. Cu doar un an in urma, in 2002, ei publicasera la prestigioasa editura Brunner/Routlege din New York, o alta carte, care, desi nu a fost la fel de tentanta pentru publicul larg, a reprezentat un eveniment pentru comunitatea psihologilor. Ceea ce isi propusesera Kottler si Carlson sa realizeze era sa puna in discutie publica un subiect aproape tabu printre psihologi: esecul in terapie. Cei doi autori au reusit sa adune in volumul "Bad Therapy. Master therapists share their worst failures", marturiile a 20 dintre cei mai cunoscuti psihoterapeuti americani contemporani, adaugandu-le si confesiunile proprii.

Pentru un practician (mai ales pentru unul american) a discuta despre esecurile pe care le-a avut in timpul sedintelor sale inseamna a te aventura intr-un tinut periculos. Comisiile de licentiere nu glumesc cand este vorba de analizarea activitatii psihologilor acreditati. In plus, concurenta acerba, lupta pentru construirea unei "reputatii" onorabile, nu se impaca foarte bine cu destainuirea publica a propriilor ratari. Drept urmare, subiectul acesta nu este foarte popular printre psihologi. Din pacate, asa cum observa si autorii in prefata cartii, aceasta situatie dauneaza in primul rind tinerilor practicieni, cei care resimt cel mai mult presiunea obtinerii de rezultate pozitive, dar si nesiguranta in fata esecurilor inevitabile.

De ce si cand apare esecul in terapie? Care sunt urmarile acestuia asupra pacientului? Dar asupra terapeutului? Ce invataminte trebuie trase dintr-o astfel de situatie? Si, nu in ultimul rind, cum poate fi transformat esecul intr-o victorie?

Cu toate aceste intrebari au fost confruntati 22 dintre cei mai proeminenti si experimentati psihoterapeuti americani. Raspunsurile lor si modurile de abordare a subiectului sunt de multe ori surprinzatoare si, cu siguranta, foarte diferite. Veti gasi povestite in aceasta carte o multime de cazuri pe care terapeutii nu au stiut sau nu au reusit sa le rezolve cu succes. Veti intalni intamplari cu deznodamant tragic pentru pacienti, dar si situatii in care povestea s-a incheiat doar cu iesirea furtunoasa a clientului din cabinet. Oricare ar fi fost insa situatia, toate aceste cazuri le-au ramas bine intimparite in minte terapeutilor si pe cei mai multi dintre ei ii framinta si astazi. Cum au reusit (daca au reusit) sa se impace cu esecurile lor, dar si sa-si imbunatateasca metodele de lucru sau chiar sa si le schimbe radical, veti afla din cele 22 de povestiri istorisite cu talent, dramatism, amuzament si autoironie de catre cei mai importanti terapeuti americani ai momentului.

Sfântul Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon - 27 Iulie



Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui calitatea inalta a sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.

Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate. Apoi, fie scufundat in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

joi, 24 iulie 2008

Ce sunt şi la ce folosesc metaniile?

Ziarul LUMINA
Joi, 24 Iulie 2008

Autor: Raluca BRODNER

Odată, un monah a făcut noduri pe o sfoară, pe care a folosit-o pentru a-şi îndeplini canonul zilnic de rugăciuni. Dar efortul bietului călugăr era în zadar. Diavolul nu înceta să-i desfacă nodurile din sfoară. A apărut însă un înger care l-a învăţat să facă nodurile sub formă de cruci suprapuse, iar pe acestea, diavolul nu le-a mai putut desface. Metaniile sau metanierul îşi au originea în vremuri îndepărtate şi, probabil, puţini dintre cei care le poartă astăzi s-au întrebat, vreodată, la ce folosesc şi care este adevărata lor întrebuinţare. Părintele Andrei Ghiţă, de la schitul Darvari, din Bucureşti, un lucrător neostenit al firelor în cruce, vorbeşte despre simbolistica, întrebuinţarea şi sfinţenia şiragurilor străvechi.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul sau confundă metaniile cu mătăniile (îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în semn de veneraţie şi de pocăinţă), trebuie spus că metanierul este un şirag format din mai multe noduri, confecţionate, de regulă, din lână. Ele folosesc pentru a ajuta la concentrarea la rugăciune şi la numărarea rugăciunilor rostite sau mătăniilor făcute.

Inventarea metaniilor îi este atribuită Sfântului Pahomie. În secolul al IV-lea, acesta dorea să îi ajute pe monahii analfabeţi să ţină numărătoarea rugăciunilor şi a mătăniile pe care le făceau.

Aşadar, procedeul folosit pentru împletirea unui astfel de şirag respectă o tradiţie veche, care-şi trage originile din negura secolelor, neuitată până astăzi. Printre primele forme de metanii existente a fost o grămadă de pietricele sau seminţe, care era mutată dintr-un vas în altul, după ce, la fiecare, se zicea rugăciunea, însoţită de închinăciune sau mătănii.


Metanierul, „sabia“ călugărului

Părintele Andrei Ghiţă, de la Schitul Darvari din Capitală, este unul dintre monahii înzestraţi cu darul plăsmuirii şiragurilor nesfârşite de metanii. Călugărul a deprins meşteşugul împletirii metaniilor acum zece ani, cu prilejul unei călătorii la Sfântul Munte: „La Athos, am văzut părinţii care făceau metanii şi m-am arătat interesat. Am văzut cât erau de bucuroşi că lucrau şi eu am început să mă bucur odată cu dânşii, mai ales când am simţit gustul lucrului. Încet, încet, am învăţat acest meşteşug, şi acum nu mai pot scăpa şi îmi pare bine“.

Monahul vorbeşte cu ochii plecaţi spre ochiurile de lână, pe care le împleteşte cu o îndemânare precipitată. Vorbele i se amestecă cu picăturile de ploaie, care nu-l udă, chiar dacă norii furioşi au năpustit, peste pământ, ploaie cu găleata. Este păzit de teiul rămuros din curtea schitului. E linişte la Darvari. O linişte neobişnuită, dată fiind amplasarea sfântului lăcaş într-o zonă centrală a Bucureştiului gălăgios.

„Acest lucru de mână sau «rucodelie» (în limba slavonă, «rucodelie» înseamnă lucru de mână) are temeiuri patristice. În Pateric, este menţionat adesea acest termen. Părinţii patristici practicau acest lucru de mână pentru a-şi ocupa timpul liber cu muncă fizică şi cu lucrarea minţii, prin rugăciunea lui Hristos: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»“, specifică părintele Andrei.

Şiragul de metanii i se înmânează călugărului, în timpul slujbei de tundere în monahism. Ele sunt „sabia“ sa spirituală, cu care luptă neîncetat împotriva duşmanului spiritual - diavolul.

Monahul explică: „Metaniile lungi, pe care le poartă călugării, monahii şi monahiile semnifică sabia Duhului. Când un candidat la monahism depune voturile, el primeşte, pe lângă celelalte veşminte monahale, şi metaniile“.


Semnificaţia nodurilor împletite

Metanierul nu este un obiect utilizat doar de călugări. El poate fi folosit de către toţi cei care vor să se roage lui Dumnezeu, chiar dacă, astăzi, cei mai mulţi asociază metaniile cu amuletele, cu obiecte aducătoare de noroc.

În mănăstiri, cele mai răspândite sunt metaniile călugăreşti de 300 de noduri. Cele de 33 de noduri sunt purtate mai ales de mireni. Sunt croşetate în aşa fel încât firele să se suprapună, mereu, în formă de cruce. Şiragul de metanii este negru, pentru a simboliza bucuria tainică a rugăciunii.

În general, la un capăt al şiragului, se află o cruce făcută tot din noduri. Crucea simbolizează jertfa lui Hristos, biruinţa luminii asupra întunericului. Ciucurele sau canaful aminteşte de calvarul Mântuitorului. Este folosit la ştergerea lacrimilor de pocăinţă.

„În decursul istoriei creştine, s-a dovedit că este o lucrare binecuvântată de Dumnezeu, plăcută Lui, plăcută şi oamenilor, care aduce pace şi bucurie în suflet dacă ştii să împleteşti munca aceasta cu rugăciunea, cu satisfacţii duhovniceşti şi materiale. Singura condiţie este ca munca ta să o dăruieşti lui Dumnezeu“, mai spune părintele.


„Munceşte şi te roagă!“

Monahul Ghiţă arată trebuinţa nodurilor din sfoară - lucrate cu atâta migală şi dăruire spirituală: „metaniile ne adună mintea, ne face mai atenţi la rugăciune. Aşa cum spune şi Apostolul: «Lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci este împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduhuri»“.

Părintele spune că orice om cu o conştiinţă spirituală, care îşi doreşte clipe liniştite, poate lucra astfel de împletituri: „Oricine poate face metanii. Indiferent ce lucru alege omul să facă în viaţă, el poate fi dus la bun sfârşit dacă este dăruit lui Dumnezeu. Aceasta este o lucrare tainică, o lucrare duhovnicească, care o deprinde doar cel care vrea să înveţe şi care are o conştiinţă duhovnicească. Nu are alt scop decât lucrarea rugăciunii“.

Şiragul de metanii nu poate, desigur, să se roage singur, dar împletitul metaniilor e un mod potrivit de a împleti rugăciunea cu munca, în clipele mai libere. De asemenea, părintele ţine să sublinieze că este un bun prilej de a învăţa „şcoala răbdării. Te deprinde cu şcoala rugăciunii, cu şcoala blândeţii. Stăruind şi insistând asupra acestor lucruri frumoase, găseşti pacea şi liniştea. E o terapie de liniştire, o cale duhovnicească. Are bază patristică şi bază filocalică, pentru că la începutul oricărui volum din Filocalie este acel îndemn: «Munceşte şi te roagă!». Eu lucrez ori de câte ori găsesc prilejul şi, când simt nevoia de liniştire, pun mâna şi mă apuc de împletit metanii“.


Părintele Teofil Părăian: „Metanierul este un suport material pentru o lucrare spirituală“

„Ce este rugăciunea de toată vremea? Ca să ştim ce este rugăciunea de toată vremea, e bine să ne gândim la ceva din rânduiala călugăriei. Când cineva se angajează la viaţa călugărească şi când i se face intrarea în monahism, în călugărie, în mod solemn, i se dă un obiect care ţine de veşmintele călugăreşti. Atunci când i se dă «haina veseliei», cămaşa cea albă, când i se dă reverenda, când i se dă rasa, când i se dă cingătoarea, când i se dă culionul şi camilafca, i se dă şi ceea ce numim noi metanie. Şi când i se dau metaniile celui pregătit pentru viaţa călugărească, se spune aşa: «Fratele nostru - i se spune numele -, primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos». Asta se spune, în general, în auzul tuturor, pentru toţi cei de faţă, să ştie cei de faţă că fratele nostru primeşte «sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos» (…).

I se dau metaniile şi călugărul trebuie să le aibă la el şi să zică mereu, întemeiat pe această metanie, întemeiat pe obiectul acesta, «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Prin urmare, obiectul acesta, metaniile, este un suport material pentru o lucrare spirituală care nu se face de la sine, nu se realizează de la sine. Şi atunci, omul se ajută şi cu ceva material, cu obiectul acesta pe care avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână, de multe ori se întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea «în toată vremea, în minte, în inimă, în cuget şi în gură, numele Domnului Iisus», îşi uită că trebuie să spună «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»“.

luni, 21 iulie 2008

Fundatia Inimi Deschise - SEMINAR AUTISM

Fundatia Inimi Deschise organizeaza in perioada 28-31 Iulie 2008 un
curs de pregatire pentru parinti si specialisti in terapii specifice
de interventie in lucrul cu copiii cu dizabilitati.

Cursurile vor fi sustinute Dennis J. Sweningson Coordonator Centru
Autism Services din Long Beach California, Supervisor ABA si Joanne
Murphy, Trainer the trainers in Long Beach Unified School District,
specialisti cu o larga experienta in lucrul cu copiii cu dizabilitati.

Programul cursului
Ziua 1 - Seminar adresat parintilor
Ce este autismul?
Intelegerea comportamentelor
Structurarea mediului

Ziua 2 - Seminar adresat specialistilor
Ce este Analiza Comportamentala Aplicata (ABA)
Interventii asociate cu ABA
Invatarea prin incercare distincta (DTT)
Pivotal Response Training (PRT)
Sistemul de comunicare prin schimbul de pictograme (PECS)

Ziua 3 - Seminar adresat specialistilor
Formatul lectiei in 3 parti
Recompensa / Intariri
Ajutor / Prompting
Planificarea sesiunii de invatare
Maximizarea invataturii
Managementul comportamentelor

Ziua 4 – Seminar adresat parintilor si specialistilor
Sesiune deschisa de intrebari si raspunsuri
Locul de desfasurare al acestui curs de pregatire va va fi comunicat
la o data ulterioara.

Inscrierile se vor efectua in perioada 10–23.07.2008, la adresa de
mail seminarautism@ yahoo.com. Va rugam sa specificati in cadrul
cererii de inscriere calitatea in care doriti sa participati
(specialist/ parinte).

Informatii suplimentare puteti afla la numarul 072.667.5400 d-na Ariana Niculescu.

Galele Studentesti 2008 - Costinesti

Galele Studentesti 2008 - cel mai mare festival studentesc se defasoara
in perioada 17 iulie - 24 august.

Evenimentul este organizat de Agentia pentru Sprijinirea Studentilor in
parteneriat cu ANSIT si Casele de Cultura Studentesti din tara.

Timp de 6 saptamani, in fiecare seara, tinerii din Costinesti se vor bucura
GRATUIT de spectacole in aer liber si muzica de calitate.

Concertele rock, folk si muzica dance vor avea loc pe scena amplasata langă
Obelisc.

In aceasta vara vor urca pe scena din statiunea tineretului Zdob si Zdup,
Taxi, Voltaj, Direcţia 5, Viţa de Vie, Ducu Bertzi, Mircea Vintila, Suie
Paparude, Impact, Fara Zahar, Kumm, Timpuri Noi, Iris, Ovidiu Lipan
Tandarica, Semnal M.

In fiecare seara, in deschidere, incepand cu ora 22, vor evolua trupe de la
Casele de Cultura ale Studentilor.

ANSIT aduce un plus de distractie la Galele Studentesti din aceasta vara.
Agentia va oferi 350 de premii tinerilor care vor veni la concerte: cate 10
premii in fiecare seara (rucsace, genti de plaja, tricouri, sepci etc.)

Galele Studentesti este un eveniment cultural si artistc de calitate si
maxima eficienta cu spectacole inedite: concerte rock si folk, jazz,
karaoke, proiectii de film, dans, prezentari de moda, expozitii de
fotografie, teatru si stand-up comedy.

Festivalul este un prilej pentru lansarea unor tinere talente, un festival
participativ la care studentii si tinerii sunt regizori, artisti si
spectatori.

Program Galele Studentesti 2008:

17-20 iulie:
Ducu Brtzi, Walter, Mircea Vintila, 15 grade, Kumm, Timpuri Noi, Suie
Paparude, Impact

21-27 iulie:
Ducu Bertzi, 15 grade, Kumm, Timpuri Noi, Fara Zahar, Walter, Mircea
Vintila, Tandarica, Iris

28 iulie - 3 august:
Ducu Bertzi, 15 grade, Iris, Ovidiu Lipan Tandarica, Fara Zahar, Walter,
Mircea Vintila, ExNN, Semnal M, Suie Paparude, Impact

4-10 august:
Ducu Bertzi, Zdob si Zdub, Semnal M, Fara Zahar, Walter, Salsa, Taxi,
Compact, Directia 5, Replik, Impact

11-17 august:
Ducu Bertzi, Taxi, Compact, Fara Zahar, Walter, Mircea Vintila, 15 grade,
Sensor, Replik, Directia 5, Suie, Impact

18-24 august:
Ducu Bertzi, 15 grade, Sensor, Fara Zahar, Walter, Mircea Vintila, Vita de
Vie, Suie Paparude, Impact

Biroul de Comunicare si Relatii cu Presa
Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor

Tabara Nationala de Arte Preluca

Asociatia Culturala Acces , in parteneriat cu Universitatea de Arta Teatrala
Targu Mures organizeaza Tabara Nationala de Arte Preluca, prima editie,
17-24 august 2008.

Tabara Nationala de Arte Preluca va reuni, la prima sa editie, actori
profesionisti din tara, studenti la teatru, folkisti, scriitori, artisti
fotografi si caricaturisti, precum si public larg.
Urmind traditia "jocului la sura" si a altor evenimente din viata satului,
ne-am propus sa organizam spectacolele de teatru si muzica intr-un astfel de
spatiu reprezentativ pentru comunitatile din Transilvania, "sura", precum si
tn alte spatii neconventionale (in case traditionale si in natura).

Invitati faimosi, distractie garantata! Iata cateva din activitatile pe care
le organizam:

- teatru de sura:

- atelier de sopron (sau workshop de Preluca):

- seri de literatura:

- seara folk:

- seara traditionala:

- improvizatii la foc mic: caricatura, vers, teatru, poveste, mima, muzica,
improvizatii, jocuri, cu participarea publicului.
- foc de tabara.

Publicul este asteptat sa soseasca in tabara cu cortul! Ideal ar fi ca
participantii sa se inscrie, ca sa stim la ce sa ne asteptam: se umple
dealul de corturi sau ba...

Mai multe detalii gasiti aici :
http://www.bogdangrigore.ro

duminică, 20 iulie 2008

Dan Puric - Cine suntem

Părintele Iustin Pârvu: “Dan Puric te ajută să te cunoşti pe tine însuţi mai bine decît credeai că o poţi face. […] Văd în această lucrare a lui Dan Puric o renaştere a duhului a celor care au murit în închisorile comuniste din dragoste pentru România şi pentru Hristos, o refacere a glasului acestui neam, o conştiinţă care strigă din ce în ce mai cu putere, că acest neam nu a murit”.





"Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român, astăzi, face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din aceasta rotire în gol, paradoxal, o dată cu trecutul, dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului, şi aceea distorsionată, înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii" (Dan Puric)

"Personalitatea şi activitatea omului de cultură şi a regizorului Dan Puric nu are nevoie de nici un fel de prezentare. Urmăriţi-l, citiţi-l şi-l veţi înţelege. Ce prezentare să faci unui om care reuşeşte să trezească conştiinţa unui tineret, să anime un întreg tineret? Întrebaţi-i pe aceşti tineri şi nici ei nu vor găsi un răspuns. Este ceva firesc, este ceva ce sufletul tânărului de azi recunoaşte în el – recunoaşte ceea ce această naţiune, azi, a pierdut, recunoaşte adevărata lui valoare, adevăratul lui rost, adevarata lui identitate – aceea de român creştin."
(Părintele Iustin Pârvu).

Scriitorul Dan Ciachir: “Dan Puric mărturiseşte. O face firesc şi integral. Şi s-ar putea să facă şcoală, atrăgînd prin autenticitatea lui şi prin inteligenţa sa luminată de Duh. Este un apologet strălucit. Unul de care comunitatea de credinţă şi iubire a Bisericii noastre avea realmente nevoie”.

Profesorul universitar Gheorghe Ceauşu: “Dan Puric este, la urma urmei, o conştiinţă înaltă a vremii noastre. Cu o energie neistovită, mînat de o vocaţie dominatoare, el creează incontinent, distribuindu-se în arta teatrului, în arta pedagogiei teatrale, în arta retoricii verbale şi aceea a omului public, gratificîndu-le cu excelenţă, dar fără să se împartă. […] Incoruptibil, glasul său se aude din ce în ce mai mult, iar simpatia şi preţuirea publică pentru el cresc…”

sâmbătă, 19 iulie 2008

Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul - 20 iulie




Din viaţa şi minunile Sfîntului Ilie

După trecerea celor trei ani de neplouare şi de foamete, preabunul Dumnezeu, văzînd zidirea sa că se topise desăvîrşit de foame, s-a pornit spre milostivire şi a zis către robul Său Ilie: "Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mîinilor mele, să dau ploaie şi să adăp pămîntul cel uscat prin cuvîntul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţă şi te caută, voind să te asculte la ceea ce-i vei porunci". Plecînd Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus în Samaria, cetatea împărăţiei lui Israil.

Ahab, grăbindu-se, a ieşit în întîmpinarea omului lui Dumnezeu şi cînd l-a văzut, îndată, din răutatea pe care o avea în sine, a îndrăznit a zice către dînsul un cuvînt aspru ca acesta: Oare tu eşti cel ce răzvrăteşti pe Israil? Iar proorocul lui Dumnezeu i-a răspuns împotrivă fără frică: Nu eu răzvrătesc pe Israil, ci tu şi casa tatălui tău; căci aţi părăsit pe Dumnezeul vostru şi v-aţi aplecat necuratului idol Baal.

Dar proorocul, ca cel ce avea în sine puterea dumnezeiescului ajutor, a început a porunci împăratului cu stăpînire, zicîndu-i: "Acum, trimiţînd, adună la mine în muntele Carmelului, pe toate cele zece seminţii ale lui Israil şi să aduci fără de ruşine pe cei patru sute şi cincizeci de prooroci ai lui Baal. Asemenea să aduci şi pe ceilalţi patru sute şi cincizeci de prooroci, care jertfesc în munţii cei înalţi şi în prăpăstii, la alţi necuraţi idoli care cu toţii mănîncă din masa Isabelei. Toţi aceia să se întrebe cu mine despre Dumnezeu şi vom vedea care este Dumnezeul cel adevărat".

Împăratul, trimiţînd în pămîntul lui Israil, a adunat în muntele Carmelului pe toţi proorocii cei mincinoşi, împreună cu slugile lor şi cu mult popor şi însuşi Ilie rîvnitorul către Dumnezeu a mers acolo. Stînd el înaintea tuturor, a zis către împărat şi către tot poporul lui Israil: Pînă cînd veţi şchiopăta voi de amîndouă gleznele voastre? Dacă Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pămîntul Egiptului, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeţi după el. La aceste cuvinte ale lui, poporul tăcea şi nici nu putea răspunde ceva; căci toţi cîţi erau israiliteni, erau mustraţi de conştiinţă pentru rătăcirea lor. Proorocul le-a zis: "Iată acum, ca să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, faceţi ceea ce vă voi porunci. Mă vedeţi pe mine proorocul Domnului, rămas singur în tot Israilul, iar pe toţi ceilalţi i-aţi ucis. Vedeţi aici şi pe proorocii lui Baal, cei atît de mulţi; deci, aduceţi-ne nouă doi viţei spre jertfe, mie unul, iar slujitorilor lui Baal, altul, şi să nu ne daţi foc. Drept aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer şi o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă închinaţi acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea morţii".

Poporul, auzind aceasta, a lăudat judecata proorocului lui Dumnezeu şi au zis: "Aşa să fie! Bun este cuvîntul acesta". Deci, fiind aduşi amîndoi viţeii în mijlocul soborului, Sfîntul Ilie a zis către proorocii cei fără de ruşine ai lui Baal: "Alegeţi-vă un viţel şi aduceţi-l întîi voi jertfă, de vreme ce voi sînteţi mai mulţi, iar eu sînt singur, deci, voi face pe urmă. Şi punînd viţelul pe lemne, să nu aprindeţi focul, ci să vă rugaţi către zeul vostru Baal, ca să vă trimită foc din cer şi să vă ardă jertfa". Proorocii lui Baal au făcut aşa. Ei, aruncînd sorţi, şi-au luat un viţel, apoi, punînd lemne multe, au junghiat viţelul, l-au tăiat în bucăţi, l-au pus pe altar şi au început a se ruga către Baal, zeul lor, ca să le trimită foc spre jertfa lor. Ei au chemat numele aceluia de dimineaţă pînă la amiază, strigînd: "Ascultă-ne, Baale, ascultă-ne pe noi!" Dar nu era nici glas, nici ascultare şi toţi alergau împreună împrejurul jertfelnicului lor.

Dar cînd a venit la amiază Ilie, proorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea şi le zicea: Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum are poate altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l deşteptaţi! Proorocii cei mincinoşi strigau tare şi se crestau cu cuţitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele pînă la ţîşnirea sîngelui lor.

Apropiindu-se seara şi popii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfîntul Ilie Tesviteanul le-a zis: Tăceţi de acum şi încetaţi căci a sosit vremea jertfei mele. Proorocii lui Baal au încetat, dar Ilie a zis către popor: Apropiaţi-vă de mine! Toate popoarele s-au apropiat de dînsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israil, le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul în bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luînd patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi el le-a zis: "Turnaţi al doilea rînd!" şi au turnat. Apoi le-a mai zis: "Turnaţi al treilea rînd!" şi au turnat. Apa a udat toate cele ce erau pe altar şi a străbătut şi împrejurul altarului, încît groapa s-a umplut cu apă.

Atunci Sfîntul Ilie, privind către cer, a strigat către Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi trimite foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israil şi eu robul tău şi Ţie ţi-am înălţat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se întoarcă inimile acestor popoare în urma Ta. Şi a căzut foc din cer de la Domnul şi a mistuit toate jertfele cele întregi, lemnele, pietrele, ţărîna şi apa care erau în groapă. Popoarele, văzînd aceasta, au căzut cu feţele la pămînt, strigînd: "Cu adevărat Acesta este Unul Dumnezeu şi nu este altul afară de El." Sfîntul Ilie le-a zis: Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-înşii. Oamenii au prins pe toţi proorocii mincinoşi şi Sfîntul Ilie i-a dus la rîul Chişon, care curgea şi acolo i-a junghiat cu mîna sa; iar necuratele lor stîrvuri le-a aruncat în apă, ca să nu se spurce pămîntul cu ele, nici să se vatăme văzduhul de mirosul lor.

După aceasta, Sfîntul Ilie a zis către împăratul Ahab ca degrabă să mănînce şi să bea, să înhame caii la caretă şi să plece în cale, pentru că o să se coboare ploaie mare şi o să-i ude pe toţi. Deci, Ahab şezînd să mănînce şi să bea, Sfîntul Ilie s-a suit în muntele Carmelului şi, plecîndu-se la pămînt, şi-a pus faţa între genunchii săi şi s-a rugat lui Dumnezeu să trimită ploaie pe pămînt şi îndată cu rugăciunea lui, ca şi cu o cheie, s-a deschis cerul şi s-a coborît o ploaie mare, încît a udat pe toţi şi pămîntul cel însetat l-a adăpat din destul. Atunci împăratul Ahab, cunoscînd rătăcirea sa, plîngea pentru păcatele sale, mergînd pe cale spre Samaria.

vineri, 18 iulie 2008

Operele complete ale lui N. Steinhardt editate de Polirom

La aproape o suta de ani de la nasterea lui N. Steinhardt si la doua decenii de la moartea sa, Polirom editeaza impreuna cu Manastirea „Sfinta Ana” Rohia integrala operei carturarului. Seria de autor insumeaza operele lui Steinhardt, atit cele de dinaintea intrarii in monahism, cit si cele de dupa aceasta data, si cuprinde peste 20 de volume, informeaza editura.

Potrivit Polirom, primele cinci volume ale noii serii vor putea fi gasite in curand in librarii. Intre acestea se numara tomul masiv de publicistica steinhardtiana interbelica intitulat Articole burgheze, editat de Viorica Niscov, dar si un CD audio distribuit impreuna cu volumul de predici ingrijit de Stefan Iloaie, Daruind vei dobindi. Cuvinte de credinta, cu Predica la Duminica Ortodoxiei.

Seria de autor va cuprinde atit operele de tinerete (incepind cu articolele publicate in presa interbelica, cu volumul de debut din 1934, خn genul… tinerilor, si cu teza de doctorat, Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Léon Duguit, publicata in 1936), cit si operele publicate dupa 1964, cind N. Steinhardt este eliberat din inchisoare.

"Nadajduim ca in acest fel oferim publicului larg imaginea completa si complexa a monahului Delarohia: criticul literar, eseistul, scriitorul, evreul con­vertit la crestinism ortodox, monahul‑carturar, ca un posibil – ba chiar un necesar – model de urmat pentru tineri, oameni de cultura, teologi si chiar crestini simpli ", marturisea, in argumentul la noua editie a Jurnalului fericirii, P.S. Justin Hodea Sigheteanul, Presedintele Fundatiei „N. Steinhardt”, prin initiativa caruia a putut fi pus in practica proiectul integralei Steinhardt.


Miercuri, 30 iulie, ora 13.00, la o zi dupa comemorarea de la Manastirea „Sfinta Ana” Rohia a lui N. Steinhardt, Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare va gazdui prima lansare a noii serii de autor.
La eveniment vor prezenta خ.P.S. Bartolomeu Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, P.S. Justinian Episcopul Maramuresului, P.S. Justin Hodea Sigheteanul, Silviu Lupescu, Virgil Bulat, George Ardeleanu, Florian Roatis si Stefan Iloaie. خntilnirea va fi moderata de protos. Macarie Motogna.

Nicolae Steinhardt s-a nascut la Bucuresti pe 29 iulie (stil vechi) 1912.si a debutat publicistic foarte de timpuriu in revista Liceului „Spiru Haret”. Isi ia bacalaureatul in 1929 si frecventeaza cenaclul „Sburatorul”, iar in 1932 isi ia licenta in Drept.

In 1934 incepe sa colaboreze la Revista burgheza si publica sub pseudonimul Antisthius volumul parodic In genul… tinerilor. Isi ia doctoratul in Drept in 1936. In 1935 si 1937 publica impreuna cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme si Illusions et réalités juives. Colaboreaza la Libertatea si la Revista Fundatiilor Regale.

Dupa razboi, publica pentru scurta vreme in Universul literar, Victoria, Tribuna poporului si, din nou, Revista Fundatiilor Regale. Refuza sa colaboreze cu noul regim. In 1960, este anchetat, apoi condamnat in „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de munca silnica. Trece prin inchisorile Jilava (unde este botezat de parintele Mina Dobzeu), Gherla si Aiud.

Eliberat in august 1964, va reveni dupa cativa ani in lumea literara prin traduceri, medalioane, cronici etc. In 1972, termina prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publica volume de eseuri si de critica foarte bine primite, desi unele sint puternic cenzurate. Monah din 1980, ramane activ pe terenul eseisticii si al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.

Susra: Hotnews.

miercuri, 16 iulie 2008

Master de Meloterapie

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
FACULTATEA DE MUZICĂ
SPECIALIZAREA MELOTERAPIE
Invăţământ la distanţă

ADMITERE 2008
Inscrieri la secretariatul Facultăţii de Muzică
In perioada: 5 - 10 SEPTEMBRIE 2008, între orele: 9.00 – 17.00

CONCURSUL DE ADMITERE

• Are loc pe bază de dosar și Interviu
• Se va desfăşura în data de 11 SEPTEMBRIE 2008
• Taxa de şcolarizare: 3500 LEI/an
• Au dreptul să participe absolvenţii învăţământului universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă (echivalentă)

Acte necesare:

• Cerere de înscriere (tip), eliberată de secretariatul facultăţii;
• Diploma de bacalaureat, diploma de licenţă (sau echivalenta acesteia), ambele în original şi foaia matricolă pentru candidaţii care susţin concursul pe bază de dosar;
• Certificatul de naştere, în copie legalizată;
• Trei fotografii tip buletin de identitate;
• Chitanţa de plată a taxei de înscriere (120 LEI)


Informaţii suplimentare la sediul Facultăţii de Muzică Braşov
Adr. Str. Andrei Şaguna nr. 2, cod 500123
Tel. 026 – 478884; Fax 0268 - 478884

Tabăra Internaţională de Hipnoză

curs de formare profesionala continua
Data desfasurarii:15-20 septembrie; locatie: Raul Alb, jud. Caras-Severin

Tabara va primi puncte de credite de Colegiul Psihologilor.

Pentru informatii suplimentare despre Tabara Internationala de Hipnoza:
http://www.sistempsi.ro/index.php?page=noutati&id=46

Cursul este adresat celor aflati in formare in hipnoza clinica si psihoterapie ericksoniana, precum si celor in supervizare, respective, psihoterapeuti.

Informatii suplimentare si inscriere la sediul firmei, pe mail sau la
unul dintre numerele afisate mai jos.

Formatori:
Peter J. Hawkins, psihoterapeut formator si supervizor hipnoterapie, presedintele Scolii Europene de Psihoterapie Integrativa.
Jeno Laszlo Vargha, psihoterapeut formator si supervizor hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie Ericksoniana, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza Clinica, Relaxare si Psihoterapie Ericksoniana
Krisztina Gabriella Szabo, psihoterapeut formator si supervizor hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie Ericksoniana

Organizatori:
Asociatia Romana de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana impreuna cu Centrul de Formare Profesionala si Evolutie Personala – SISTEM PSI

Timisoara, str. Petre Ramneantu, nr. 37, ap. 2+3
Tel: 0256.498.235 & 0788.763.033
e-mail: office@sistempsi.ro

Tabăra de Psihoterapie Cognitiv -Comportamentală

curs de formare profesionala continua

Data desfasurarii: 24-29 august 2008; locatie: Baile Felix

Tabara va fi creditata cu puncte de credite de Colegiul Psihologilor.


Pentru informatii suplimentare despre tabara de psihoterapie cognitiv-comportamentala:



Cursul este adresat absolventilor facultatilor de psihologie, asistenta sociala, psihopedagogie speciala si medicina, filosofie, teologie, precum si studentilor acestor faculati.

Informatii suplimentare si inscriere la sediul firmei, pe mail sau la
unul dintre numerele afisate mai jos.
Formator:
Daniel David este profesor universitar la Universitatea Babes Bolyai din Cluj, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, psihoterapeut formator si supervizor in psihoterapie cognitiv- comportamentala si rational- emotiva, director a numeroase proiecte in domeniul psihoterapiei si psihologiei, conducator a numeroase workshopuri in tara si strainatate, presedinte al Asociatiei de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania, presedinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, presedinte al Colegiului Psihologilor din Romania- filiala Cluj, membru in numeroase asociatii profesionale din tara si strainatate.

Organizatiori:
Asociatia de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania impreuna cu Centrul de Formare Profesionala si Evolutie Personala – SISTEM PSI

Timisoara, str. Petre Ramneantu, nr. 37, ap. 2+3
Tel: 0256.498.235 & 0788.763.033
e-mail: office@sistempsi.ro

Relatia de cuplu din perspectiva Analizei Tranzactionale

BUCURESTI, 19-20 iulie 2008

Analiza tranzactionala este un ansamblu de teorii si tehnici legate printr-o filozofie si avand ca scop intelegerea comportamentului uman si dezvoltarea autonomiei si comuniunii.

In cadrul acestui workshop vei invata:
- o serie de concepte de baza prin care Analiza Tranzactionala abordeaza relatia de cuplu (modelul structural al starilor Eului, simbioza, jocurile psihologice, stadiile parcurse de o relatie de cuplu etc.)
- managementul timpului in relatia de cuplu
- diferentele intre o relatie de cuplu sanatoasa si una simbiotica
- strategii de salvare dintr-o relatie simbiotica

TRAINERI: Amalia Gabor si Radu Gheorghe – psihologi, in formare in Analiza Tranzactionala
CAND: 29-20 iulie 2008
UNDE: BUCURESTI, sector 2, Str. Dumbrava Rosie Nr. 12 A
CINE: psihologi, psihoterapeuti, studenti, masteranzi, precum si persoanele interesate de o relatie de cuplu armonioasa.
NUMAR DE PERSOANE: maxim 20
INVESTITIE: 170 RON
INSCRIERE: sunt considerati inscrisi cei care achita contravaloarea cursului pana la data de 15 iulie 2008, la sediul Clinicii TerapiaM
DETALII: www.terapiam.ro 021 / 210 25 65, persoana de contact: Psiholog Loredana Ionascu
Aceast workshop nu este acreditat de Colegiul Psihologilor si nu se primesc credite.

Ore de autocunoaştere în terapia familiei

Asociaţia de Terapie Familiala "Pro Familia"- prin intermediul “Societăţii Profesionale de Psihologie Perşa Alina & Secan Călin”- organizează, în luna septembrie 2008, la Satu Mare primul modul pentru orele de autocunoaştere în terapia familiei- grupul va fi coordonat de dr. TARJAN Emoke din Ungaria:
- orele de autocunoaştere vor fi grupate în 3 module de câte 40 de ore şi un modul de 30 de ore, acoperindu-se astfel totalul de 150 de ore;
- taxa pentru o oră este 3, 5 euro plus cheltuielile de transport şi cazare pentru formator;

Persoanele interesate se pot înscrie până la data de 15.08.2008.
Persoana de contact Psih. Călin SECAN;
- tel. 074 588 9044;
- e-mail psihotestari@yahoo.com;
- www.psihotestari.ro

Reminder: Petitia catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei

Reamintim si rugam toti crestinii si prietenii familiei sa semneze si sa promoveze Petitia adresata Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei:
http://www.petitieonline.ro/petitie-p20670044.html
referitoare la dezbaterea unei rezolutii prin care statelor membre li s-ar recomanda sa legifereze parteneriatele, uniunile si casatoriile intre persoane de acelasi sex.

marți, 15 iulie 2008

Copiii cunosc de la nastere notiunile de bine si rau

Copiii cunosc de la nastere notiunile de bine si rau

CERCETARE. Copiii se nasc cunoscând notiunile de bine si rau, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani.

Oamenii de stiinta din Chicago au aratat unui grup de copii cu vârsta între 7 si 12 ani mai multe filme cu picioarele sau mâinile unor oameni care sufereau. Tomografiile cerebrale efectuate participantilor la studiu au identificat în creier reactii diferite în functie de durerea accidentala sau provocata.

În cazul durerii accidentale, activitatea era mai crescuta în circuitele din creier asociate cu procesarea durerii, iar în cazul durerii provocate, activitatea era mai intensa în zonele din creier asociate cu interactiunea sociala si rationamentul moral. Studiul a mai aratat ca majoritatea copiilor pot identifica hartuirea ca un lucru rau si pot simti o nevoie naturala de a proteja victima.


http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/812301/Copiii-cunosc-de-la-nastere- notiunile-de-bine-si-rau-/

Curs de inspector resurse umane

Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura va organiza in perioada 21-27 iulie 2008 la Busteni un nou curs de inspector resurse umane.

Absolventii vor primi certificat de absolvire pentru ocupatia de inspector resurse umane, conform cod C.O.R. 342304, ce va purta antetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului.

Cursul se adreseaza persoanelor care lucreaza in domeniul resurselor umane, dar si tuturor celor care doresc sa se pregateasca pentru aceasta ocupatie.

Obiectivele cursului:

La sfarsitul cursului, participantii vor fi in masura:

- sa descrie si sa aplice notiunile de drept si legislatie a muncii;

- sa identifice si sa intocmeasca documentele specifice activitatii de personal;

- sa intocmeasca carnetul de munca;

- sa opereze in carnetul de munca;

- sa calculeze salariile realizate de fiecare angajat;

- sa calculeze obligatiile fata de bugetul de stat;

- sa intocmeasca si sa transmita declaratiile privind contributia la bugetul de stat;

- sa planifice necesarul de resurse umane;

- sa redacteze si sa lanseze mesajul de recrutare;

- sa organizeze interviul de selectie;

- sa evalueze performantele angajatilor.

Conditii de acces: minim studii medii

Tarif: 800 lei. Acest tarif acopera suporturile de curs, materialele pentru buna desfasurare a cursului, prestatia formatorilor, sustinerea examenului, precum si cazarea participantilor, in camera pentru doua persoane.

Studentii cu varsta mai mica de 26 de ani vor beneficia de o reducere de 20%.

Locatie: Centrul de Pregatire Profesionala in Industrie, Busteni

Pentru informatii suplimentare si inscrieri:

Anna-Maria Bitere

Mobil: 0788.410.904

Telefon: 021.230.08.37

E-mail: anamaria.bitere@cppc.ro

luni, 14 iulie 2008

INSCRIERI SCOALA DE VARA "ANTREPRENORIAT SOCIAL"

Ai intre 16 si 26 de ani si vrei sa inveti cum sa produci schimbare
sociala durabila? Vrei sa faci parte din prima generatie de
antreprenori sociali romani? Inscrie-te pana la 20 iulie la scoala de
vara "Impreuna pentru Schimbare Sociala"! Este incurajata participarea
tinerilor apartinand minoritatilor nationale.

Agentia de Monitorizare a Presei si Asociatia ORICUM pentru Educatie
lanseaza prima scoala de vara dedicata antreprenoriatului social din
Romania. Programul "Impreuna pentru Schimbare Sociala" se adreseaza
tinerilor cu varsta cuprinsa intre 16 si 26 de ani, cu potential de
lider, implicati in comunitatile din care fac parte, creativi si
dornici sa invete mai multe despre metode inovatoare de aduce
schimbari pozitive in comunitatile lor.

Timp de 5 zile, in perioada 26 – 30 iulie, 20 de tineri romani, dar si
apartinand minoritatilor nationale, se vor aduna la Predeal, la prima
scoala de vara dedicata antreprenoriatului social din Romania.
Organizatorii cauta atat promovarea antreprenoriatului social prin
training-uri, exemple practice si un incubator de proiecte, cat si
stimularea dialogului intercultural prin incurajarea participarii
tinerilor apartinand minoritatilor nationale.

Participantii la scoala de vara vor lucra in echipe cu scopul
generarii de proiecte bazate pe principiile antreprenoriatului social.
Proiectele rezultate in urma scolii de vara vor primi feedback si
monitorizare, urmand ca autorii lor sa participe in toamna la un
workshop de prezentare a proiectului, iar autorii celui mai bun
proiect sa primeasca finantare de start-up pentru implementarea ideii lor.

Puteti afla mai multe detalii despre program pe pagina dedicata
acestuia: http://www.antreprenoriatsocial.ro. Tot aici puteti completa
online formularul de aplicatie pentru a participa la "Impreuna pentru
Schimbare Sociala". Deadline-ul pentru primirea aplicatiilor este 20
iulie.

"Impreuna pentru Schimbare Sociala" este un program finantat de
Uniunea Europeana, prin programul "Tineret in Actiune", si de Open
Society Institute.

Cathedral Plaza: autorizaţia de construire e nulă

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti salută decizia Curţii Constituţionale prin care la data de 7 Iulie 2008 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 48 lit. d din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, invocată de S.C. Millennium Building Development S.R.L.

Textul legal a cărui constituţionalitate a fost constatată de către Curte, stabileşte competenţa Consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în ceea ce priveşte eliberarea autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice.

Decizia pronunţată limpezeşte definitiv polemica generată de Millennium Building Development S.R.L. - autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, în legătură cu autoritatea competentă să emită autorizaţii de construire în zona de protecţie a monumentelor istorice şi clarifică totodată cursul cererii noastre de anulare a autorizaţiei de construire emisă de Primarul Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti pentru imobilul Cathedral Plaza. Este bine cunoscut faptul că orice act administrativ emis de un organ necompetent este nul de drept. În acest caz instanţele vor avea rolul de a constata nulitatea absolută a actului.

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti mulţumeşte tuturor celor care au fost alături de Catedrala Sf. Iosif şi îi asigură că va continua demersurile începute până când imobilul Cathedral Plaza va avea soarta pe care trebuie să o aibă într-un Stat de drept orice imobil edificat cu încălcarea Legii.

Tabară internaţională pentru studenţi - Polonia

In perioada 22-30 august se desfasoara la Zabinki, in Polonia, tabara
internationala pentru studenti, ajunsa la cea de-a VII-a editie.

Tabara se adreseaza tinerilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de
ani din intreaga Europa, grupurile tinta fiind alcatuite din
studenti, absolventi, lucratori de tineret si membrii ai ONG-urilor.

Principalul scop al taberei este crearea unei comunitati
internationale de tineri care sa le ofere acestora posibilitatea de a
lega prietenii, de a deprinde noi aptitudini si de a dobandi o mai
buna cunoastere a diversitatii culturale.

Programul taberei include variate activitati, printre care: canoeing,
biking, excursii, petreceri, evenimente speciale, un tur al
Varsoviei, precum si numeroase workshopuri.

Inscrierea se face on-line, prin completarea formularului disponibil
la http://www.zabinki. pl/registration. php. Pentru inscrierile
efectuate pana in data de 30 iunie, taxa de participare este de 260
euro iar pentru cele efectuate pana pe 31 iulie este de 290 euro. Se
poate plati un avans 50 de euro, urmand ca restul sa se achite in
momentul sosirii la destinatie. Se ofera si asa-numitul "friend
discount": 10% reducere daca te inscrii cu un prieten.

Taxa include transportul dus-intors, cazarea, masa si participarea la
toate programele taberei (mai putin la cele optionale, ca de exemplu
paintball-ul) .
Informaþii suplimentare: http://www.zabinki.pl

Sfântul Camil de Lellis (1550-1614) - "Sfântul Crucea Roşie"

Sfântul Camil de Lellis (1550-1614)
14 iulie (calendarul latin)

Ziua de 14 iulie este îndeobşte cunoscută prin faptul că în anul 1739 poporul răsculat al Parisului a cucerit închisoarea Bastiliei şi a dat semnalul de începere a luptelor sociale care aveau să curme nenumărate vieţi omeneşti. Această comemorare nu trebuie să întunece amintirea unui alt 14 iulie, din anul 1614, când în oraşul Roma închidea ochii Sfântul Camil de Lellis, "tatăl săracilor", iniţiatorul şi animatorul ordinului "Slujitorii bolnavilor", ai cărui fii îngrijeau gratuit bolnavii din opt spitale şi aveau să deschidă în toată lumea creştină nenumărate "şcoli ale iubirii". Ca semn distinctiv al asociaţiei sale, Camil a prescris o cruce roşie cusută la vedere pe haina specifică, spre a le aminti neîncetat iubirea pe care a dovedit-o Cristos prin vărsarea sângelui său şi iubirea pe care trebuiau să o dovedească ei prin dăruirea totală şi slujirea celor bolnavi. Pentru acest motiv era numit, încă fiind în viaţă, "Sfântul Crucea Roşie". Lumea modernă i-a adus un tăcut dar meritat omagiu dând numele de "Cruce Roşie" societăţii pentru ajutorarea victimelor de război, societate constituită prin Convenţia de la Geneva din 1864. Trecuseră 150 de ani de când fiii spirituali ai lui Camil de Lellis luptau cu moartea şi mizeria pentru a reda sănătatea trupului, iar sufletelor bucuria şi speranţa.

Camil s-a născut în anul 1550 la Chieti, localitate la poalele munţilor Abruzzi din centrul Italiei. Încă de tânăr a rămas orfan de mamă şi nu după mult timp a murit şi tatăl, care nu i-a lăsat moştenire decât spada şi curajul ostăşesc al familiei de Lellis. Avea o statură de uriaş, cu o înălţime de aproape doi metri, dar era lipsit de avere, şi de un prieten bun. Se angajează în armata Veneţiei şi luptă împotriva turcilor, apoi trece pe galerele spaniole şi urmăreşte pe mauri în apele Mediteranei. Astfel îşi câştigă existenţa şi o bună rezervă de bani, pe care însă îi pierde la jocul de cărţi; această patimă îl stăpâneşte atât de puternic, încât la Palermo şi Napoli ajunge să piardă toată solda, armele, harnaşamentul, şi chiar îmbrăcămintea. Din ostăşie rămâne doar cu obiceiul de a înjura în şapte limbi diferite. Cerşind la colţuri de stradă şi la uşile bisericilor, se îndreaptă spre Roma cu gândul de a se îngriji de o rană veche care nu se mai închidea. Este primit în spitalul Sf. Iacob, cu condiţia să ajute la diferitele treburi gospodăreşti. Dar patima jocului de cărţi nu-l părăseşte, şi într-o partidă disperată îşi pierde şi cămaşa de pe el. Conducerea spitalului îl îndepărtează, deoarece devenise o primejdie pentru ceilalţi bolnavi. Pentru a obţine o bucăţică de pâine, se adresează călugărilor capucini, care tocmai lucrau la o clădire nouă; i se dă sarcina de a căra diferite materiale cu o căruţă trasă de un măgar. Se întâmpla uneori ca măgarul să nu vrea să tragă, şi atunci temutul luptător ajungea de râsul copiilor. Însă călugării observară că sub chipul acestui uriaş care mergea şchiopătând se ascundea ceva deosebit. Au început să împartă cu el pâinea şi apa din ulciorul lor, şi totodată să-l îndrume pe calea rugăciunii.

Într-o zi, când cobora pe drumul dintre San Giovani Rotondo şi Manfredonia, a fost văzut că se aşează în genunchi şi începe să plângă. Mai târziu a mărturisit că în acea clipă i s-a arătat înaintea ochilor cât de urâtă fusese viaţa lui de până atunci. Dacă judecăm după schimbarea ce avea să urmeze în viaţa lui Camil, putem considera că acolo s-a repetat minunea de pe drumul Damascului, care l-a transformat pe prigonitorul Saul în apostolul Pavel.

Deoarece călugării capucini nu l-au primit în mănăstirea lor, din cauza rănilor care se arătau rebele la orice tratament, Camil se îndreaptă din nou spre Roma şi roagă să fie primit încă odată în spitalul Sf. Iacob. Conducerea spitalului îl primeşte din milă, dar cu multă rezervă; curând însă avea să constate că ostaşul certăreţ de mai înainte era cu totul schimbat. Rănile au început să se cicatrizeze încetul cu încetul şi Camil a cerut să fie reţinut în spital ca sanitar voluntar. Spre uimirea tuturor, bolnavii îngrijiţi de el mărturiseau că are mâini de mamă şi inimă de înger. Paturile de care personalul angajat nu se apropia decât cu groază, îl atrăgeau în chip deosebit; când ajungea la nefericitul acoperit de răni dezgustătoare şi rău mirositoare, spunea cu glas convingător: "Porunceşte-mi, căci tu eşti stăpânul meu"; zilele de duminică şi orele libere le petrecea în cea mai mare parte cu preotul Filip Neri, viitorul Sf. Filip Neri; împreună cu el a conceput şi a pregătit un plan de îmbunătăţire a asistenţei bolnavilor.

Cuprins de milă faţă de mizeria în care erau lăsaţi bolnavii de către un personal interesat doar de câştigul personal, el îşi propune să caute câţiva bărbaţi dispuşi să îngrijească pe bolnavi, nu pentru bani, ci din dragoste faţă de aproapele şi de Cristos care suferă în fiecare bolnav. Îndată ce şi-a destăinuit planul, cinci tovarăşi de muncă s-au oferit să lucreze cu el.

Deoarece conducerea spitalului nu a admis spiritul nou pe care voiau să-l introducă cei şase, ei s-au retras, au închiriat o casă şi au început să lucreze benevol în alte spitale. Pentru a fi de folos şi sufletelor, Camil se aşează pe băncile Colegiului Roman şi începe a învăţa teologia; peste doi ani va fi sfinţit preot. Din căsuţa lor săracă de pe malul Tibrului, îmbrăcaţi într-o rasă de culoare neagră pe care au cusut o cruce roşie, aleargă toată ziua prin cartierele sărace, ajută, îndrumă, dau îngrijirile elementare, iar pe cei mai firavi îi duc, uneori pe spate, la spitalul mai apropiat. Poporul de jos începe să-i îndrăgească şi chiar îi ajută să-şi construiască un spital propriu. Încurajaţi de elanul acestor eroi, zeci de tineri se pun sub conducerea lui Camil; Papa Grigore al XIV-lea ridică societatea lor la rang de Ordin călugăresc, care afară de cele trei voturi obişnuite adaugă pe al patrulea, acela de a îngriji pe bolnavii de ciumă, chiar cu preţul vieţii. Cu ocazia epidemiei de ciumă în Napoli au făcut zid viu şi cu sacrificii eroice au stăvilit flagelul ucigător. În timpul foametei din 1591 au lucrat până la epuizare, salvând ce era posibil şi pregătind pentru veşnicie pe cei chemaţi dincolo; şi dintre "Părinţii unei morţi bune", cum erau numiţi, 223 s-au alăturat celor care părăsiseră acest pământ. Sufletul acestei oştiri de eroi ai dragostei era Camil. Nimic nu-l putea smulge de lângă patul unui bolnav. Înştiinţat că o mare personalitate îl aşteaptă, răspunde: "Aveţi răbdare; acum sunt reţinut de Domnul nostru Isus Cristos". Cu şapte ani înainte de moarte, după ce s-a convins că Ordinul se află în mâini vrednice şi tinere, renunţă la sarcina de superior general. În Italia Ordinul avea deja 15 case, 8 spitale şi peste 300 de membri; cu timpul se va răspândi în întreaga lume. Conştient până în ultima clipă, în ziua de 14 iulie 1614 "Părintele săracilor" închide ochii pentru totdeauna. Trupul i-a fost înmormântat în biserica "Sf. Magdalena" din Roma, unde şi astăzi este cinstit cu pietate.

Deşi încă înainte de a muri poporul credincios l-a considerat sfânt - "Sfântul Crucea Roşie", Biserica l-a înscris în calendar abia în anul 1746; Papa Leon al XIII-lea l-a declarat patron al bolnavilor şi al spitalelor, împreună cu Sfântul Ioan al lui Dumnezeu.

* * *

Angajare asistent social

Direcţia Generală de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 organizează concurs în data de 28.07.2008 (probă scrisă) interviul în data de 31.07.2008 (pentru persoanele declarate admise), pentru ocuparea unui post de
asistent social la Centrul de Consiliere Caroteni.
Cerinte:
- studii superioare de specialitate (absolvite cu diplomă de licenţă)
- experienţa într-un post asemănător (constituie avantaj)
- cursuri de perfecţionare a pregătirii profesionale, calificări specializări (constituie avantaj)
- cunoştinţe de operare PC
- abilităţi de comunicare
- abilitatea de a lucra sub presiune.
Detalii la tel. 242 94 88 sau 0722 427352.

UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE, TEOLOGIE

Masterat

Managementul resurselor culturale.

Grup tinta: Se adreseaza absolventilor cu diploma de licenta. Tuturor celor interesati pentru un masterat practic, vocational, menit sa acomodeze cursantii cu exigentele organizarii evenimentelor culturale si a suportului lor financiar.

Competente si abilitati:
- redactarea proiectelor pentru finantarea activitatilor culturale
- turism cultural
- piata cartii si sistemul de difuzare al cartii.
- publicitate si advertising
- institutiile culturale
- notiuni de fundraising (obtinerea fondurilor prin sponsorizare)
- sistemul ONG-urilor culturale si organizarea evenimentelor culturale

Perioada de înscriere: 14 – 19 iulie 2008.
Admitere: 21.07. 2008, ora 10
22-24.09. 2008, ora 10.
Taxa admitere : 100 RON
Taxa înmatriculare : 150 RON
TAXA DE STUDII : 2500 RON (pe an în doua rate)
Admitere: un interviu din aria de competenta a diplomei de licenta, media de la licenta.

Informatii în plus: www.danielvighi. ro, contact@daniel- vighi.ro, m. 0721353177

Universitatea de Vara Transilvania

Liga PRO EUROPA organizeaza intre 20-26 iulie 2008,
la Centrul Diaconic pentru Tineret Ilieni (Covasna)

UNIVERSITATEA DE VARA T R A N S I L V A N I A
Editia a VII-a

sub genericul

Interculturalitate, dialog interconfesional si civism in Romania anului 2008

Vor conferentia personalitati de prim rang din sfera academica, politica si civica.

Editia din acest an este deschisa tinerelor/ tinerilor (18- 30 de ani):
• activi in organizatii civice sau partide politice
• reprezentanti ai minoritatilor nationale
• cadre didactice, jurnalisti, studenti

Cheltuielile de participare la programul UVT – cursuri, documentatie, programe de agrement, cazare si masa – vor fi acoperite de Liga PRO EUROPA, participantii urmind sa-si acopere cheltuilelile de calatorie la/de la Ilieni (Covasna). UVT este sprijinita financiar de Cordaid si Justitia et Pax (Olanda) si Open Society Institute.

***

Daca sunteti interesat/a sa participati, trimiteti
• Fisa de inscriere completata (www.proeuropa.ro)
• Un CV
la adresa:

Liga PRO EUROPA
540049 TARGU-MURES, Piata Trandafirilor nr. 5 CP 1-154
Tel: 0265 250 182 Fax: 0265 250 183
E-mail: jakacso@proeuropa.ro sau senache@proeuropa.ro

Data limita de inscriere este 17 iulie 2008. Vor fi acceptati 30 de candidati.

Sfântul Bonaventura (1218-1274)

15 iulie (calendarul latin)


Prima generaţie a ordinului călugăresc întemeiat de Sfântul Francisc de Assisi cuprindea în general oameni fără o pregătire ştiinţifică deosebită. Celor care doreau să-şi păstreze simplitatea şi liniştea sufletului, Sfântul Francisc le recomanda să renunţe la preocuparea de a face studii literare sau ştiinţifice, şi să se consacre rugăciunii şi lucrurilor practice. Cu toate acestea, elanul, simplitatea şi sinceritatea celor dintâi ucenici ai Sărăcuţului din Assisi au atras în rândurile tot mai dese ale "minorilor" şi spirite mari, deosebit de înzestrate pentru artă, ştiinţă, teologie, spiritualitate. Când şi-au făcut apariţia, însuşi Sfântul Francisc şi întreg ordinul le-au arătat o preţuire deosebită şi i-au ajutat să fructifice talanţii dăruiţi lor de Dumnezeu. Printre aceste spirite mari, un loc deosebit îl are Sfântul Bonaventura.

Bonaventura, născut în 1218 la Bagnoregio (localitate în provincia Toscana din Italia), spunea că a fost atras de Ordinul întemeiat de Sfântul Francisc deoarece a constatat o admirabilă asemănare între începuturile Bisericii şi cele ale familiei franciscane, deoarece şi Biserica şi familia franciscană au la începuturile lor oameni simpli, pescari şi ţărani, şi numai după aceea vin oamenii de ştiinţă. Când Bonaventura a intrat în Ordin, fiii Sfântului Francisc, la fel ca şi cei ai Sfântului Dominic, se avântaseră până la Paris, Oxford, Cambridge, Strasburg şi în alte universităţi europene. Evoluţia nu s-a realizat fără dificultăţi. Mulţi din "vechea" generaţie priveau cu îngrijorare la îndulcirea disciplinei călugăreşti şi la avântul spre cultură al fraţilor tineri. Sfântul Bonaventura a ştiut să găsească cuvântul de linişte şi de încurajare atât pentru unii, cât şi pentru ceilalţi.

Fratelui Egidiu, unul dintre primii ucenici ai Sfântului Francisc, care-l întreba cum se va putea mântui el, cel lipsit de orice ştiinţă teologică, fratele Bonaventura îi răspunde: "Dacă Dumnezeu dăruieşte omului harul de a-l iubi, aceasta ajunge ... O sărmană bătrânică poate să-l iubească pe Dumnezeu chiar mai mult decât un doctor în teologie". Înzestrat cu mult bun-simţ, practic şi teoretic în acelaşi timp, Bonaventura a ştiut să altoiască în vigurosul trunchi franciscan mugurii generaţiilor tinere, cu noile cerinţe sporite în ce priveşte cultura. Celor care, asemenea poetului şi ascetului Jacopone da Todi (1230-1300), se temeau că ştiinţa va distruge simplitatea regulii franciscane, Bonaventura le-a dovedit prin argumente teoretice, şi mai ales prin propria lui viaţă, că adevărata ştiinţă purifică şi îmbogăţeşte trăirea spirituală.

Bonaventura a fost, împreună cu Sfântul Toma de Aquino, elev al marelui învăţat Alexandru Hales la Universitatea din Paris. El rămâne în acest oraş mai întâi ca profesor de teologie şi apoi ca superior general al Fraţilor Minori, însărcinare ce i s-a încredinţat când avea vârsta de treizeci şi şase de ani. Fiind numit Cardinal, a trebuit să accepte consacrarea episcopală, deşi, din umilinţă, de mai multe ori refuzase această cinste. Papa Grigore al X-lea i-a dat permisiunea să pregătească al doilea Conciliu ecumenic de la Lyon, care urma să înceapă la 7 mai 1274. A fost chemat să participe şi Toma de Aquino, dar cu două luni înainte de deschiderea lucrărilor Sinodului, fiind în drum spre Lyon, Toma a încetat din viaţă. Şi Bonaventura moare la puţin timp după şedinţa inaugurală a Conciliului, la 15 iulie 1274. Înmormântarea lui a fost un triumf, din nefericire de scurtă durată, al unităţii Bisericii, deoarece în jurul sicriului se aflau Papa de la Roma, împreună cu delegaţii la Conciliu din partea apuseană a creştinătăţii, alături de Patriarhul de Constantinopol înconjurat de delegaţii la Conciliu din partea de răsărit a Bisericii.

Deşi superior general al unei foarte mari familii călugăreşti, Bonaventura a ţinut întotdeauna să participe la muncile umile ale mănăstirii. Se spune că cei care i-au adus numirea de Cardinal l-au găsit în grădina mănăstirii, spălând vasele de la bucătărie sub un copac; el i-a rugat să atârne pălăria roşie într-o ramură şi să aştepte până ce-şi va termina lucrul.

La baza doctrinei teologice propuse de fratele Bonaventura în cuvintele, faptele şi scrierile sale se află iubirea sau caritatea. Între operele sale cea mai cunoscută este: "Itenerarium mentis in Deum" - "Drumul sufletului către Dumnezeu". "Nu este suficientă citirea fără participarea inimii; nu ajunge speculaţia fără evlavie; nu este destulă cercetarea dacă nu este însufleţită de bucuria de a descoperi; nu ajunge contemplarea rece a lucrurilor dacă nu ne înflăcărează inima; nu ajunge priceperea fără evlavie; ştiinţa fără dragoste; inteligenţa fără umilinţă; munca fără har". Sunt cuvintele Sfântului Bonaventura, în care ne destăinuie programul şi secretul vieţii sale, a unei vieţi pline de bucurie şi pace.

joi, 10 iulie 2008

Legile nescrise ale avortului

Savatie Baştovoi

Nu cred în statistici şi în sondaje televizate. Prefer realitatea. O realitate pe care o descopăr cu ochii mei, cu urechile mele şi cu mintea mea. Am dreptul să trăiesc astfel? Am dreptul să vorbesc despre realitatea mea? Dacă da, ascultaţi-mă.

Voi deschide o pagină tristă a vieţii noastre, aceea a trăirilor ascunse, a remuşcărilor, a secretelor de o viaţă. Voi vorbi despre avorturile secrete, pe care numai popa le cunoaşte.

Ştie cineva cîte femei avortează şi ce simt după aceea? Au oare, „sondorii” de opinie acces la secretele femeilor care au avortat? Ştiţi oare că, multe dintre femei avortează fără ştirea soţului, sau avortează în urma unei relaţii extraconjugale? Credeţi că această categorie de femei se descoperă celor care fac sondaje şi studiu de caz pe victimele avortului? Fiţi siguri că nu. Urmăreşte cineva traiectoria femeilor care au avortat?

Am şi eu, ca preot, o statistică asupra avorturilor. Mai bine zis asupra urmărilor acestuia. Nu este neapărat o fatalitate ceea ce voi spune, nu este un blestem, Doamne fereşte, ci o constatare a mea dedusă din taina spovedaniei.

Am constatat că femeile care au avortat, căsătorite fiind, au o mare probabilitate de a divorţa sau trăiesc într-un scandal continuu în propria casă. Cele care au avortat pînă la căsnicie, se căsătoresc mai greu sau nu se mai căsătoresc deloc. Copiii care se nasc dintr-o femeie care a făcut avorturi, care nu au fost urmate de pocăinţă, se întîmplă să sufere de boli incurabile, care pot surveni în adolescenţă. În sfîrşit, femeile care au avortat fără părere de rău ajung singure la bătrîneţe, murind printre străini. În plus, femeile care avortează sînt condamnate să oscileze între depresie şi cinism.

Repet că această impresie pe care mi-am făcut-o urmărind sute de cazuri ale femeilor de toate vîrstele, nu este o fatalitate, ci un fel de lege nescrisă a vieţii. Vreţi să o verificaţi pe propria piele? Nu avortaţi!

5 milioane de euro pentru ONG-uri

ONG-urile vor putea solicita, incepand cu a doua jumatate a lunii iulie, finantari intre 5000 si 75.000 de euro din Fondul ONG pentru Romania, alocat in cadrul Mecanismului Financiar Spatiul Economic European (SEE). Valoarea totala a grantului este de 5 milioane de euro si vor primi bani proiecte in domenii precum: protectia mediului, incluziune sociala, protejarea drepturilor omului si conservarea patrimoniului cultural. Potrivit administratorilor de grant, organizatiile din zonele rurale si orasele mici vor avea prioritate.

http://www.euractiv.ro/index.html/articles%7cdisplayArticle?articleID=14043

Fondul ONG a fost lansat, ieri, de Ambasada Norvegiei la Bucuresti si Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) cu scopul de a intari societatea civila din Romania.

Fondul SEE pentru ONG-uri va fi administrat de catre FDSC in parteneriat cu fondul de Dezvoltare al Euroregiunii Carpatice (FDEC) si Fundatia pentru Parteneriat.

Proiectele vor fi finantate in proportie de 90% din aceste fonduri, urmand ca 10% sa fie contributiile cu bani sau in natura ale ONG-urilor.

Potrivit lui Ionut Sibian, directorul FDSC, cele 5 milioane de euro vor fi impartite in doua sesiuni de cereri de proiecte. Astfel, primul apel pentru depuneri de proiecte va fi lansat incepand cu a doua jumatate a lunii iulie 2008, cu deadline in prima saptamana a lunii octombrie, urmand ca anul viitor sa fie lansata o a doua sesiune.

Aplicantii vor putea primi sume cuprinse intre 5000 si 75.000 de euro, in situatii exceptionale proiectele putand ajunge pana la 125.000 de euro, cand se vor acoperi mai multe judete sau regiuni. Mai multe informatii despre Fondul ONG gasiti aici.


"Acesti bani sunt foarte putini comparativ cu necesitatile actuale ale ONG-urilor si va fi o concurenta foarte mare", a precizat directorul FDSC pentru EurActiv.ro. Conform acestuia, ONG-urile din mediul rural cu mai putina experienta in accesarea de graturi vor avea prioritate: "Incercam sa dam punctaj in plus organizatiilor din mediul rural, mai ales in cazul proiectelor pentru copii si tineri, pentru ca acolo avem o deficienta - educatia la tara. Le vom da din oficiu 5-10 puncte din 100, doar pentru ca actioneaza in mediul rural", a detaliat Sibian.

*Conditii de eligibilitate:*
- proiectul trebuie sa se incadreze in sursele de finantare;
- organizatia sa fie inregistrata legal si sa aiba toata actele in ordine;
- sa dispuna de persoane capabile sa implementeze programul;
- sa demonstreze incredere prin proiectul propus (ca e fezabil).

*Programul incurajeaza schimbul de experienta*

Solicitantul trebuie sa fie roman, dar poate sa aiba ca partener o organizatie neguvernamentala din Norvegia sau alta tara din UE, potrivit directorului FDSC. De exemplu, daca un ONG din Romania nu stie sa faca reabilitarea unei cladiri istorice, atunci poate solicita finantare in parteneriat cu ONG-uri care le pot transfera know-how-ul. Intr-un astfel de caz, norvegienii ar putea veni cu contributia de 10% sau cele doua organizatii partenere pot sa imparta banii.

*Exemple de proiecte:*

Pentru domeniul *drepturile omului / democratie* vor putea fi depuse spre finantare proiecte care vizeaza campanii, schimbari de legislatii, monitorizari de alegeri, etc.

Pe partea de *incluziune sociala / copii si tineri* pot fi abordate proiecte de incluziune a persoanelor aflate in situatii cu grad mare de risc. "Aceasta incluziune in societate trebuie sa fie dublata de actiuni la nivel legilativ sau la nivelul normelor locale, ca beneficiarii sa nu se mai confrunte cu situatii de risc dupa incheierea proiectului", a spus Ionut Sibian, fiind convins ca astfel s-ar putea crea un mecanism care sa functioneze pe viitor si care va putea fi finantat din surse locale. "Pentru ca aici vrem sa ajungem", a mai precizat el, astfel incat autoritatile locale sa isi asume responsabilitatea in finantarea unor astfel de servicii sociale.

"Pana la urma, fiecare dintre noi platim taxe si avem dreptul ca copilul nostru care se afla intr-o situatie de risc sa primeasca asistenta, acces la educatie sau la servicii, lucruri care in lumea civilizata se intampla si trebuie sa se intample si in Romania", a conchis Sibian.

In ce priveste protectia mediului, sunt vizate actiuni de advocacy ale ONG-urilor, campanii si actiuni de ecologizare privind calitatea apei in Delta Dunarii sau defrisarile in parcurile protejate, de exemplu, etc.

*Pozitii:*
"Sper ca acest Fond ONG in valoare de 5 milioane de euro va facilita cooperarea mai stransa intre ONG-urile norvegiene si cele romanesti. Norvegia are o traditie indelungata in sustinerea dezvoltarii de organizatii neguvernamentale capabile si puternice", a declarat *Oystein Hovdkinn, Ambasadorul Norvegiei in Romania*.

"Aderarea Romaniei la UE a general noi nevoi si constrangeri pentru sectorul ONG, odata cu retragerea donatorilor traditionali si cresterea competitiei pentru atargerea de fonduri", a aratat *Ionut Sibian, directorul FDSC*. De aceea, "fondul ONG vine intr-un moment cheie pentru sectorul neguvernamental, in care se schimba perspectiva de dezvoltare a acestuia", a adaugat el.



*Context:*

Acordul de includere a Romaniei in Spatiul Economic European (SEE) a fost semnat in luna iulie 2007. Prin acordul SEE, trei tari care nu sunt membre ale UE, Norvegia, Islanda si Liechtenstein, participa la Piata Interna comuna. De asemenea, prin acest Acord, cele trei tari ofera Romaniei suma de 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea de proiecte, prin doua mecanisme finanaciare: Mecanismul Finaciar SEE si Programul Norvegian de Cooperare. Informatii detaliate despre cele doua mecanisme financiare sunt disponibile la: www.norwaygrants.org, www.eeagrants.org, www.norvegia.ro si www.fonduri-ue.ro/eeagrants.

EurActiv (c) Copyright
2008

Sfântul Benedict (480-547)

Sfântul Benedict (480-547)
Patronul Europei
11 iulie (calendarul latin)
14 martie (calendarul bizantin)

Până la reforma actuală a calendarului bisericesc, comemorarea Sfântului Benedict se făcea în ziua de 21 martie, zi în care Patriarhul monahismului apusean a încetat din viaţă, în anul 547, şi a fost apoi înmormântat alături de sora lui, Scolastica, decedată cu patruzeci de zile mai înainte, în mormântul de lângă mănăstirea de pe muntele Cassino (în sudul Italiei). În anul 580, năvălitorii lombarzi au distrus mănăstirea. Peste mai bine de o sută de ani, în 703, călugării benedictini de la Fleury-sur-Loire (Franţa) au răscolit ruinele vechiului aşezământ şi au descoperit trupul Sfântului Benedict, pe care l-au adus cu mare solemnitate în mănăstirea lor de pe malul Loarei, în ziua de 11 iulie. De atunci, în multe regiuni această zi a fost aleasă pentru sărbătorirea Sfântului Benedict, şi noul calendar a adoptat-o acum pentru întreaga Biserică.

În anul 1964, Papa Paul al VI-lea l-a declarat pe Sfântul Benedict patron principal al Europei, împlinind astfel un act de meritată recunoştinţă faţă de Sfântul căruia Europa îi datorează multe dintre valorile şi realităţile ei. Cu patru ani înainte de naşterea Sfântului Benedict, armatele năvălitoare ale herulilor sub conducerea lui Odoacru au trecut prin foc şi sabie pământul Italiei, şi ucigând pe ultimul împărat roman au închis definitiv capitolul stăpânirii Romei Imperiale; supravieţuirea culturii romane se va datora în cea mai mare măsură activităţii religioase şi culturale a călugărilor din aşezămintele monahale. Şi Sfântul Benedict este acela care a deschis capitolul glorios al monahismului occidental.

După cum ne informează cartea a II-a a "Dialogurilor" Sfântului Grigore cel Mare (540-604), Benedict s-a născut în anul 480 la Nurcia (Umbria-Italia), în familia patriciană Anicia. De tânăr a fost trimis la Roma să studieze retorica şi filosofia, dar dezgustat de uşurătatea vieţii din oraş s-a retras în mica localitate Affile şi şi-a continuat studiile, supunându-se unei aspre discipline ascetice. Nemulţumit cu această singurătate relativă, s-a retras într-o mică peşteră la Subiaco (localitate la sud de Roma) sub conducerea unui sfânt pustnic. Benedict avea atunci douăzeci de ani. După trei ani de singurătate, rugăciune şi penitenţă, a fost descoperit de păstorii din partea locului. Nenumăraţi credincioşi din împrejurimi îl căutau pentru a-i cere sfat şi rugăciuni; chiar călugării mănăstirii din Vicovaro l-au rugat să le fie conducător spiritual.

El a acceptat, şi a început astfel opera de restaurare a disciplinei mănăstireşti, dar unii dintre călugări s-au împotrivit cu îndârjire şi au ajuns până acolo încât au încercat să îl omoare, punându-i otravă în paharul cu băutură. Benedict i-a părăsit şi s-a retras la peştera lui dragă. În jurul lui au început să se strângă grupuri de tineri dornici de o viaţă spirituală deosebită. Pentru ei a întemeiat Sfântul Benedict douăsprezece mănăstiri cu câte doisprezece "fraţi", hotărâţi să urmeze normele trasate de părintele lor spiritual. Pentru a evita şicanele din partea unor persoane sus-puse, în anul 529, Benedict împreună cu mulţi dintre tinerii ucenici s-au retras spre sud, lângă oraşul Napoli, şi şi-au stabilit locuinţa pe o stâncă abruptă a muntelui Cassino. Aici au dărâmat templele zeilor Apolo şi Jupiter, rămase acolo din vechime, şi au clădit prima mănăstire închisă cu ziduri din patru părţi, asemenea unei fortăreţe, dar deschisă pentru lumina ce vine de sus, ca un mare rezervor care primeşte din cer ceva dătător de viaţă şi îl revarsă asupra lumii întregi.

Om practic şi clarvăzător, Benedict a sintetizat legile de bază ale vieţii mănăstireşti, "Regula vitae monasticae", într-un moto dătător de energie: "Ora et labora" - "Roagă-te şi munceşte"; prin aceasta, el a readus în viaţa şi ascetica creştină caracterul de contemplaţie unită cu acţiunea, aşa cum decurge din spiritul şi din litera Evangheliei. Adevăratul călugăr va trebui să fie, după cum se citeşte în capitolul al II-lea din Regulă: "nu orgolios, nu violent, nu mâncăcios, nu somnoros, nu leneş, nu clevetitor, nu pârâtor... ci cast, blând, silitor, umil, ascultător". Emblema mănăstirii: crucea, cartea şi plugul, a devenit expresia modului nou de a înţelege asceza creştină, rugăciune şi muncă, în vederea edificării spirituale şi materiale a unei societăţi noi, pe ruinele lumii romane.

De-a lungul veacurilor, din cuibul de pe Monte Cassino vor porni stoluri de oameni căliţi în rugăciune şi muncă şi vor deschide sute de aşezăminte asemănătoare pe întinsul întregii Europe, mai târziu şi în celelalte continente, aşezăminte care în vremuri de grele frământări au rămas focare vii de credinţă, cultură şi civilizaţie. Prin ucenicii şi urmaşii săi, Sfântul Benedict intră în rândul marilor binefăcători ai Europei, ai Bisericii şi ai omeniri.

Cultura in turismul rural, comuna Petresti, judetul Satu Mare, 8-10 august 2008

In cadrul festivalului participantii vor ajunge in contact direct cu valorile culturale traditionale nationale care trebuie conservate si valorificate in vederea dezvoltarii turismului rural. Multiculturalitatea provenita din convietuirea mai multor natiuni in judetele sus mentionate (romani, maghiari, ucrainieni, sasi, svabi), confera o valoare deosebita evenimentelor traditionale prezentate la acest festival.


Avem placerea de a va invita sa participati la festivalul multicultural Cultura in turismul rural ce va fi organizat in comuna Petresti, judetul Satu Mare in perioada 8-10 august 2008.

La manifestare vor participa cate 20 de artisti populari cu programe cultural traditionale si alte cate 8 persoane care vor pregati specialitatile culinare din judetele Satu Mare, Maramures, Botosani si Suceava. Pe langa artisti si bucatari, vor fi prezenti 20 de persoane din Ucraina (din regiunile Zakarpatska, Ivano-Frankivska, Chernivetska) si 20 de persoane din Romania (din cele judetele Satu Mare, Maramures, Botosani si Suceava), ofertanti de servicii turistice, reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale cu activitate in domeniul promovarii turismului cultural sau reprezentanti ai unor agentii turistice.

Eveniment organizat in cadrul proiectului "PROMOVAREA MULTICULTURALITATII TRADITIONALE PRIN TURISMUL RURAL TRANSFRONTALIER" cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul CBC Romania-Ucraina 2004-2006.

Informatii suplimentare: D-na BERTUS Gabriela, responsabil organizare, office@crest.ro, 0261-714580, 0721-557811.

Expozitie de astronomie, 8-15.07 Bucuresti

Timp de opt zile, Muzeul din Piata Universitatii va gazdui expozitia de istorie a astronomiei, ce cuprinde principalele momente din evolutia astronomiei, ilustrari ale sistemului solar, roiuri, nebuloase, galaxii si roiuri de galaxii, precum si o prezentare a mitologiei ce se ascunde in spatele celor mai cunoscute constelatii.

Expozitie de istorie a astronomiei

Universul în centrul orasului
Între 8 si 15 iulie, locuitorii Bucurestiului descoperã universul chiar din centrul capitalei. Asociatia Noua Acropolã, împreunã cu Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”, organizeazã expozitia de istorie a astronomiei “Universul în centrul orasului”, la Muzeul Municipiului Bucuresti, Palatul Sutu.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Alpha Bank Romania si Chenance – mobilã din lemn masiv.

Alãturi de expozitie, vizitatorii pot participa la o serie de conferinte publice despre legende, mituri si simboluri în astronomie si la un show de planetarium digital. De asemenea, trecãtorii vor asista la o prezentare de instrumente astronomice si vor putea sa observe Soarele si Luna prin instrumentele Observatorului.

Programul evenimentului:
Marti, 8 iulie, ora 19,00 Show de planetarium digital
Joi, 10 iulie, ora 18,00 Expozitie de instrumente astronomice
Vineri, 11 iulie, ora 19,00 Conferintã: Cerul înstelat – mituri si simboluri
Sâmbãtã, 12 iulie, ora 19,00 Conferintã: Legendele stelelor
Vineri, Sâmbãtã si Duminicã, dupã ora 21,00 Observatii la Lunã
Zilnic, între 12,00 si 14,00 Observatii la Soare

Asociatia Culturalã Noua Acropolã este o organizatie neguvernamentalã implicatã în promovarea culturii si a filosofiei prin intermediul a numeroase tipuri de activitãti: cursuri de filosofie si psihologie, conferinte publice pe teme de filosofie, psihologie, medicinã, istorie, artã, culturi si civilizatii vechi, expozitii, atelier de artã plasticã, specializat în reproduceri arheologice, editare de cãrti si reviste, actiuni de voluntariat ecologic si umanitar.

Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator din capitalã deschis publicului. Marti, miercuri, joi, vineri si sâmbãtã, Observatorul oferã vizitatorilor sãi posibilitatea de a observa Soarele, planetele sistemului solar, stele, roiuri, galaxii, precum si alte fenomene astronomice chiar din centrul capitalei. Îl gãsiti pe Lascãr Catargiu, nr.21, între Piata Romanã si Piata Victoriei.

Date de contact:
Lavinia Constantin – Dep. Relatii Publice, Asociatia Culturala Noua Acropolã
Tel/Fax: 021-323.97.82
Mobil: 0724.297.597
E-mail: na-bucuresti@noua-acropola.ro
www.noua-acropola.ro

Adrian Sonka, muzeograf Observatorul Astronomic
Tel: 021-212.96.44
E-mail: dialog@astro-urseanu.ro
www.astro-urseanu.ro

miercuri, 9 iulie 2008

Documente medicale în favoarea vieţii - Când începe viaţa

© 2004 American College of Pediatricians
http://www.acpeds.org/?CONTEXT=art&cat=10007&art=53&BISKIT=5721916

REZUMAT
Colegiul American al Pediatrilor a ajuns, cu ajutorul evidentelor stiintifice, la concluzia ca viata umana incepe in momentul conceptiei/fertiliz arii. Aceasta definitie a fost dezvoltata inainte de decizia Roe v. Wade *, dar nu a fost pusa la indemana Curtii Supreme a SUA in 1973. Descoperirile stiintifice si medicale de-a lungul ultimilor 30 de ani nu au facut decat sa verifice si sa intareasca acest vechi adevar.

La incheierea procesului de fertilizare fiinta umana este un tot, distinct din punct de vedere genetic, un organism uman viu si de sine statator, un membru al speciei homo sapiens, avand nevoie doar de un mediu propice pentru a creste si a se dezvolta. Diferenta dintre individul ca adult si individul in stadiul de zigot nu este una de identitate umana, ci una de dezvoltare. Misiunea Colegiului American de Pediatrie este de a ingadui tuturor copiilor sa ajunga la starea optima de bunastare si sanatate fizica si emotionala inca din momentul conceptiei. Aceasta declaratie rezuma cateva dintre problemele asociate, de ordin istoric, etic si filozofic.

Vreme de sute de ani, medicii au deliberat asupra originii vietii umane. Cercetarile lui Aristotel privitoare la embrioni sunt considerate “inceputul intoarcerii mintii omului de la superstitii si credinte catre observatii” [1]. Chiar daca Aristotel este privit in general ca fiind fondatorul embrionologiei, activitatea lui a fost de fapt precedata de aceea a lui Hipocrate, in scrierile sale despre dezvoltarea embrionului de gaina. In secolul al XV-lea, Leonardo da Vinci a publicat observatiile sale asupra dezvoltarii embrionice si fetale. In secolul urmator, Marcello Malpighi, ajutat de inventarea microscopului, a enuntat, eronat, teoria preformarii, a dezvoltarii finite umane pornind de la homunculus. Teoria celulara dezvoltata de Schleiden si Schwann in 1839, care recunostea ca un spermatozoid se contopeste cu un ovul si formeaza un zigot, a fost cea care a statuat conceptia unei noi vieti umane.

De peste 30 de ani, pediatrii sunt sustinatorii existentei copilului din momentul conceptiei [2]. De asemenea, de peste 20 de ani acestia cer recunoasterea totala a drepturilor copilului dinainte de nastere, inclusiv dreptul “de a fi acceptat de familie si societate, dreptul de a fi iubit si ingrijit si dreptul de a creste si a se dezvolta intr-un mediu lipsit de riscuri si agresiuni”. [3]

Pediatrii sustin “valoarea intrinseca a tuturor copiilor,” considerandu- i “mostenirea noastra cea mai stabila si vulnerabila” [4] si afirma ca misiune “castigarea bunastarii si sanatatii fizice, mentale si sociale optime pentru toti nou-nascutii, copiii, adolescentii si tinerii adulti” [5]. Pentru generatii intregi de pediatric, termenul “copil” a insemnat ca viata incepe in momentul conceptiei. [6]

In 1996, Academia Americana de Pediatrie a stabilit drept politica “sustinerea diversitatii si egalitatii de oportunitati si incurajarea transmiterii notiunii de acceptare a diversitatii catre copii, non-discriminarea pacientilor in functie de rasa, descendenta, nationalitate, religie, gen, statut social, orientare sexuala, varsta, sau disabilitati fizice ale pacientului, parintilor sau tutorilor acestuia.” [7] Organizatia isi incurajeaza membrii sa urmeze indeaproape aceste linii directoare in relatia cu toti pacientii. Definitia varstei, mai mult decat folosirea termenului “copil”, a fost deja determinata si enuntata in 1971 [8]. Deci, printr-o deductie logica, politica de nondiscriminare se extinde si la copilul nenascut, chiar din momentul conceptiei.

In plus, a fost stabilit in politica pediatrica faptul ca un doctor poate lua in calcul “sa se opuna refuzului femeii de a urma o interventie (terapie fetala) recomandata” daca “exista o posibilitate mare ca fetusul sa sufere o trauma considerabila si irevocabila in lipsa acestei interventii” (atata vreme cat interventia s-a dovedit eficienta si riscul asupra sanatatii femeii insarcinate este neglijabil). [9]

La aproximativ treisprezece luni de la dezvoltarea politicii pediatrice sustinand responsabilitatea pentru copil inca din momentul conceptiei, Harry Blackmun, judecator la Curtea Suprema a SUA, aparent nefiind la curent cu aceste eforturi, a contestat viata nenascutului, fiind cel care a redactat opinia majoritatii judecatorilor Curtii Supreme a SUA in cazul Roe v. Wade. [10] Harry Blackmun a scris: “Nu trebuie sa raspundem la dificila intrebare despre ‘momentul in care incepe viata’.” El s-a referit la “disciplinele medicinei, filosofiei si teologiei”, ca fiind “incapabile sa ajunga la un consens”. [11]

La care, Dr. C. Ward Kischer, profesor emerit de embrionologie umana la Faultatea de Medicina a Universitatii din Arizona, a replicat: “Din 1973, de la Roe v. Wade, au existat numeroase probleme socio-legale care au implicat embrionul uman. Avortul, avortul cu nastere partiala, fertilizarea in vitro, cercetari pe celule fetale, cercetari pe embrionul uman, pe celule stem, clonarea si ingineria genetica sunt problemele principale ale embrionologiei umane. Fiecare dintre aceste probleme s-a rezumat la intrebarea: cand anume incepe viata? Iar aceasta intrebare este astazi la fel de vie in atentia mass media ca si atunci cand a fost pusa pentru prima oara, in 1973.” [12]

Curtea Suprema, in decizia din cazul Roe v. Wade, a negat personalitatea fetusului datorita lipsei de “viabilitate independenta” : ”In privinta interesului important si legitim al statului in problema posibilitatii vietii, ‘punctul de interes’ il reprezinta viabilitatea. Este asa pentru ca fetusul cu siguranta are, dupa aceasta perioada, abilitatea de a supravietui in afara uterului mamei. Legile care protejeaza viata intrauterina, in perioada de viabilitate, au astfel justificare atat logica, cat si biologica. Daca statul este interesat in protejarea vietii in perioada de viabilitate, va merge pana la a interzice avortul dincolo de aceasta limita, in afara situatiilor cand acesta este necesar pentru viata si sanatatea mamei.” [13]

Impulsul din spatele incercarilor de a defini viata umana in functie de viabilitate a fost afirmat de Dr. Norm Fost,, Profesor de Etica si Pediatrie la Universitatea din Wisconsin-Madison, in 1980: “Cele mai multe incercari de a defini viabilitatea fetala sunt motivate de nevoia de a prezice supravietuirea fetusului pentru a putea stabili politici medicale in chestiuni precum avortul, resuscitarea si terapia intensiva.” [14] Acceptarea unui standard de viabilitate ar presupune ca medicul sa inceteze “terapiile fetale care au aparut acum in domeniul medical, chirurgical si genetic oferind speranta de salvare a vietilor celor care sufera de boli incurabile sau foarte greu de tratat dupa nastere.” [15]

Si, dupa cum afirma Dr. Fost, “Daca definim viabilitatea in lumina a ceea ce multi medici au fost capabili sa faca, perioada de viabilitate se va diminua, inexorabil, pana la momentul conceptiei.” [16]

In 1973, limita presupusa a viabilitatii era estimata la 28 de saptamani, dar s-a intamplat ca un copil sa supravietuiasca si la 24 de saptamani. Odata cu avansul tehnologiei de astazi, neonatologii confirma cazuri de supravietuire a nou-nascutilor, cu sechele putine sau aparent inexistente, la 22 de saptamani.

Stabilirea statutului de persoana pe baza viabilitatii ridica un motiv suplimentar de ingrijorare privitor la statutul starii de constienta. Dupa cum a subliniat Dr. Francis J. Beckwith, Profesor asociat de filozofie, cultura si drept la Trinity International University: “In cazul in care constienta este criteriul umanitatii depline, atunci cei care isi revin din coma, cei inconstienti temporar sau cei adormiti ar trebui sa fie declarati non-persoane.” [17]

Toti oamenii sunt dependenti de alte persone si de mediul inconjurator, (oxigen, alimente, caldura) pentru a supravietui in diverse stadii in decursul vietii - din momentul fertilizarii pana la moartea naturala. Daca cineva accepta viabilitatea (supravietuirea indepandenta) ca standard, dependenta fizica a persoanelor handicapate sau varstnice de familie si /sau societate nu ar face ca vietile sa nu mai merite sa fie traite? (Ecouri ale cuvintelor untermenschen; Lebens unwertenleben sugerate in 1930 in Germania Nazista). [18]

Renée Mirkes, specialist in etica, afirma: “La sfarsitul procesului de fertilizare, cand elementele procreatoare ale barbatului si femeii, sperma si ovulul sunt ingemanate si isi pierd invelisurile nucleelor celulare, fiinta umana devine un tot, distinct din punct de vedere genetic, un organism monozigot viu. Acest organism uman distinct are practic capacitatea naturala pentru activitatile definitorii ale persoanei, ratiune, vointa, dorinta si inter-relationare. Individul uman poseda, de asemenea, capacitatea naturala de a se transforma continuu in organismul matur al unei fiinte umane adulte, a carei dezvoltare structurala organica este sub controlul unei succesiuni de elemente primordiale care incepe cu AND-ul sau genomul si se transforma in sistemul nervos central, in creierul complet dezvoltat cu cotexul cerebral… Noul zigot, un membru al speciei hommo sapiens, cu un ‘material’ fizic unic (genomul particular), unitar si organizat, format si
vietuind conform principiilor vietii sale - sufletul si toate caracteristicile naturale definitorii ale sale - formeaza o persoana umana completa, vie. Diferenta dintre individul ca adult si individul in stadiul de zigot nu este una de identitate umana, ci de dezvoltare.” [19]

Dr. Dennis M. Sullivan, Profesor de biologie asociat la Cedarville University, a concluzionat: “Exista multe forte dornice sa redefineasca umanitatea. Sunt aparent multe lucruri de obtinut, de la eliminarea defectelor genetice pana la vindecarea unei game intregi de boli prin manipularea celulelor embrionice stem. Totusi, in toate discutiile despre natura umana, nu trebuie niciodata sa ajungem sa consideram persoana un obiect sau o marfa. Nu putem permite ca un calcul detasat al utilitatii sa influenteze intelegerea naturala, intrinseca a cine si a ceea ce suntem… Aceasta epoca de confuzie morala cere o reafirmare a ceea ce face fiinta imana unica si valoroasa. Astfel de ‘pretentii metafizice’ nu sunt ridicole, asa cum Ayn Rand ne-a facut sa credem, ci sunt singura baza a demnitatii umane.” [20]

In 1975 Comisia Nationala pentru Protectia Subiectilor Umani ai Cercetarilor Biomedicale si Comportamentale sugera ca: fetusul, o persoana umana, merita grija si respect; preocuparea morala trebuie sa cuprinda pe toti cei care au in comun o mostenire genetica umana; ca fetusul, indiferent de perspectivele de viata, ar trebui tratat cu respect si demnitate.” [21] Dr. Kischer observa: “Practic, orice embrionolog uman si orice tratat important de embrionologie umana afirma ca fertilizarea marcheaza inceperea vietii unei noi finite umane individuale.” [22]

Colegiul American de Pediatrie prezinta evidente stiintifice ale faptului ca viata umana incepe odata cu conceptia/fertiliza rea. Aceasta definitie a fost dezvoltata inainte de decizia Roe v. Wade din 1973, dar nu a fost luata in calcul la aceasta decizie a Curtii Supreme. Descoperirile stiintifice si medicale de-a lungul ultimilor 30 de ani nu au facut decat sa verifice si sa intareasca acest vechi adevar.

17 martie 2004
Fred de Miranda, MD, FCP

----
NOTE:

* Decizia Curtii Supreme a SUA in cazul Roe v. Wade din 1973 a deschis calea liberalizarii avortului practic fara limite in intreaga lume occidentala. Decizia neaga statutul de persoana unui copil nenascut. [n. trad.]

[1]. Patten BM. Embryology—Its Scope, Objectives, and Methods. Foundations of Embryology. Chapter1. McGraw-Hill (1964); p. 3.

[2]. Age Limits of Pediatrics. American Academy of Pediatrics. PEDIATRICS 1972;49(3):463. Revised 5/88 (note reference # 6 below). Reaffirmed 9/92, 1/97 and 3/02.

[3]. Preferred Images of the Future: Challenges for Planning the Future of the American Academy of Pediatrics. Reference No. 14. January 1981. Available from the AAP’s Division of Library and Archival Services.

[4]. Core Values, Vision, and Mission Statement. American Academy of Pediatrics 2004.

[5]. Ibid.

[6]. Age Limits of Pediatrics. American Academy of Pediatrics, PEDIATRICS 1988;81(5):736. Reaffirmed 9/92, 1/97 and 3/02.

[7]. Nondiscrimination in the Care of Pediatric Patients. American Academy of Pediatrics, PEDIATRICS 1996;97(4):595.

[8]. Council on Child Health Revises Definition of Pediatrics as a Specialty. American Academy of Pediatrics. Newsletter 1971;22(18): 5. Available from the AAP’s Division of Library and Archival Services.

[9]. Fetal Therapy – Ethical Considerations. American Academy of Pediatrics. PEDIATRICS 1999;103(5): 1061-1063.

[10]. Syllabus: Roe v. Wade, District Attorney of Dallas County. Supreme Court of the United States, No. 70-18. Decided January 22, 1973 in Kischer CW, Linacre Quarterly 2004, p. 331.

[11]. Ibid, p. 331.

[12]. Kischer CW. When Does Human Life Begin? The Final Answer. Linacre Quarterly 2004;70(4):326- 339.

[13]. Roe v. Wade, 410 V.S. 113 (1973).

[14]. Fost N, Chudwin D, Wikler D. The Limited Moral Significance of Fetal Viability. Hasting Cent Rep 1980;10(6):10- 13.

[15]. Fetus as a Patient. Discourse to the International Congress. Pope John Paul II. April 3, 2000.

[16]. Fost N, et al. Ibid, p.13.

[17]. Beckwith FJ. Arguments from Decisive Moments and Gradualism, In Politically Correct Death: Answering the Arguments for Abortion Rights. Grand Rapids: Baker (1993); p. 103 in Sullivan DM. Ethics & Medicine 2003; p. 25.

[18]. Kischer CW. Ibid, p. 333.

[19]. Mirkes R. NBAC and Embryo Ethics. The National Catholic Bioethics Quarterly 2001;1(2):163- 187.

[20]. Sullivan DM. The Conception View of Personhood: A Review. Ethics & Medicine 2003;19(1):11- 33.

[21]. Report and Recommendations. Research on the Fetus. The National Commission for the Protection of Human Subjects of Biomedical and Behavioral Research. US Dept of Health, Education, and Welfare Publication No. (OS) 76-127. 1975.

[22]. Kischer CW. Ibid, p. 328.

----
Asociatia "Pro-Vita - pentru nascuti si nenascuti", Bucuresti
http://www.provitabucuresti.ro | provitabucuresti@yahoo.com
tel. (+40) 728 673 673 | fax (+40) 31 815 27 80
OP 1 - CP 410