joi, 11 martie 2010

Olivier Clement - Rugãciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne si Stãpânul vietii mele,
Duhul trândãviei, al grijii de multe [deznãdejde, “abattement” in fr., n.tr.]
al iubirii de stãpânie si al grãirii în desert
nu mi-l da mie!
Iar duhul curãtiei, al gândului smerit,
al rãbdãrii si al dragostei,
dãruieste-mi mie, slugii Tale!
Asa, Doamne, Împãrate,
dãruieste-mi ca sã-mi vãd greselile mele
si sã nu osândesc pe fratele meu,
cã binecuvântat esti în vecii vecilor. Amin.


Rugãciunea Sfântului Efrem Sirul (~306 - 373) marcheazã slujbele Postului Mare. Este repetatã de trei ori si însotitã de trei metanii mari, închinãciuni cu fruntea pânã la pãmânt. Metania (metanoia) desemneazã tocmai pocãinta ca eliberare a noastrã de sub toatã stãpânirea acestei lumi.


Doamne si Stãpânul vietii mele

"Doamne" sugereazã misterul inaccesibil al lui Dumnezeu cel de dincolo de Dumnezeu, hypertheos. Totusi, El nu-mi este strãin, ci mã aduce la fiintã prin voia Sa, îmi însufleteste trupul de lut cu Suflarea Sa, mã cheamã si asteaptã rãspuns si devine prin întrupare "Stãpânul vietii mele". El este cel care dã sens vietii mele chiar si atunci si mai ales atunci când cred cã l-am pierdut. "Stãpân", aici, desi pune în evidentã transcendenta, nu înseamnã tiran, ci Tatã care se jertfeste si mã elibereazã, care vrea sã mã înfieze în Sine si îmi respectã infinit libertatea. Fiul Sãu întrupat, în care este în mod desãvârsit prezent, se naste într-un staul, se lasã omorât de libertatea noastrã crudã, înviazã dar nu se reveleazã decât celor care-L iubesc. Or, acest "stãpân" rãstignit rãmâne Stãpânul Vietii. Numai El ne poate elibera libertatea, numai El poate transfigura, în Suflul Sãu dãtãtor de viatã, patima obscurã a vietii noastre. Mãretia acestui împãrat constã în aceea cã S-a fãcut slujitorul nostru. "Am venit în lume ca sã slujesc, nu sã Mi se slujeascã".

Relatia mea cu acest Stãpân nu este deci una de aservire, de sclavie, ci de liberã încredere. El este "Stãpânul vietii mele", pentru cã El îi este izvorul, pentru cã nu contenesc s-o primesc de la El, pentru cã El este cel Care dã si iar dã, din belsug, un viitor înnoit: "Du-te si nu mai pãcãtui".

Nu exist decât prin aceastã iubire extrem de discretã, care mã ridicã deasupra oricãrei determinãri, a oricãrei necesitãti, care se face slujitoare pentru ca cei ce vor sã slujeascã, sã-i devinã prieteni. Asceza pe care insistã Postul Mare nu poate fi o adevãratã eliberare decât în credintã. Iar credinta presupune întâi de toate riscul încrederii. În Tine, Stãpânul vietii care Te revelezi într-un Chip, îmi pun toatã încrederea; în cuvântul si în prezenta Ta, cãci Tu nu esti numai un exemplu, tu esti cel nedespãrtit, care Te faci limanul nostru, un liman unde nu mai este moarte: "Veniti la Mine, toti cei osteniti si împovãrati si Eu vã voi odihni pe voi". A se odihni sau a se reaseza, în divin si în uman în acelasi timp, un loc pentru noi, toti orfanii pãmântului natal, un loc al obiceiurilor întelepte, al civilizatiilor în mod cert aspre si dure, dar un liman de liniste si pace pentru noi, nomazii lipsiti de poezie ai marilor orase; si acesta esti Tu, limanul si Stãpânul vietii. În acest loc vom sãpa catacombele de unde vor tâsni catedralele viitorului.


Duhul trândãviei, al deznãdejdii, al iubirii de stãpânire si al grãirii în desert, nu mi-l da mie

Existã o cale. Tu esti Calea. Dar pe aceastã cale sunt obstacole care definesc conditia noastrã fundamentalã de fiinte pãcãtoase, cea de care Iisus le-a amintit celor care voiau s-o ucidã pe femeia adulterã.

"Trândãvia" nu este "clinofilia" lui Oblomov, nici lenevirea din diminetile noastre de vacantã. Trândãvia înseamnã uitarea despre care ascetii spun cã este "pãcatul de cãpetenie". "Uitarea", adicã neputinta de a se uimi, de a se minuna, sau pur si simplu de a vedea. Lipsa trezviei, un soi de somnambulism, al agitatiei sau al inertiei. Nici un alt criteriu, în afara utilitãtii, rentabilitãtii, a raportului calitate-pret. Agitatia interioarã si exterioarã, pentru unii agenda prea plinã, în care orice moment amenintã sã vinã peste celãlalt, pentru altii agenda prea goalã, violenta si drogurile, slabe sau puternice. Faptul de a nu mai sti cã celãlalt existã într-o interioritate la fel de profundã ca si a mea, de a nu mã mai opri, cuprins de emotie, la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slavã si multumire lui Dumnezeu pentru ele – pentru cã totul mi se cuvine. Când nu-mi pasã cã totul este înrãdãcinat în tainã si cã taina locuieste în mine. Când uit de Dumnezeu si de creatia Lui. Când nu mai stiu sã mã accept ca o creaturã cu destin vesnic. Când uit de moarte si de ceea ce i-ar putea urma: o nevrozã spiritualã care nu are nimic de-a face cu sexualitatea – care devine un mijloc de a uita – ci cu îndepãrtarea de "lumina vietii", cea care dã sens existentei celuilalt, celui mai neînsemnat fir de praf, mie însumi.

Aceastã uitare, devenitã colectivã, deschide drumurile decãderii. Ne spunem atunci cã Dumnezeu nu existã, nevroza se accentueazã, îngerii perversi ai neantului invadeazã scena istoriei. Doamne si stãpânul vietii mele, trezeste-mã.

Aceastã "trândãvie", aceastã anesteziere a întregii fiinte, insensibilitate, pecetluire a zonei profunde a inimii, exasperare a sexului si a intelectului, duce la descurajare, la ceea ce ascetii numesc "acedie" - silã de viatã, deznãdejde. La ce bun totul? Fascinatie a sinuciderii, o bãtaie de joc generalã. M-am sãturat de toate, totul îmi e indiferent, iatã-mã cinic sau închistat. Si foarte îmbãtrânit, fãrã pic de suflet de copil.

Mai poti, vrând sã rãmâi activ, sã te refugiezi în duhul "iubirii de stãpânie" sau în cel al "grãirii în desert". Avem nevoie de sclavi si de dusmani, ni-i inventãm noi însine, îi sacralizãm chiar, asa cum a arãtat René Girard. Sã stãpânesti, sã de simti dumnezeu, sã ai dusmani, înseamnã sã-i faci pe ei rãspunzãtori de spaimele tale. Torturându-l pe celãlalt - pentru cã întotdeauna el e cel vinovat - violându-i trupul si poate si sufletul, sã-l tii la bunul tãu plac, pe marginea prãpastiei, dar fãrã sã-l lasi sã-si afle scãparea în moarte - faci experienta unui soi de atotputernicie, cvasi divinã. Prin el mã urãsc pe mine ca fiintã muritoare. Cãlcându-l în picioare, îmi batjocoresc propria moarte. Cunoastem regi-zei si tirani divinizati, cãci orice exercitiu al puterii se aureoleazã cu un fel de sacralitate.

De aceea primii crestini refuzau chiar cu pretul vietii sã spunã cã Cezar este Domnul. Singur Dumnezeu este Domnul. Alti crestini, în secolul nostru, au refuzat sã se închine rasei sau clasei sociale si au plãtit pentru asta. Amintindu-ne cã trebuie sã dãm lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu si Cezarului ce-i al Cezarului, Hristos a golit stãpânirea de sacralitate. De-a lungul veacurilor crestinii nu au fãcut-o întotdeauna. Ei au canonizat un împãrat care si-a ucis fiul si sotia, cãci considerau cã si-a pus puterea în slujba lui Dumnezeu. Sperantã, uneori realizatã, a unei puteri care devine slujire. Dar cel mai adesea, ea devine o iluzie costisitoare.

Biserica însãsi: în ce mãsurã este si ea contaminatã de duhul stãpânirii?

În ce priveste "vorbirea în desert" – expresia este evanghelicã –, ea desemneazã orice exercitiu al gândirii si al imaginatiei, care se disociazã de uimire, de nelinistea existentialã, de mister. Ea tine de orice abordare a omului care pretinde sã-l explice, sã-l reducã, netinând seama de ceea ce are în el inexplicabil si ireductibil; orice abordare a creatiei care îi dispretuieste ritmurile si frumusetea. Posedare iar nu posesie. Himerã a unei arte care nu mai vrea sã fie nuptialã.

Trãim într-o civilizatie a "vorbelor desarte", a imaginilor desarte, unde nevoile hipertrofiate pervertesc dorinta, unde banii conditioneazã visele, unde publicitatea devine opusul ascezei, aceastã reducere voluntarã a nevoilor în scopul eliberãrii de sub tirania dorintei.

De aceea asteptãm un cuvânt al vietii, al mortii date în vileag, un cuvânt plin de liniste, un cuvânt de viatã si înviere.


Iar duhul curãtiei, al gândului smerit, al rãbdãrii si al dragostei, dãruieste-mi mie, slugii Tale.

În fiecare cerere ne recunoastem "slugi", creaturi recreate printr-o suflare care vine din profunzimile sufletului nostru. Rugãciunea nu este numai o simplã meditatie, ea este întâlnire, intrare în relatie, convorbire, spuneau vechii monahi. Cãci Dumnezeu ne grãieste prin Scripturã, prin fiinte si lucruri, prin diferite împrejurãri din existenta noastrã si chiar prin prezenta Sa; cuvinte tãcute, pline de dulceatã, flãcãri care aprind inima (si nu vorbãrie mincinoasã, nerusinatã, amãgitoare). Numai o asemenea rugãciune poate rupe cercul magic a ceea ce numim philautia, narcisism metafizic, duh de stãpânire, de autosuficientã. "Virtutile" pe care le enumerã rugãciunea si care coexistã pentru a se uni îsi au astfel punctul de plecare în credintã. Din aceastã perspectivã, virtutea nu este numai moralã, ea participã la umanitatea lui Hristos îndumnezeitã, în care virtualitãtile umanului sunt duse la desãvârsire prin unirea cu Numele divine pe care le reflectã.

"Curãtia" este departe de a se referi numai la înfrânare, conform unei acceptiuni moralizatoare si înguste. Ea evocã mai degrabã integrarea si integralitatea. Cel curat nu mai este scindat, antrenat ca o frunzã în bãtaia vântului, de valurile unui eros impersonal. El integreazã eros-ul în comuniune, forta vietii într-o existentã personalã, bazatã pe relatie. Cãlugãrul, pentru care curãtia este într-adevãr înfrânare (dar nu orice înfrânare este curatã, castã) îsi consumã eros-ul în agapi, în întâlnirea cu Dumnezeu cel viu, întru totul personal, în admiratia nesfârsitã - durere si apoi uimire - pentru Rãstignitul care a biruit moartea. Numai atunci el poate sã vinã în întâmpinarea celorlalti cu o atentie dezinteresatã, ca un bãtrân-copil, un "bãtrân frumos", unit cu Hristos în vesnicie.

Pentru bãrbatul si femeia care se iubesc sincer si care îsi sunt credinciosi unul altuia, curãtia este, în Hristos cel unit cu Biserica Sa, ca un Dumnezeu care se uneste cu umanitatea si cu pãmântul ei în lumina uni-diversitãtii trinitare, curãtirea este deci pentru doi oameni, transformarea – agapicã si ea – a eros-ului în limbaj al unei întâlniri, în exprimare a persoanelor în cãldura unei descoperiri reciproce si rãbdãtoare. Iar copilul, micut musafir necunoscut si neasteptat, sau dimpotrivã, prea mult asteptat, apare mereu la timp pentru a împiedica iubirea sã se închidã în ea însãsi, într-o parodie de absolut.

Curate pot fi: un gând, un cuvânt, o expresie pe care le strãbate cu toatã sinceritatea (frate, nu pleca privirea prosteste în fata doamnelor) aceastã puritate fundamentalã, acest respect al trupului, aceastã subordonare a vietii unei taine care o împacã si-i redã unitatea. Biblia respinge extazul impersonal al prostitutiei sacre, dar pune accentul pe "cântarea cântãrilor" unei întâlniri cãutate, pierdute, regãsite - cãci Dumnezeu este Cel "de-a pururi cãutat", spunea sfântul Grigorie de Nyssa - si pe credinciosia smeritã, cãci Dumnezeu este si Cel de-a pururi credincios.

"Smerenia" înscrie credinta în existenta de zi cu zi. Nu am nimic al meu care sã nu-mi fie dat. Fragil, gata sã se rupã atât de adesea, firul vietii mele nu este pãstrat si reînnodat decât prin vointa de neînteles a Altuia. "Smerenia este un dar al lui Dumnezeu însusi si un dar care vine de la El", spune Sfântul Ioan Scãrarul, cãci s-a zis: "Învãtati, nu de la îngeri, nici de la oameni, ci de la Mine - de la Mine, care rãmân în voi; de la lumina si lucrarea Mea în voi - cãci sunt blând si smerit cu inima, cu gândul si cu duhul, si veti gãsi pace pentru sufletele voastre si eliberarea de rãzboiul gândurilor" (Sf. Ioan Scãrarul, Scara 25, 3). Smerit este vamesul din parabolã, care, neputându-se pretinde virtuos, ca un dispretuit colaborator al puterii ce se aflã, nu conteazã decât pe mila lui Dumnezeu, în timp ce fariseul, prea bun, dupã pãrerea lui, nu mai are nevoie de Mântuitor. Omul perfect, sigur pe el, mândru de virtutea lui, nu-i mai lasã loc si lui Dumnezeu în lume, pentru cã îl ocupã el pe tot. Cel smerit, dimpotrivã, se deschide gratuitãtii mântuirii, o primeste cu recunostintã, îmbrãcându-si inima în hainã de sãrbãtoare.

Smerenie, umilintã-humus: nu strivire, ci rodire. Smerenia este activã, ea arã pãmântul, îl pregãteste pentru ca sã dea rod însutit atunci când va trece Semãnãtorul.

Smerenia este o virtute pe care o vedem la celãlalt, dar pe care n-o putem vedea la noi însine. Cel care ar spune: sunt smerit ar fi un biet înfumurat. Smerit devii fãrã sã-ti propui, prin ascultare, detasare, prin respectul tainei, în gratuitatea sa, prin deschidere deci, la primirea harului. Si mai ales prin "frica de Dumnezeu", care nu este teroarea sclavului în fata unui stãpân aspru care pedepseste, ci spaima subitã de a nu-si pierde viata în iluzie, în pântecele mereu nesãtul al eului, în balonul umflat cu aer al patimilor. "Frica de Dumnezeu" ne face smeriti si ne elibereazã de teama de lume - sunt liber pentru cã nu mai am nimic, spune un personaj din Primul cerc al lui Soljenitsîn - ce se transpune încetul cu încetul în aceastã teamã uimitã la care ajunge orice mare dragoste. Smerenia se materializeazã si în puterea de a acorda atentie celuilalt, unui copac, insectei pe care o zãrim în treacãt, chiar unui nor efemer, dar atât de frumos timp de o clipã. Smerenia face posibilã trezirea, putinta de "a vedea tainele slavei lui Dumnezeu ascunse în fiinte..." (Sf. Isaac Sirul, Tratate ascetice, 72).

Smerenia este temelia si consecinta "virtutilor" si una si celelalte ascunse privirilor noastre. Este o sensibilitate la înviere a întregii fiinte.

Dacã nu putem sti nimic despre smerenia cu neputintã de sesizat, putem totusi afla multe despre rãbdarea pe care ne-o cer umilintele vietii acesteia. Ceea ce noi cãutãm în înfrânare, voi veti gãsi în rãbdarea în fata greutãtilor inevitabile, chiar tragedii ale existentei, le spun cãlugãrii celor care rãmân sã trãiascã în lume. Rãbdarea este cu adevãrat un monahism interiorizat; si opusul deznãdejdii care atât de adesea vine din dorinta adolescentinã de a avea totul si asta fãrã întârziere (rãbdarea a fãcut-o pe Tereza de Lisieux sã-si transforme nerãbdarea în nevoie de sfintenie). Rãbdarea se încrede în timp; nu numai în timpul comun, în care moartea are ultimul cuvânt, timpul care consumã, desparte si distruge, ci în timpul greu de eternitate pe care ni-l dãruieste Învierea. Timpul care se îndreaptã spre moarte este cel al nelinistii, cel care merge spre Înviere, timpul sperantei. Astfel, rãbdarea este atentã la maturatii, uneori paradoxale, ca cea a bobului de grâu care moare ca sã aducã mult rod. Ea stie, într-adevãr, cã experientele extreme pot deveni etape, rupturi de nivel quasi-initiatice, atunci când ele ne aduc la picioarele crucii celei de viatã fãcãtoare si revarsã în noi apa vie a botezului. Când Dumnezeu pare cã m-a pãrãsit, când privirea celuilalt mã desfiinteazã sau încremeneste în moarte, când sperantele colective si personale se nãruie, rãbdarea nu cade. Prin aceasta ea se aseamãnã cu dragostea, despre care Sfântul Pavel ne spune cã "toate le iartã, toate le crede, toate le nãdãjduieste, toate le rabdã" (1 Cor. 13, 7).

Pãrintii au amintit adesea de "rãbdarea lui Iov", Dostoievski si Berdiaev si de revolta sa. Nu este o revoltã goalã, ci tot dintr-un fel de credintã. Iov refuzã teodiceele dulcege ale teologilor "de camerã", el stie cã Cineva îl cautã prin experienta însãsi a rãului.

"Rãbdare în azur" sau rãbdare în mijlocul tenebrelor, poetul (Paul Valéry) are dreptate:

"Fiecare atom de liniste

Este sansa

Unui fruct copt".

Si într-adevãr totul culmineazã în dragoste, care constituie sinteza tuturor "virtutilor", a cãror esentã este Hristos. Eliberarea, prin rãbdare si sperantã, de "patimile" nerãbdãtoare si deznãdãjduite, permite agonisirea a ceea ce se cheamã apatheia, care nu este nepãsarea stoicã, ci libertatea, disponibilitatea interioarã de a participa la "dragostea nebunã" a lui Dumnezeu pentru fãpturile Sale. Simeon Noul Teolog spunea despre omul care se sfinteste cã devine "un sãrac plin de iubire frãteascã" (cf. Basile Krivocheine, În lumina lui Hristos, Sf. Simeon Noul Teolog, cap.1: "Un sãrac plin de iubire frãteascã", Editura Chevetogne, 1980, p.13-25.). Sãrac, pentru cã se leapãdã de functiile lui, de importanta lui socialã (sau ecleziasticã), de nevrozele si obsesiile sale, pentru cã se deschide în acelasi timp lui Dumnezeu si aproapelui, fãrã sã despartã rugãciunea de slujirea fratelui. El va putea atunci sã deosebeascã chipul celuilalt în spatele atâtor mãsti ale urâteniei si ale pãcatelor, asa cum face si Iisus în evanghelii. Si-i poate împãca pe cei ce se urãsc si ar vrea sã distrugã lumea.

Scena judecãtii, în capitolul 25 de la Matei, aratã cã exercitiul iubirii active – sã hrãnesti, sã primesti, sã îmbraci, sã îngrijesti, sã eliberezi – nu are nevoie sã-L serveascã direct pe Dumnezeu, cãci omul este pentru om o tainã a lui Hristos, "omul-maxim" ( Nicolas de Cuse, Predici, 49, De pace fidei, 444; De cribatione, Alchorani, 507.). O tainã ascunsã, dar realã.

Avva Antonie mai spune: "viata si moartea sufletului nostru depind de aproapele nostru". Într-adevãr, dacã Îl câstigãm pe fratele nostru, îl câstigãm pe Dumnezeu. Dar dacã-l smintim pe fratele nostru, pãcãtuim împotriva lui Hristos (Pateric, Antonie 11).

Si Sfântul Isaac Sirul: "Frate, iatã cum te îndemn: fie ca balanta milei tale sã se încline pânã când îti vei simti inima cuprinsã de toatã mila lui Dumnezeu pentru lume" (Tratate ascetice, 34).



Asa, Doamne Împãrate, dãruieste-mi ca sã-mi vãd greselile mele si sã nu osândesc pe fratele meu, cã binecuvântat esti în vecii vecilor!

Amin

Ultima cerere denuntã, dã pe fatã una dintre formele cele mai îngrozitoare ale pãcatului, în plan personal ca si în plan colectiv: sã te justifici încriminând, sã te autodivinizezi osândind, sã urãsti, sã dispretuiesti, sã desfiintezi cu constiinta curatã a dreptului.

"A-ti vedea greselile” înseamnã sã te supui primului îndemn evanghelic: "Pocãiti-vã, cã s-a apropiat Împãrãtia Cerurilor". Când lumina se apropie, ea alungã întunericul din noi. Omul care se descoperã astfel si ale cãrui minte si inimã - care se identificã în Biblie - se cerceteazã pe sine, îsi întelege dimensiunea propriei rãtãciri, a pierzãrii în care îi duce si pe altii, sau a neantului care îl pândeste si îl stãpâneste deja, a prãpastiei peste care a aruncat doar câteva scânduri fragile, si acelea rupte. Aceasta este "aducerea aminte de moarte", despre care vorbesc ascetii: demascarea acestei nelinisti fundamentale pe care ne-o înãbusim, dar care se exprimã în ura fatã de aproapele, în nevoia nebunã de a-l judeca, de a-l osândi. Dar dacã cugetarea la moarte este însotitã nu de batjocurã, ci de credintã, ea va da la ivealã, neclintit între noi si neant, pe Hristos biruitorul iadului. În El, orice dezbinare e depãsitã: pãcatul, moartea. Nu mai sunt judecat, ci mântuit, de aceea nu sunt nici eu chemat sã judec, ci sã salvez.

"A-ti vedea pãcatele" nu înseamnã sã stai sã socotesti orice cãlcare de poruncã, ci sã te simti sufocat, înecat, pierdut si zbãtându-te zadarnic în aceastã pierzanie, sã întelegi cã ai trãdat iubirea si sã te dispretuiesti pe tine însuti. Înseamnã sã te cufunzi în apele mortii, spre a le transforma în ape ale botezului. Sã mori, dar de acum în Hristos, pentru a renaste în suflarea Sa si pentru a te regãsi în casa Tatãlui. "Mai mare lucru este sã-si vadã cineva pãcatele decât sã învieze din morti", spune o vorbã veche. Cãci a-ti vedea pãcatele înseamnã sã treci prin cea mai cruntã moarte, în timp ce, dupã renasterea prin botez, viata sporeste în tine fãrã sã-ti dai seama, pentru cã ai devenit un "fãcãtor de pace"; mãcar cã trebuie "sã-ti versi sângele inimii", spunea staretul Siluan de la Muntele Athos, pentru a zdruncina negatii, pentru a topi împietrirea unor inimi si pentru a putea cere de la Dumnezeu mântuirea tuturor.

Cel care-si vede pãcatele si nu-l judecã pe fratele sãu va putea într-adevãr sã-l iubeascã. Sunt destul de scârbit de mine însumi pentru a mai putea fi de altcineva. Stiu cã omul, dupã chipul lui Dumnezeu, este Tainã si Iubire, dar mai stiu cã aceastã iubire se poate schimba în urã. Respect Taina si nu astept nimic în schimb. Trimite-mi Tu, Doamne, iubirea, cãci ea este rodul harului Tãu.

Sã binecuvântãm, deci, sã încercãm sã devenim nu fiinte de posesiune – care stãpânesc si sunt stãpânite –, ci fiinte de binefacere. Reciprocitate fãrã margini a binecuvântãrii: sã-L binecuvântãm pe Dumnezeu care ne binecuvinteazã, sã binecuvântãm tot ceea ce existã, în lumina Sa, fãrã sã uitãm cã binecuvântarea, pentru a nu se transforma în "grãire în desert" trebuie sã devinã "binefacere". Da, sã punem în practicã binecuvântarea primitã, sã ne supunem la tot ce este viatã, pentru a o împlini si pentru ca ea sã devinã binecuvântare.

Rugãciunea sfântului Efrem sugereazã exact ce este de fapt asceza: post, dar nu numai de hranã a trupului, ci si de toropealã a sufletului, pentru ca sã nu mai trãim numai cu pâine (imagini, sunete, provocãri), ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Sã postim de patimi, de dorinta de a stãpâni si de a osândi, pentru a atinge adevãrata libertate de care vorbea sfântul Ioan Scãrarul: Fii ca si un împãrat întru lumina ta, stai ridicat întru smerenie, poruncind râsului din tine: Du-te, si se duce (Matei 8, 9), lacrimilor dulci: Vino, si vin, iar trupului care nu mai este tiran, ci slugã: Fã aceasta, si face" (Scara 7, 3).

Traducere: Ileana Grigore.
Din volumul: Olivier Clement, Trei rugãciuni:Tatăl nostru, Rugãciunea Împãrate ceresc, Rugãciunea Sfântului Efrem Sirul
Aparitie: Editura Reîntregirea din Alba-Iulia

Celibatul sacerdotal este periculos din punct de vedere psihologic?

La 5 martie 2010, s-a încheiat la Universitatea Pontificală Santa Croce din Roma Congresul "Celibatul sacerdotal: teologie şi viaţă", organizat de Facultatea de Teologie a ateneului şi patronată de Congregaţia pentru Cler, în contextul Anului Preoţiei. Una dintre intervenţiile cele mai apreciate de public, format mai ales din diaconi şi preoţi, a fost "Realizarea persoanei în celibatul sacerdotal", a profesorului spaniol Aquilino Polaino Lorente, medic la Universitatea din Granada. A studiat psihologia clinică la Universitatea "Complutense" din Madrid şi este doctor în medicină la Universitatea din Sevilla, laureat şi în filozofie la Universitatea din Navarra. Agenţia Zenit l-a intervievat pe profesorul Polaino, care explică faptul că o viziune corectă a sexualităţii, în care trebuie să se integreze iubirea, deschiderea faţă de viaţă şi plăcerea, poate să cuprindă şi sensul celibatului la care sunt chemate unele persoane pentru a fi mai disponibile la apostolat şi la a trăi iubirea universală. Interviul, redat în continuare, a fost tradus de pr. dr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro.

- Celibatul sacerdotal este periculos din punct de vedere psihologic?
- Nu este deloc periculos, poate pentru că este foarte compatibil cu structura antropologică realistă a condiţiei umane. Are dificultăţile sale, cum e logic, dat fiind faptul că natura umană este puţin deteriorată şi trebuie să integreze toate dimensiunile. Mie mi se pare mai periculos comportamentul sexual deschis, nenormativ, în care totul merge. Cred că acesta are consecinţe mai destructurante pentru personalitate decât celibatul trăit în plinătate, fără rupturi.

- De ce mijloace trebuie să se folosească preotul pentru a fi fidel faţă de votul celibatului în toate zilele vieţii sale?
- Tradiţia Bisericii are o mulţime de sfaturi care se pot pune în practică şi sunt eficace, de exemplu: păzirea inimii şi a vederii. Ceea ce nu se vede nu se simte. Nici nu trebuie privit în pământ, ci se poate vedea fără a privi. Aceasta asigură curăţia inimii şi trăirea primei porunci, adică cea de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de toate lucrurile. Într-o oală cu presiune muştele nu intră. O inimă satisfăcută nu se pierde în meschinărie sau în fragmentări.

- Credeţi că această cultură hedonistă din acest nou secol, atât de răspândită în mijloacele de comunicare, influenţează faptul că unii preoţi nu sunt fideli faţă de votul celibatului?
- Este posibil, pentru că şi preoţii au fragilitatea condiţiei umane. Cred că trebuie să ne concentrăm mai mult asupra numărului imens de preoţi fideli faţă de vocaţia lor. Un lucru excepţional se întâmplă şi în viaţa sacerdotală, dar este întocmai o excepţie. Chiar dacă la nivel jurnalistic este corect să se privească la excepţie, nu putem fi orbi în faţa marii majorităţi a preoţilor care sunt leali, trăiesc vocaţia lor în mod deplin, sunt fericiţi. Este un aspect care trebuie subliniat.

- O viziune corectă a sexualităţii poate da o viziune corectă a vieţii în celibat?
- Da. Cred că sexualitatea este astăzi o realitate foarte confuză, o facultate cu privire la care există mai multe erori decât puncte de acord în ceea ce priveşte natura umană şi poate că este un program care trebuie învăţat şi dat tuturor vârstelor pentru că, fiind una din axele fundamentale ale vieţii umane, dacă nu este bine înţeleasă, dacă oamenii nu sunt bine formaţi, vor trăi un mare haos. Acest lucru îi interesează atât pe seminarişti, cât şi pe tineri sau perechile de logodnici. Este o educaţie pentru viaţă. Este o materie care uneori se învaţă rău pentru că se învaţă erorile, şi acest lucru încurcă şi mai mult. Trebuie explicată această materie cu o rigoare ştiinţifică întemeiată pe natura umană.

- Ce înseamnă că preotul este chemat să fie părinte spiritual?
- Cred că aceasta este una dintre temele care au fost aprofundate puţin. Paternitatea spirituală trebuie să o trăiască şi părinţii biologici, şi mulţi dintre ei nu au auzit niciodată vorbindu-se despre ea. Paternitatea spirituală înseamnă, într-un fel, să trăieşti toate faptele de milostivire, cum ar fi: să-l mângâi pe cel întristat, să-l eliberezi pe cel închis, să fii ospitalier, să-l întăreşti pe celălalt în valorile sale, să-i uşurezi problemele, să-l îndemni şi să-l motivezi ca să experimenteze creşterea personală, să stimulezi manifestarea valorilor pe care le are deja întrucât rezultă din natura lui, dar pe care poate nu a fost capabil să le găsească sau să le facă să crească. Cred că lumea aceasta este orfană de această paternitate spirituală şi de maternitatea spirituală şi cred că este o dimensiune pe care preotul o trăieşte fără să-şi dea seama.

- Viaţa în celibat poate face mai rodnică această paternitate spirituală?
- În mod necesar da, pentru că există mai mult timp, există mai multă disponibilitate. Dacă obiectivul final este unirea cu Dumnezeu, paternitatea spirituală capătă un sens mai amplu, deoarece este cea mai bună imagine a paternităţii divine în lumea contemporană. Pentru aceasta ei sunt ca nişte mediatori şi, în măsura în care trăiesc filiaţia divină, vor trăi şi paternitatea spirituală.
(Sursa: ERCIS.ro)

miercuri, 10 martie 2010

AMERICAN JOURNAL OF PSYCHOTHERAPY NR. 2/2009

Revista oficiala a Asociatiei pentru Dezvoltarea Psihoterapiei. Fondata in 1939
Editie trimestriala in limba romana

Numarul 2 / 2009
Traducere din engleza de: Simona Reghintovschi, Simona Chiru
Pret: 30.00 ron
Nr. de pagini: 160
Editura Trei


Mitul perfectiunii: perfectionismul in cadrul personalitatii obsesionale
Allan Mallinger, (trad. Simona Reghintovschi)

Acest articol prezinta structura si functia perfectionismului ca trasatura in cadrul personalitatii obsesionale si modul in care se imbina cu celelalte trasaturi ale acestui stil. Autorul propune un „mit al perfectiunii" central adaptativ/defensiv si delimiteaza fenomenologia si prezentarea clinica a patru aspecte problematice ale perfectionismlui: inhibitiile, preocuparea exagerata pentru completitudine si detaliile, dificultati legate de decizii si angajamente si pedanteria. De asemenea, articolul prezinta modul in care cateva aspecte ale stilului obsesional pot prezenta dificultati tipice in terapia cu perfectionisti.


Experienta in afara bolii: disocierea indusa hipnotic ca resursa terapeutica in tratarea persoanelor cu tulburari mentale rezistente
Joseph Myerson, Andres Konichezy, (trad. Simona Chiru)

Disocierea psihica este frecvent perceputa de profesionistii din sanatatea mentala ca un clivaj patologic al constiintei sau ca o deteriorare a integrarii adaptative. In hipnoterapie, disocierea este considerata una dintre cele mai semnificative trasaturi ale hipnozei, constituind o resursa terapeutica majora. In articolul de fata folosim disocierea indusa hipnotic (DIH) pentru a trata pacienti cu tulburari mentale rezistente (TMR). Aceste tulburari sunt caracterizate prin comportamente, ganduri si sentimente persistente si problematice, ce devin organizatorii principali ai identitatii si formeaza psihopatologii durabile. Pentru a promova schimbarea psihica in pacientii cu TMR folosim DIH pentru a imbunatati procesele disociative ce permit diferentierea intre sanatate si patologie si ingaduie aparitia experientelor anterior umbrite de tiparele de personalitate patologice. Trei cazuri clinice de TMR (depresie cronica, tulburare obsesiv-compulsiva si o tulburare de personalitate) ilustreaza efectele DIH ca instrument terapeutic eficient ce faciliteaza prelucrarile emotionale, consolideaza acumularile terapeutice si securizeaza rezultatele terapeutice.


„Nu ma plang" — Constructul ambivalentei in tulburarea de personalitate schizoida
Birgitte Thylstrup, Morten Hesse, (trad. Simona Chiru)

Pacientii cu tulburare de personalitate schizoida (TPS) reprezinta o provocare pentru clinicieni din cauza comportamentului lor aparent detasat si retinut afectiv ce poate fi interpretat ca o lipsa a motivatiei pentru tratament si schimbare a modului de viata. Cu toate acestea, Bleuler a indicat dinamica intrapsihica a ambivalentei in tulburarea schizoida si ulterior aceasta a fost discutata in literatura despre psihopatologie. Ambivalenta schizoida se refera la sentimente contrastante in pacientii care prezinta o detasare emotionala aparenta ce poate ascunde o senzitivitate interioara ridicata si o dorinta intensa de apropiere. Acest articol introduce diagnostice diferite si descrieri teoretice ale constructului ambivalentei in tulburarea de personalitate schizoida. Prezentarea elaborata prin intermediul unui exemplu de caz in care se arata atat punctul de vedere atat al pacientului, cat si al profesionistului asupra procesului de tratament. Noi folosim concepte de alianta de tratament si contratransfer ca modele explicative in discutarea modului in care ambivalenta schizoida poate influenta relatia de tratament.


Practicarea psihoterapiei poate fi terapeutica pentru terapeut
Paul C. Rosenblatt, Ph.D., (trad. Simona Reghintovschi)

Obiectul acestui articol este faptul ca practicarea psihoterapiei cu un client poate fi terapeutica si pentru psihoterapeut. Schimbarea terapeutului nu este in mod intentionat cautata si nici nu este oferita profesionist, insa rezulta din interactiunile cu clientul si este resimtita ca vindecare. Mecanismele posibile ale schimbarii psihoterapeutului includ expunerea unei mari parti din sine insusi, situatia de a fi „in linia intai" pe parcursul terapiei, precum si relatia psihoterapeutica privita ca un sistem de cooperare cu doua directii. In sistemul de colaborare sunt multe lucruri care-l pot afecta pe terapeut, incluzand aici felul in care clientul intelege si reactioneaza la dispozitia, motivatia, dezvaluirea de sine si abilitatile terapeutului, precum si ceea ce clientul dezvaluie despre viata sa, care poate conduce terapeutul la un nou inteles despre propria viata.


Elvin V. Semrad (1909–1976): experienta in nucleul formarii in psihoterapie
Michael I. Good, M.D., (trad. Simona Reghintovschi)

Elvin Semrad este unul dintre cei mai influenti si iubiti profesori de psihoterapie din generatia sa. Mostenirea sa ca profesor, clinician si mentor este inca simtita astazi, chiar printre cei care nu l-au cunoscut direct. Informatiile si modul in care le transmitea sunt la fel de relevante ca intotdeauna pentru ingrijirea psihoterapeutica a indivizilor cu probleme. In primul rand, a formulat o psihiatrie a afectelor si a senzatiilor corporale si s-a concentrat in mod straniu si empatic pe experienta pacientului. Baza abordarii sale bogate, sufletiste, intelepte si inimitabile nu a fost doar psihanalitica sau existentialista, orientata asupra Eului sau data de psihologia sinelui, interrelationala, umanista sau adaptativa. Ci a fost toate acestea intr-o integrare „Semradiana" in scopul clarificarii experientelor pacientilor, care ii tineau captivi si al evitarii „recunoasterii, suportarii si distantarii" de faptele carora ei se impotriveau. Acest articol prezinta cine a fost si ofera o perspectiva personala asupra influentei sale — cum si ce a transmis si de ce a avut un asemenea efect asupra celor care il cunosteau.
Recenzie de carte. Indrazneste sa fii uman: o calatorie psihanalitica contemporana
(trad. Simona Chiru)

www.edituratrei.ro

marți, 9 martie 2010

Curs Art-Terapie / Lucrator prin Arta

Curs Art-Terapie / Lucrator prin Arta certificat de Ministerul muncii şi Ministerul educaţiei şi cercetării
Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau impreuna cu Cabinetul Individual de Psihologie Nicoleta Burlacu organizeaza in perioada 9-11 aprilie 2010 Bucuresti
Curs Lucrator prin Arta (Art – Terapie)
Lucrătorul prin arte combinate este o ocupaţie prin care se ofera servicii de stimulare/dezvoltare prin mişcare, artă, muzică, joc, teatru, promovând şi respectând drepturile beneficiarului dându-i valoare ca individ şi ajutându-l să capete încrederea în sine.
Reteaua de Arte pentru Comunitate a fost infiintata in anul 2004, in urma celei de-a doua conferinte nationale pentru specialistii care folosesc terapia prin arte pentru persoanele cu dizabilitati, atat mentale cat si fizice.
In legatura cu aceste cursuri pe care le organizam, mentionam urmatoarele:
Acest curs se bazeaza pa expunerea directa a fiecarei tehnici de lucru prin arte combinate: muzica, miscare, arta, joc, tetru etc.
E un curs practic in care candidatul invata cum sa adapteze si sa aplice aceste tehnici de lucru la nivelul, varsta, capacitatea fiecarui beneficiar. Ca si efecte/benneficii in viata beneficiarului sunt direct vizibile si discutate direct cu candidatii.
Echipa IMPART a fost si este pregatita de catre specialisti/profesori idin UK In domeniu si au implementat/practicat pe parcursul a peste 10 ani de lucru direct cu beneficiariii.
Manualul Impart (Ghid practic de stimulare prin muzica, miscare, arta, joc, tetru etc) pe care il veti primi in prima zi de curs ca si suport, va va ajuta sa va consolidati informatiile primite.
- initiere in ocupatia de “Lucrator prin arte combinate” cod COR 513905
- Certificate de absolvire, recunoscute la nivel naţional, de către Ministerul muncii şi Ministerul educaţiei şi cercetării, cerificatul este obtinut in urma unui examen, care se desfasoara in a 3 a zi de curs
- taxa este de.160 RON / cursant
-numar maxim participanti: 28
Pot participa alaturi de psihologi, sociologi asistenti sociali etc. si PARINTI ,ORICE PERSOANA CARE DORESTE SA LUCREZE IN DOMENIU SAU DOAR INTERESATA DE ACEST DOMENIU.
–asteptam inscrieri pana la data de 25.03.2010
mail: nicoleta.burlacu_terapeut@yahoo.com sau autismulpascupas@yahoo.com
Plata se va efectua pana la data de 25.03.2010

VOLUNTARIAT ÎN FRANŢA PRIN PROGRAMUL AMICUS

Asociaţia Millennium Center recrutează tineri pentru un stagiu de voluntariat în cadrul programului AMICUS, în Franța, în oraşele Marsilia şi/sau Avignon, în care vor pleca în stagii de câte o lună, 50 de tineri români cu oportunități reduse (vezi mai jos detalii)* şi vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani. Aceștia se vor implica într-un proiect de relaţionare cu tineri din diverse medii, vor participa la realizarea unui documentar despre comunitatea gazdă, organizarea unei expoziţii fotografice tematice, galerii fotografice și vor edita o revista electronică.


Stagiul se va deşfăşura în trei etape :

Etapa I : 15 iunie - 15 iulie 2010 (17 voluntari)

Etapa a II-a : 15 iulie – 15 august 2010 (17 voluntari)

Etapa a III-a: 15 august – 15 septembrie 2010 (16 voluntari)

_______________________________________________________

Programul acoperă:

transport intern si internațional

cazare și masă

asigurare medicală

bani de buzunar

mentorat

acces la activităţi

consiliere şi integrare

___________________________________________

Criterii de selecție:

responsabilitate

deschidere, flexibilitate

motivație/interes

spirit de inițiativă

abilități de muncă în echipă


Pentru a participa:

Informează-te!

Accesează website-ul proiectului la adresa: www.agoratineret.ro și află cele mai noi informații cu privire la proiect, scrie-ne un e-mail la adresa center.mill@gmail.com sau contactează-ne telefonic la nr. 0731 342 062.

Înscrie-te!

Accesează website-ul proiectului la adresa: www.agoratineret.ro și urmează procedura de înscriere prezentată. Asigură-te că îndeplinești criteriile menționate, completează-ți CV-ul și formularul de aplicaţie şi trimite-le pe adresa center.mill@gmail.com.



Participă la cursurile de formare, și pregăteste-te să mergi în Franța!



Programul AMICUS are scopul de a intensifica eforturile Uniunii Europene în spaţiul mobilităţii tinerilor din Uniunea Europeana prin oferirea posibilităţii de a da o dimensiune transnatională plasării tineretului în activităti civice și de voluntariat, promovarea dezvoltării unui cadru european care să faciliteze actiuni în sensul oferirii de oportunităţi de voluntariat pentru tinerii din statele membre UE.



Proiectul „AGORA” este un proiect desfășurat cu ajutorul programului AMICUS, oferind tinerilor cu vârsta între 18 și 28 de ani oportunitatea de a desfășura activități în folosul comunității locale de rezidență dar și a altor comunități locale din alte țări în diferite domenii cum ar fi cel social, cultural, educațional.



În cadrul acestui proiect voluntarii vor participa la realizarea unui documentar despre comunitatea gazdă, conceput pe baza unor rapoarte si interviuri desfăşurate în prealabil, la postarea materialelor create în cadrul platformei electronice a proiectului și promovarea acestora, administrarea website-ului proiectului, organizarea unei expoziții fotografice tematice, crearea unei galerii fotografice și a unei galerii de filmuleţe ale proiectului, editarea și diseminarea revistei electronice a proiectului.



De asemenea, voluntarii vor avea posibilitatea de a se dezvolta personal prin implicarea într-un proiect de relaționare cu tineri din divese medii, de a-și asuma responsabilitatea pentru înțelegerea problemelor comunității și a acționa în consecință pentru soluționarea sau diminuarea lor, a participa la un schimb de experienţă personală precum și a-și îmbunătăți practica profesională.



Drept voluntar poți întâmpina și următoarele provocări de mai jos, listam aici câteva pentru a completa o imagine realistă a ceea ce înseamnă un stagiu de voluntariat și pentru a-i pregati pe cei interesați:

- atitudini sau comportamente diferite;

- diversitate culturală, lingvistică și/sau de o altă conotație (ex. punctualitate, mod de organizare, percepție a timpului, etc.)

- posibile dificultăți de integrare într-un grup de voluntari ce provin din diverse medii și cu diverse caracteristici, personalități sau caractere

- posibile dificultăți de integrare într-o nouă cultură și într-un grup de o altă naționalitate, etnie, cultură

- posibile dificultăți de adaptare la noi obiceiuri, tradiții sau perspective religioase sau de o altă natură

- posibile dificultăți de adaptare la un mediu de trai în comun (în unele cazuri poate chiar adaptare la un mediu total diferit de cel cunoscut; ex. va exista și posibilitatea asigurării cazării în camping, etc.), de muncă și lucru în echipă, de împărțire a unui spațiu comun de trai împreună cu alți voluntari participanți, etc.

- posibile dificultăți de adaptarea la un mediu nou și la situații de viață noi



Stagiul de voluntariat este o oportunitate de dezvoltare personală a participanților, și nu o formă de turism plătit. Astfel spus, voluntarii vor avea și anumite responsabilități și/sau vor fi nevoiți să se adaptaze la anumite condiții ce se pretează la un stagiu transnațional de acest fel.

______________________________________________

Asociaţia Millennium Center

Str. Unirii nr. 5, et. 2 , ap. 4, Arad

center.mill@gmail.com

0731 342 062

0357 40 85 24

________________________________________________________

* Tinerii cu oportunităţi reduse sunt tineri dezavantajaţi faţă de alţii, datorită unor situații sau obstacole menţionate în lista ne-exhaustivă de mai jos. În anumite contexte, astfel de situații sau obstacole blochează accesul efectiv al tinerilor la educația formală şi non-formală, mobilitatea şi participarea transnaţională, cetăţenie activă, încurajare şi includere în societate în ansamblu.


· Obstacole sociale: tineri discriminaţi pe motive de gen, etnie, religie, orientare sexuală, dizabilităţi etc.; tineri în situaţii precare; părinţi tineri şi/sau singuri; orfani; tineri din familii dezorganizate.

· Obstacole economice: tineri cu un standard redus de trai, venituri scăzute, dependenţă de sistemul de asigurări sociale; în situaţie de şomaj pe termen lung sau sărăcie;

· Dificultăţi educaţionale: tineri cu dificultăţi de învăţare; tineri care s-au retras din sistemul de învățământ formal; tineri cu rezultate școlare slabe;

· Diferenţe culturale: tineri imigranți sau refugiați, ori descendenți ai unor familii imigranți sau refugiați; tineri aparținând unei minorități naționale sau etnice; tineri cu probleme de adaptare lingvistică și includere culturală.

· Probleme de sănătate: tineri cu probleme cronice de sănătate, dar care le permit participarea la activitățile proiectul menționat;

· Obstacole geografice: tineri din zone izolate sau rurale; tineri locuind pe insule mici sau în regiuni periferice; tineri din zone urbane cu probleme; tineri din zone cu servicii deficitare (transport public limitat, facilități reduse, sate abandonate, etc.)

miercuri, 3 martie 2010

AL 17 LEA CONGRES EUROPEAN DE PSIHOTERAPIE




AL 17 LEA CONGRES EUROPEAN DE PSIHOTERAPIE: “Criza: schimbare şi provocare" se va desfășura în București în perioada 1-4 iulie 2010 fiind organizat de Asociația Europeană de Psihoterapie și Federația Română de Psihoterapie.
Asociația Europeană de Psihoterapie reprezintă 128 de organizații din 41 de țări din Europa și reunește mai mult de 120.000 de psihoterapeuți.

Pe baza Declarației de la Strasbourg a Psihoterapiei din 1990, Asociația Europeana de Psihoterapie reprezintă standarde de training și baze științifice pentru o practică independentă a psihoterapiei.

Federația Română de Psihoterapie are ca scop: dezvoltarea și afirmarea psihoterapiei, alinierea psihoterapiei românești la standardele profesionale internaționale, atestarea meseriei de psihoterapeut ca profesiune de sine stătătoare, facilitarea comunicării între asociațiile de psihoterapie.

"Criza: schimbare şi provocare", congresul organizat în premieră în România de European Association for Psychotherapy și Federația Română de Psihoterapie, se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 1-4 iulie 2010, la Hotel Howard Johnson Grand Plaza.

Acest eveniment va reuni personalități marcante, reprezentanți ai principalelor școli de psihoterapie și va cuprinde workshopuri și prezentări susținute de psihoterapeuți faimoși din România, Europa și SUA. Printre invitații de renume din jurul lumii se numără:


JIM WILSON, Marea Britanie, expert și formator renumit pe plan internațional în terapie familială sistemică, fost Director al Centrului pentru Practică Centrată pe Copil al Institului de Terapie Familială din Londra, Marea Britanie

NOSSRAT PESESCHKIAN, Germania, Fondator al Școlii de Psihoterapie Pozitivă (1968), Director al Academiei Internaționale de Psihoterapie Pozitivă și Transculturală – Fundația Peseschkian

ARTHUR FREEMAN, SUA, terapeut cognitiv de renume international, Președinte al Institutului Freeman pentru Terapie Cognitivă și Director de Formare și Supervizare pentru Centrul de Terapii Scurte din Fort Wayne, Indiana

DAVE MEARNS, Marea Britanie, terapeut centrat pe persoană de renume mondial, fondator și prim Director al Counselling Unit din Universitatea Strathclyde, Glasgow, Scoția, profesor emerit în counselling

JORMA PIHA, Finlanda, Profesor de Psihiatria copilului la Universitatea din Turku

PETER SCHULTHESS, Elveția, Președinte al Asociației Europene de Gestalt Terapie

FRANCISCO GARCIA ESTEBAN, Spania, Președinte al Federației Europene de Analiză-Psihoterapie Bioenergetică

SEAN DOHERTY, Marea Britanie, Secretar General al Asociației Europene de Psihoterapie Corporală

MAG. PETER SCHÜTZ, Austria, Secretar General al Asociației Europene de Psihoterapie Neuro-Lingvistică

GIOVANNI BORIA, Italia, membru fondator și prim Președinte al Asociației Italiene de Psihodramatiști Morenieni, membru fondator și prim Președinte al Federației Europene de Organizații de Formare în Psihodramă

RODOLFO DE BERNART, Italia, Președinte al Asociației Europene de Psihoterapie

ADRIAN RHODES, Marea Britanie, Vice Președinte al Asociației Europene de Psihoterapie

MONY ELKAIM, Belgia, fost Președinte al Asociației Europene de Psihoterapie

ELI SOMER, Israel, fost Președinte al Societății Internaționale pentru Studiul Traumei și Disocierii, co-fondator MAYTAL – Institutul de Tratament și Studiu al Stresului și al Traumei și Disocierii din Israel

SERGE GINGER, Franța, co-fondator al Școlii de Gestalt de la Paris, Președinte al Federației Internaționale de Organizații de Formare în Gestalt

JAN RADEMAKER, Olanda, Președinte al Asociației Europene de Psihoterapie Integrativă

MICHAEL RANDOLPH, Franța, Secretar al Asociației Europene de Psihoterapie Integrativă, Vice-Președinte al Asociației Europene de Psihoterapie Marea Britanie

KONSTANTIN VON VIETINGHOFF-SCHEEL, Luxembourg, Director, Corporate Counselling Services, membru fondator al Rețelei Europene de Promovare a Sănătății la Locul de Muncă

Al 17-lea Congres European de Psihoterapie va fi, de asemenea, un prilej de extindere a dialogului între psihoterapeuți și lideri ai comunității, ce poate duce la conștientizarea beneficiilor psihoterapiei pentru echilibrul și sănătatea comunității.

Comitetul de organizare dorește să mulțumească tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui congres. Vă așteptăm cu bucurie alături de noi la acest eveniment de talie europeană.

Contact secretariat:

Daniela Ploeșteanu: dana_ploesteanu@yahoo.co.uk
Monica Constantinescu: monica_const@yahoo.com.

marți, 2 martie 2010

Workshop de Maternologie

Asociatia pentru Promovarea Psihoterapiei impreuna cu Catedra de Psihologie a Universitatii Spiru Haret Bucuresti au placerea de a va invita la cel de-al doilea workshop de maternologie, cu tema:

Cum devenim femeie si mama? Cum devenim tata?- 30-31 ianuarie 2010, Bucuresti

Acest workshop face parte din proiectul de promovarea a Maternologiei in Romania pe care il derulam impreuna cu Asociatia Franco-Romana "Bebe Bienvenu".

Veti descoperi concepte si abordari noi ale relatiilor dintre fat ,bebelus si parintii sai, abordari care deja sunt puse in practica in lumea medicala occidentala si care fac parte integranta din psihologia si psihoterapia nou-nascutului.

Un domeniu mai putin cunoscut in Romania dar care poate fi un instrument nepretuit pentru psihologi, psihoterapeuti, asistenti sociali, medici, asistente medicale, educatori, parinti si pentru toti cei interesati de dezvoltarea psihica armonioasa a copiilor.

Evenimentul este creditat cu 10 credite de catre Colegiul Psihologilor din Romania.

Pentru detalii si inscrieri , accesati:
http://register-project.no-ip.org/
www.maternologia.ro

EXPERIENTELE COPILARIEI IN STRUCTURA PERSONALITATII ADULTE

Vrand nevrand personalitatea adulta are la baza experientele copilariei, experiente mai mult sau mai putin placute, experiente care se mentin cu incarcatura afectiva din timpul petrecerii lor.

Ca adult, pastram copilul din noi cu multe frici, resentimente, chiar angoase uneori, le pastram intr-o “cutie neagra” la care ne ferim sa ridicam capacul.

Ne propunem prin acest workshop, si eventual urmatoarele, sa contribuim la dezvoltarea personala a dumneavoastra , repunand amintirile copilariei intr-o alta lumina, si sa incercam sa acceptam, sa iubim, sa intelegem adultii, care, poate, nu ne-au marcat frumos copilaria.

Coordonator workshop: Stoltz Gabriela, doctor psiholog, formator - supervizor in psihologie clinica , cadru univ. la Universitatea Hyperion, Facultatea de Psihologie.

Participanti:
Sunt invitati sa participe psihologi, asistenti sociali, medici, psihoterapeuti si absolventi ai facultatilor conexe (psihopedagogie, sociologie), studenti si orice persoane interesate de dezvoltare personala.
Nivelul I - sambata, 20 martie, 2010, intre orele 9-19.

Taxa: 100 lei.
La sfarsitul workshop-ului se acorda adeverinta de participare.
Locatia : sediul Clinicii Aquamarin din Bucuresti, bd. Decebal nr.6, sect.3.
Informatii si inscrieri : contact@aquamarin. ro
Tel : 021.326.52.90 ; 0745.633.474 ; 0724.222.522
www.aquamarin. ro

luni, 9 noiembrie 2009

Rigidul – rana de nedreptate

de Liliana Popa


O persoană care suferă de “rana de nedreptate” este o persoană care nu se simte apreciată la justa ei valoare, nu se simte respectată sau crede că nu primeşte ceea ce merită. Cineva poate, de asemenea, să sufere de rana de nedreptate şi când primeşte mai mult decât consideră că merită.

Copilul foarte mic, care s-a simţit respins dintr-un motiv sau altul, va încerca să nu mai fie respins, fiind cât mai aproape de perfecţiune. Copilul trăieşte această rană mai ales în relaţia cu părintele de acelaşi sex. După câţiva ani, în ciuda eforturilor lui de a fi perfect, nu se simte iubit şi consideră acest lucru ca fiind nedrept. În consecinţă, ia hotărârea de a se controla începând din acel moment şi de a deveni perfect, astfel încât nimeni să nu îl mai respingă vreodată. Astfel îşi blochează sentimentele, lucru care îl ajută să nu se mai simtă respins.

Copilul suferă din cauza răcelii părintelui respectiv, a autoritarismului, a criticilor frecvente, severităţii, intoleranţei sau conformismului. În majoritatea cazurilor, acel părinte suferă de aceeaşi rană, iar copilul o simte. Apare astfel o relaţie superficială între copil şi părinte, la modul că nici unul dintre ei nu vorbeşte despre ceea ce simte. Reacţia în faţa nedreptăţii constă în blocarea sentimentelor crezând că astfel se evită rana, iar masca care apare este rigiditatea. Chiar dacă cineva îşi blochează sentimentele, aceasta nu înseamnă că acea persoană nu mai simte nimic. Din contră, persoanele rigide sunt foarte sensibile, dar îşi dezvoltă capacitatea de a nu reacţiona la acea sensibilitate şi de a nu o arăta celorlalţi.

Dintre cele cinci caractere, rigidul are cel mai des tendinţa de a-şi încrucişa braţele şi astfel îşi blochează energetic regiunea plexului solar. Când un rigid devine emoţionat, nu vrea să arate acest lucru, dar ne putem da seama după tonul vocii, care devine sec şi inflexibil. Când este întrebat ce mai face, va răspunde invariabil: “foarte bine!”
Rigidul caută dreptatea şi justeţea cu orice preţ. Devenind un perfecţionist, caută mereu să fie corect. Pentru el este foarte greu să înţeleagă că, acţionând într-un mod perfect, conform propriilor criterii, poate fi în acelaşi timp nedrept.

Cel care suferă de nedreptate este mai înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât el şi care, în opinia lui, nu merită. De asemenea, poate fi convins că ceilalţi îl invidiază când el are mai mult decât ei. Vrea să se asigure că este demn de ceea ce primeşte. Gelozia este trăită mai mult de către fiinţele din tipologia dependent sau dominator. Dependentul este gelos deoarece îi este teamă că va fi abandonat, în timp ce dominatorul este gelos din teama de a nu fi trădat.

Trupul rigidului este drept, rigid şi “cât mai perfect posibil”. Corpul este bine proporţionat, cu umeii drepţi, de aceeaşi lăţime ca şi şoldurile. Rigidul se poate îngrăşa în timpul vieţii, dar corpul lui rămâne bine proporţionat. Totuşi îi este teamă să nu se îngraşe şi va face totul pentru a nu se petrece aceasta. Nu acceptă să facă burtă. Celor din această tipologie le place să poartă haine strânse pe talie sau o curea în jurul taliei.

Încă din copilărie, rigidul îşi dă seama că este apreciat mai mult pentru ceea ce face decât pentru ceea ce este. Chiar dacă nu întotdeauna aceasta este realitatea, el aşa crede. De aceea devine foarte performant şi începe foarte curând să se descurce singur. Face totul pentru a nu avea probleme, şi chiar când le are preferă să spună că nu le are, pentru a evita să simtă suferinţa legată de ele. Este foarte optimist, uneori prea optimist.

Dacă are nevoie, nu cere ajutorul decât în ultimul moment. Când i se întâmplă să trăiască o decepţie sau un eveniment neprevăzut, va continua să spună: “nu este nici o problemă!” Astfel, ajunge să ascundă în faţa lui şi a celorlalţi ceea ce simte şi are o aparenţă de imperturbabil.

Rigidul, la fel ca şi dominatorul, are adesea o problemă legată de lipsa de timp, dar din motive diferite. Rigidul nu are timp deoarece vrea ca totul să fie perfect, iar dominatorul nu are timp deoarece e foarte preocupat să se amestece în treburile altora. Când rigidul este convins că are dreptate în faţa autorităţii sau a cuiva care se consideră autoritate în materie, se va justifica până când i se va da dreptate. Când ceilalţi par a nu avea încredere în el şi pun multe întrebări referitoare la o situaţie, în timp ce el ştie că a fost cinstit şi corect, va trăi acest lucru ca pe un interogatoriu şi îl va resimţi ca pe o nedreptate.

Religia poate avea un efect mai mare asupra unui rigid decât asupra celor care prezintă celelalte răni. Binele şi răul, corect-incorect, sunt noţiuni importante pentru el. Aceste sunt şi principiile după care îşi ghidează viaţa.

Persoanele din tipologia rigid sunt foarte exigente cu ele însele, în majoritatea aspectelor vieţii. Nu îşi acordă timp pentru a simţi ce se petrece, pentru a-şi acorda dreptul de a fi uman şi de a avea în continuare lucruri de rezovat. Rigidul îşi permite foarte rar să să se destindă fără să se simtă vinovat. Se simte foarte vinovat dacă el nu face nimic în timp ce altul lucrează.

Îi place ca cei din jurul lui să fie la curent cu tot ceea ce face şi ce are de făcut. Speră ca ceilalţi să considere corect faptul că şi-a acordat o recompensă. Nu îi place să i se spună că este norocos, pentru că a fi norocos pentru el nu este un lucru corect. Vrea să merite tot ceea ce i se petrece. I se pare adesea mai nedrept să fie favorizat, decât să fie defavorizat. O astfel de persoană are o dificultate în a primi cadouri, deoarece se va simţi datoare. Decât să se simtă obligată să îi ofere celuilalt ceva având aceeaşi valoare, preferă să nu primească nimic.

Au o mare capacitate de a-şi impune un anumit comportament si anumite sarcini. Partea rigidă a unei persoane este cea care impune un regim. Dar nu este neapărat necesar ca acel regim să corespundă nevoilor ei. O persoană rigidă nici măcar nu verifică dacă ceea ce doreşte răspunde într-adevăr uneia dintre nevoile ei. Nu îşi alocă timp pentru a se întreba: “cum mă simt cu această dorinţă şi cu modalitatea pe care am ales-o pentru a o îndeplini?”. Rigidul are o mare dificultate în a face diferenţa între rigiditate şi disciplină. O persoană rigidă îşi uită nevoia de la care a plecat, pentru a se agăţa mai degrabă de mijlocul prin care ajunge să-şi îndeplinească acea nevoie. O persoană disciplinată nu abandonează un proiect deoarece au apărut mici modificări pe parcurs. Pentru o persoană rigidă modificările care apar sunt considerate foarte grave.

Rigidul poate părea dominator, dar dacă intervine pe lângă ceilalţi nu o face pentru a controla şi a atrage atenţia asupra sa, ci intervine doar dacă ceea ce s-a spus e nedrept pentru cineva sau lui nu i se pare corect. Rigidul rectifică ceea ce s-a spus, în timp ce dominatorul adaugă ceva la ceea ce s-a spus.

Rigidul poate critica o persoană dacă crede că acea persoană, cu talentul şi calităţile sale, ar fi putut îndeplini mai bine o sarcină. Dominatorul va critica pe cineva dacă sarcina pe care o avea de îndeplinit nu a fost făcută aşa cum vroia el, în funcţie de gusturile şi aşteptările sale.
Persoana din tipologia rigid preferă să facă totul singură ca să se asigure că e perfect. De aceea e foarte posibil să sufere de epuizare fizică. De asemenea, se autoacuză foarte uşor. Persoanei rigide îi place ca totul să fie bine ordonat.

Un alt mijloc de a fi nedrept faţă de el însuşi pe care îl foloseşte rigidul este comparaţia. Are tendinţa de a se compara cu cei care sunt mai buni decât el şi mai ales “mai perfecţi” decât el. Este atras de tot ceea ce este nobil. Respectul şi onoarea sunt noţiuni foarte importante pentru el. Este impresionat de persoanele cu funcţii importante. Dacă ştie că poate obţine un anumit titlu, devine şi mai important.

Emoţia cea mai frecventă trăită de către rigid este furia, îndreptată mai ales asupra sa. Prima lui reacţie când este furios este de a ataca pe altcineva, chiar dacă furia este resimţită împotriva lui însuşi. Este furios pe el însuşi deoarece nu a văzut ce era corect sau nu a făcut ce trebuia. Rigidul are dificultăţi în a se lăsa iubit şi a-şi arăta iubirea. De aceea este considerat o persoană rece, lipsită de afectivitate. Acţionând astfel este nedrept faţă de ceilalţi şi mai ales faţă de el însuşi, deoarece un poate să exprime ceea ce simte cu adevărat. Rigidul, fiind foarte sensibil, evită să se lase atins, psihologic vorbind, de către alţii.

Cea mai mare teamă a rigidului este răceala, indiferenţa. Nu este conştient că evită să intre în contact cu sensibilitatea lui pentru a nu îşi arăta vulnerabilitatea. Nu poate accepta această indiferenţă deoarece acest lucru ar însemna să fie fără inimă, deci nedrept.

În viaţa sexuală, are dificultăţi în a se abandona şi a simţi plăcerea. Cu cât rana este mai profundă, cu atât cu atât acea persoană este mai rigidă şi îi este dificil să ajungă la orgasm. Are probleme în exprimarea tandreţei pe care o simte. Este genul care are înfăţişarea cea mai sexy. Se spune despre o femeie tipologia rigid că este seducătoare, adică îi place să atragă bărbaţii pentru a-i respinge cu răceală dacă crede că lucrurile au mers prea departe. Când o persoană rigidă are dificultăţi în a-şi lua un angajament într-o relaţie, acest lucru provine din teama ei de a nu se înşela în alegerea partenerului. Este diferită de teama dominatorului, căruia îi este frică de despărţire, deoarece îi este teamă că va trebui să renunţe la acel angajament.

Temerile persoanei rigide care o împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile sunt: teama de a se înşela, de a nu fi clar, de a nu fi criticat, de a fi ales un moment nepotrivit, de a vorbi prea mult, de a pierde controlul, de a fi judecat ca fiind profitor.

Persoana care poartă masca rigidului este foarte rar bolnavă. Chiar dacă ar durea-o ceva, ar începe să simtă acest lucru doar când starea ei s-ar agrava foarte tare. Bolile de care poate poate suferi o astfel de persoană sunt: anchilozare, tensiuni musculare, epuizare fizica şi mentală, tendinite, artrite, bursite, torticolis, constipaţie, hemoroizi, crampe, probleme ale circulaţiei sângelui, varice, piele uscată, acnee, psoriazis, probleme hepatice, nervozitate, insomnie, probleme de vedere.

Rana de nedreptate este pe cale să fie vindecată dacă vă permiteţi să fiţi mai puţin perfecţionişti, să faceţi greşeli fără să fiţi furioşi sau critici. Dacă vă acordaţi dreptul de a vă arăta sensibilitatea, de a plânge în faţa celorlalţi fără să vă pierdeţi controlul şi fără să vă fie teamă de judecata celorlalţi.

În spatele rigidului se ascunde o persoană creativă, care are multă energie şi o mare capacitate de muncă. Această persoană este ordonată şi excelentă pentru o muncă ce necesită precizie; este atentă, foarte dotată pentru a se ocupa de detalii; are capacitatea de a simplifica, de a explica foarte clar când predă altora; este foarte sensibilă, ştie ce simt ceilalţi, verificându-şi propriile sentimente. Ştie ce trebuie să cunoască la momentul oportun. Găseşte persoana potrivită pentru o anumită sarcină şi cuvintele potrivite când are de comunicat ceva. Este plină de entuziasm, de viaţă, dinamică. Nu are nevoie de alţii pentru a se simţi bine. La fel ca şi fugarul, în caz de urgenţă ştie ce să facă şi face acel lucru singură. Reuşeşte să facă faţă situaţiilor dificile.

Dominatorul – rana de trădare

de Liliana Popa

Această rană este activată la vârsta de 2-4 ani şi este trăită în relaţie cu părintele de sex opus. Genul de control pe care îl exercită o fiinţă cu o astfel de tipologie nu este motivat de aceleaşi raţiuni precum controlul masochistului. Acesta din urmă controlează pentru a nu îi fi ruşine, sau pentru a nu îl jena pe celălalt, în timp ce dominatorul controlează pentru a fi atent la respectarea propriilor angajamente, pentru a fi fidel şi responsabil sau pentru a se asigura că ceilalţi îşi respectă promisiunile. Multe persoane care prezintă rana de trădare au suferit datorită faptului că părintele de sex opus nu şi-a respectat angajamentul conform aşteptărilor pe copilul le avea faţă de părintele ideal.

Dominatorul îşi creează un corp care exhibă forţa, puterea şi care pare să spună: „sunt o persoană responsabilă, puteţi avea încredere în mine”. Un bărbat dominator se poate recunoaşte după umerii largi, mai largi decât şoldurile. La o femeie dominatoare această forţă se concentrează mai degrabă la nivelul şoldurilor, feselor, pântecelui, coapselor. Coapsele puternice reprezintă una dintre caracteristicile fizice ale unei femei cu această rană. Pot exista şi femei care au partea superioară mult mai dezvoltată şi bărbaţi cu partea inferioară mult mai bine dezvoltată – aceştia au rana de trădare trăită în legătură cu părintele de acelaşi sex – dar aceste persoane sunt rare.

Privirea persoanelor de tip dominator este intensă, seducătoare. Când o astfel de persoană priveşte pe cineva, are talentul de a-l face să se simtă special, important. Dominatorul îşi foloseşte mult ochii pentru a-l ţine pe celălalt la distanţă (defensiv) sau pentru a-l fixa şi scruta pe celălalt (într-un mod intimidant). El se protejează astfel pentru a nu-şi arăta slăbiciunea, vulnerabilitatea sau neputinţa.

La nivelul comportamentului şi atitudinilor interioare ale dominatorului, forţa este o caracteristică comună tuturor persoanelor care au o rană de trădare. Ele sunt foarte exigente cu ele însele şi vor să le demonstreze celorlalţi de ce sunt capabile. Îşi vor reproşa enorm dacă renunţă la un proiect, dacă nu au avut curajul de a merge până la capăt. Le este foarte greu să accepte laşitatea celorlalţi. Dominatorii fac tot ce le stă în putinţă pentru a fi persoane responsabile, puternice, speciale şi importante.

A trăda este inacceptabil pentru el, astfel că nu va admite că el însuşi face aşa ceva. Dacă este conştient că a trădat pe cineva, de exemplu prin nerespectarea unei promisiuni, va găsi tot felul de scuze şi poate, adesea, să recurgă la minciună pentru a ieşi din acea situaţie.

Dintre cele cinci tipologii, dominatorul este cel care are cele mai multe aşteptări, deoarece îi place să prevadă totul şi astfel să controleze. El vrea ca totul să se petreacă exact aşa cum a prevăzut şi este plin de aşteptări faţă de viitor. Această atitudine îl împiedică să trăiască momentul prezent şi să se bucure de surprize.

Aşteptările dominatorului faţă de ceilalţi au drept scop verificarea felului în care fac ceea ce au de făcut, dacă o fac bine sau nu, precum şi verificarea încrederii pe care o poate avea în ei. Este foarte abil în a ghici aşteptările celorlalţi. Deseori, spune sau face ceva în funcţie de aşteptările celuilalt, fără a avea neapărat intenţia de a face ceea ce a spus.

Are o personalitate puternică. Îşi afirmă convingerile cu forţă şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să adere la credinţele lui. Îşi formează foarte repede o părere despre cineva sau despre o situaţie şi este convins că are dreptate.

Dominatorul face în aşa fel încât să nu se afle în situaţii de confruntare în care nu ar deţine controlul. Dominatorul este rapid în acţiunile sale. Înţelege sau vrea să înţeleagă foarte repede şi are dificultăţi atunci când cuiva îi ia prea mult timp pentru a explica sau povesti ceva. Întrerupe adesea şi răspunde chiar înainte ca interlocutorul lui să fi terminat ce avea de spus. În schimb, dacă cineva îi face acelaşi lucru, îi va spune foarte răspicat: „lasă-mă să termin, nu am terminat ce aveam de spus!”

Are talent şi îşi face treaba repede. Nu are răbdare cu cei care sunt lenţi. Nu îi place să întârzie şi nu tolerează persoanele care întârzie. A termina primul este mai important decât a face bine ceea ce are de făcut. Când lucrurile nu se desfăşoară conform aşteptărilor lui, devine repede agresiv, deşi nu se consideră o persoană agresivă. Se vede pe sine ca fiind, mai degrabă, o persoană care se afirmă, puternică, care nu se lasă uşor influenţată. Dominatorul este, dintre toate cele cinci caractere, cel care are cel mai des oscilaţii de dispoziţie. Poate fi plin de iubire şi de atenţie şi în secunda următoare poate să se înfurie din cauza unui mic incident. Are mult de lucru în ceea ce priveşte răbdarea şi toleranţa.

Îi este greu să atribuie cuiva o sarcină şi să aibă încredere în acea persoană. Va încerca să controleze mereu dacă sarcina respectivă se îndeplineşte conform aşteptărilor lui. Rana de trădare se activează în cazul dominatorului de fiecare dată când se află în prezenţa cuiva care nu îşi respecta angajamentele. Are o dificultate atunci când trebuie să arate cuiva cum să facă ceva şi acea persoană învaţă încet. El nu are timp de pierdut. Este mai exigent cu ceilalţi decât cu sine însuşi. Are mai multă încredere în persoanele de acelaşi sex şi le verifică şi controlează mai mult pe cele de sex opus.

În opinia lui, cineva nu are dreptul să se relaxeze decât după ce şi-a îndeplinit sarcinile de care este responsabil. A vedea pe cineva care nu face nimic, mai ales dacă este de sex opus, îl enervează foarte tare. O va considera pe acea persoană leneşă şi îi va fi greu să aibă încredere în ea.

Mai mult, face în aşa fel încât toată lumea să ştie ce a făcut el, cum anume a procedat şi cât a lucrat, astfel încât ceilalţi vor vedea cât de responsabil este el şi că este o persoană de încredere. Dominatorul detestă momentele în care ceilalţi nu au încredere în el, dar nu vede cât de greu îi este lui să aibă încredere în ceilalţi. Dominatorului îi place să aibe ultimul cuvânt, de aceea găseşte ceva de adăugat la orice, sau aproape orice. Crede că trebuie să-i ajute pe ceilalţi să îşi organizeze viaţa. Nu îşi dă seama că acţionează astfel pentru a avea controlul. Când un dominator se ocupă de problemele celorlalţi, aceasta este o modalitate deghizată de a-şi arăta forţa: el are sentimentul că aceştia sunt mai slabi decât el..

Dependentul se ocupă de ceilalţi pentru a-şi asigura suportul şi sprijinul acestora, masochistul acţionează astfel pentru a fi o persoană bună şi pentru a nu le da motive celorlalţi de a se ruşina cu el. Dominatorul se ocupă de problemele celorlalţi pentru a nu suferi de trădare, pentru a se asigura că ceilalţi răspund aşteptărilor lui.

Îşi recunoaşte cu dificultate temerile şi nu vrea să vorbească despre slăbiciunile lui. Îi place să se arate ca fiind curajos şi puternic, cât mai des posibil. În general face doar ce şi cum vrea el. Le spune celorlalţi ceea ce vor să audă, dar nu ţine cont de părerea lor şi până la urmă face cum vrea el. Vrea să ştie tot ce se petrece şi îşi spune părerea fără să îi fi cerut cineva aceasta.

Cel mai greu pentru el este să fie luat prin surprindere – nu are timp să se pregătească. Nefiind pregătit, riscă să nu aibă controlul. Prima reacţie la o surpriză este să se retragă şi să rămână în stare de alertă. Trebuie să fie pregătit pentru orice eventualitate şi îi place să se gândească dinainte la toate posibilităţile.

Dominatorul îi consideră foarte repede pe ceilalţi ipocriţi, datorită lipsei lui de încredere. Dominatorul nu suportă să fie minţit. El însuşi minte foarte des, dar, pentru el, acelea nu sunt minciuni. Găseşte motivaţii serioase pentru a deforma adevărul.
Părinţii de tip dominator acţionează mai degrabă pentru a-şi păstra reputaţia decât pentru fericirea copiilor lor.
Cea mai mare teamă a dominatorului este disocierea – trăieşte foarte greu o despărţire. Dacă el ia decizia de a se separa, îi e teamă că îl va trăda pe celălalt şi va fi considerat un trădător. Dacă celălalt ia hotărârea, îl va acuza el că este trădător.

Bolile de care poate suferi o persoană din tipologia dominator sunt: agorafobia, dureri articulare (mai ales la nivelul genunchilor), boli care semnifică pierderea controlului asupra anumitor părţi ale corpului – hemoragii, impotenţă, diaree, etc., paralizie (dacă ajunge într-o situaţie de neputinţă totală), probleme la nivel digestiv (stomac, ficat), diverse tipuri de inflamaţii, herpes.

Rana de trădare este pe cale să se vindece când nu veţi mai trăi atâtea emoţii în momentul în care cineva sau ceva vă va modifica planurile. Veţi înceta să mai fiţi ataşaţi de rezultate, veţi înceta să vreţi ca totul să se petreacă conform planurilor dvs. Nu veţi mai căuta să fiţi în centrul atenţiei. Când vă veţi bucura în urma unei reuşite, vă va fi foarte bine chiar şi dacă ceilalţi nu vă recunosc meritele.

În spatele acestei măşti, se ascunde o fiinţă cu reale calităţi de lider – prin forţa sa ştie să fie protectoare şi calmă, foarte talentată, sociabilă, cu talent actoricesc, cu talent de a vorbi în public, aptitudini în a capta şi a valoriza talentul fiecăruia ajutându-i pe ceilalţi să dobândească mai multă încredere în ei, are capacitatea de a delega sarcini, ceea ce îi ajută pe ceilalţi să se autovalorizeze, ştie imediat cum se simt ceilalţi şi relaxează atmosfera făcându-i să râdă, capabilă să treacă foarte repede de la un aspect la altul şi să administreze mai multe lucruri în acelaşi timp, ia foarte repede decizii. Găseşte imediat soluţii şi are în jurul ei oameni de care are nevoie pentru a trece la acţiune, capabilă de performanţe mari în multe domenii, are încredere în univers şi în forţa ei interioară, capacitatea de a se lăsa liber în totalitate.