de Liliana Popa
O persoană care suferă de “rana de nedreptate” este o persoană care nu se simte apreciată la justa ei valoare, nu se simte respectată sau crede că nu primeşte ceea ce merită. Cineva poate, de asemenea, să sufere de rana de nedreptate şi când primeşte mai mult decât consideră că merită.
Copilul foarte mic, care s-a simţit respins dintr-un motiv sau altul, va încerca să nu mai fie respins, fiind cât mai aproape de perfecţiune. Copilul trăieşte această rană mai ales în relaţia cu părintele de acelaşi sex. După câţiva ani, în ciuda eforturilor lui de a fi perfect, nu se simte iubit şi consideră acest lucru ca fiind nedrept. În consecinţă, ia hotărârea de a se controla începând din acel moment şi de a deveni perfect, astfel încât nimeni să nu îl mai respingă vreodată. Astfel îşi blochează sentimentele, lucru care îl ajută să nu se mai simtă respins.
Copilul suferă din cauza răcelii părintelui respectiv, a autoritarismului, a criticilor frecvente, severităţii, intoleranţei sau conformismului. În majoritatea cazurilor, acel părinte suferă de aceeaşi rană, iar copilul o simte. Apare astfel o relaţie superficială între copil şi părinte, la modul că nici unul dintre ei nu vorbeşte despre ceea ce simte. Reacţia în faţa nedreptăţii constă în blocarea sentimentelor crezând că astfel se evită rana, iar masca care apare este rigiditatea. Chiar dacă cineva îşi blochează sentimentele, aceasta nu înseamnă că acea persoană nu mai simte nimic. Din contră, persoanele rigide sunt foarte sensibile, dar îşi dezvoltă capacitatea de a nu reacţiona la acea sensibilitate şi de a nu o arăta celorlalţi.
Dintre cele cinci caractere, rigidul are cel mai des tendinţa de a-şi încrucişa braţele şi astfel îşi blochează energetic regiunea plexului solar. Când un rigid devine emoţionat, nu vrea să arate acest lucru, dar ne putem da seama după tonul vocii, care devine sec şi inflexibil. Când este întrebat ce mai face, va răspunde invariabil: “foarte bine!”
Rigidul caută dreptatea şi justeţea cu orice preţ. Devenind un perfecţionist, caută mereu să fie corect. Pentru el este foarte greu să înţeleagă că, acţionând într-un mod perfect, conform propriilor criterii, poate fi în acelaşi timp nedrept.
Cel care suferă de nedreptate este mai înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât el şi care, în opinia lui, nu merită. De asemenea, poate fi convins că ceilalţi îl invidiază când el are mai mult decât ei. Vrea să se asigure că este demn de ceea ce primeşte. Gelozia este trăită mai mult de către fiinţele din tipologia dependent sau dominator. Dependentul este gelos deoarece îi este teamă că va fi abandonat, în timp ce dominatorul este gelos din teama de a nu fi trădat.
Trupul rigidului este drept, rigid şi “cât mai perfect posibil”. Corpul este bine proporţionat, cu umeii drepţi, de aceeaşi lăţime ca şi şoldurile. Rigidul se poate îngrăşa în timpul vieţii, dar corpul lui rămâne bine proporţionat. Totuşi îi este teamă să nu se îngraşe şi va face totul pentru a nu se petrece aceasta. Nu acceptă să facă burtă. Celor din această tipologie le place să poartă haine strânse pe talie sau o curea în jurul taliei.
Încă din copilărie, rigidul îşi dă seama că este apreciat mai mult pentru ceea ce face decât pentru ceea ce este. Chiar dacă nu întotdeauna aceasta este realitatea, el aşa crede. De aceea devine foarte performant şi începe foarte curând să se descurce singur. Face totul pentru a nu avea probleme, şi chiar când le are preferă să spună că nu le are, pentru a evita să simtă suferinţa legată de ele. Este foarte optimist, uneori prea optimist.
Dacă are nevoie, nu cere ajutorul decât în ultimul moment. Când i se întâmplă să trăiască o decepţie sau un eveniment neprevăzut, va continua să spună: “nu este nici o problemă!” Astfel, ajunge să ascundă în faţa lui şi a celorlalţi ceea ce simte şi are o aparenţă de imperturbabil.
Rigidul, la fel ca şi dominatorul, are adesea o problemă legată de lipsa de timp, dar din motive diferite. Rigidul nu are timp deoarece vrea ca totul să fie perfect, iar dominatorul nu are timp deoarece e foarte preocupat să se amestece în treburile altora. Când rigidul este convins că are dreptate în faţa autorităţii sau a cuiva care se consideră autoritate în materie, se va justifica până când i se va da dreptate. Când ceilalţi par a nu avea încredere în el şi pun multe întrebări referitoare la o situaţie, în timp ce el ştie că a fost cinstit şi corect, va trăi acest lucru ca pe un interogatoriu şi îl va resimţi ca pe o nedreptate.
Religia poate avea un efect mai mare asupra unui rigid decât asupra celor care prezintă celelalte răni. Binele şi răul, corect-incorect, sunt noţiuni importante pentru el. Aceste sunt şi principiile după care îşi ghidează viaţa.
Persoanele din tipologia rigid sunt foarte exigente cu ele însele, în majoritatea aspectelor vieţii. Nu îşi acordă timp pentru a simţi ce se petrece, pentru a-şi acorda dreptul de a fi uman şi de a avea în continuare lucruri de rezovat. Rigidul îşi permite foarte rar să să se destindă fără să se simtă vinovat. Se simte foarte vinovat dacă el nu face nimic în timp ce altul lucrează.
Îi place ca cei din jurul lui să fie la curent cu tot ceea ce face şi ce are de făcut. Speră ca ceilalţi să considere corect faptul că şi-a acordat o recompensă. Nu îi place să i se spună că este norocos, pentru că a fi norocos pentru el nu este un lucru corect. Vrea să merite tot ceea ce i se petrece. I se pare adesea mai nedrept să fie favorizat, decât să fie defavorizat. O astfel de persoană are o dificultate în a primi cadouri, deoarece se va simţi datoare. Decât să se simtă obligată să îi ofere celuilalt ceva având aceeaşi valoare, preferă să nu primească nimic.
Au o mare capacitate de a-şi impune un anumit comportament si anumite sarcini. Partea rigidă a unei persoane este cea care impune un regim. Dar nu este neapărat necesar ca acel regim să corespundă nevoilor ei. O persoană rigidă nici măcar nu verifică dacă ceea ce doreşte răspunde într-adevăr uneia dintre nevoile ei. Nu îşi alocă timp pentru a se întreba: “cum mă simt cu această dorinţă şi cu modalitatea pe care am ales-o pentru a o îndeplini?”. Rigidul are o mare dificultate în a face diferenţa între rigiditate şi disciplină. O persoană rigidă îşi uită nevoia de la care a plecat, pentru a se agăţa mai degrabă de mijlocul prin care ajunge să-şi îndeplinească acea nevoie. O persoană disciplinată nu abandonează un proiect deoarece au apărut mici modificări pe parcurs. Pentru o persoană rigidă modificările care apar sunt considerate foarte grave.
Rigidul poate părea dominator, dar dacă intervine pe lângă ceilalţi nu o face pentru a controla şi a atrage atenţia asupra sa, ci intervine doar dacă ceea ce s-a spus e nedrept pentru cineva sau lui nu i se pare corect. Rigidul rectifică ceea ce s-a spus, în timp ce dominatorul adaugă ceva la ceea ce s-a spus.
Rigidul poate critica o persoană dacă crede că acea persoană, cu talentul şi calităţile sale, ar fi putut îndeplini mai bine o sarcină. Dominatorul va critica pe cineva dacă sarcina pe care o avea de îndeplinit nu a fost făcută aşa cum vroia el, în funcţie de gusturile şi aşteptările sale.
Persoana din tipologia rigid preferă să facă totul singură ca să se asigure că e perfect. De aceea e foarte posibil să sufere de epuizare fizică. De asemenea, se autoacuză foarte uşor. Persoanei rigide îi place ca totul să fie bine ordonat.
Un alt mijloc de a fi nedrept faţă de el însuşi pe care îl foloseşte rigidul este comparaţia. Are tendinţa de a se compara cu cei care sunt mai buni decât el şi mai ales “mai perfecţi” decât el. Este atras de tot ceea ce este nobil. Respectul şi onoarea sunt noţiuni foarte importante pentru el. Este impresionat de persoanele cu funcţii importante. Dacă ştie că poate obţine un anumit titlu, devine şi mai important.
Emoţia cea mai frecventă trăită de către rigid este furia, îndreptată mai ales asupra sa. Prima lui reacţie când este furios este de a ataca pe altcineva, chiar dacă furia este resimţită împotriva lui însuşi. Este furios pe el însuşi deoarece nu a văzut ce era corect sau nu a făcut ce trebuia. Rigidul are dificultăţi în a se lăsa iubit şi a-şi arăta iubirea. De aceea este considerat o persoană rece, lipsită de afectivitate. Acţionând astfel este nedrept faţă de ceilalţi şi mai ales faţă de el însuşi, deoarece un poate să exprime ceea ce simte cu adevărat. Rigidul, fiind foarte sensibil, evită să se lase atins, psihologic vorbind, de către alţii.
Cea mai mare teamă a rigidului este răceala, indiferenţa. Nu este conştient că evită să intre în contact cu sensibilitatea lui pentru a nu îşi arăta vulnerabilitatea. Nu poate accepta această indiferenţă deoarece acest lucru ar însemna să fie fără inimă, deci nedrept.
În viaţa sexuală, are dificultăţi în a se abandona şi a simţi plăcerea. Cu cât rana este mai profundă, cu atât cu atât acea persoană este mai rigidă şi îi este dificil să ajungă la orgasm. Are probleme în exprimarea tandreţei pe care o simte. Este genul care are înfăţişarea cea mai sexy. Se spune despre o femeie tipologia rigid că este seducătoare, adică îi place să atragă bărbaţii pentru a-i respinge cu răceală dacă crede că lucrurile au mers prea departe. Când o persoană rigidă are dificultăţi în a-şi lua un angajament într-o relaţie, acest lucru provine din teama ei de a nu se înşela în alegerea partenerului. Este diferită de teama dominatorului, căruia îi este frică de despărţire, deoarece îi este teamă că va trebui să renunţe la acel angajament.
Temerile persoanei rigide care o împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile sunt: teama de a se înşela, de a nu fi clar, de a nu fi criticat, de a fi ales un moment nepotrivit, de a vorbi prea mult, de a pierde controlul, de a fi judecat ca fiind profitor.
Persoana care poartă masca rigidului este foarte rar bolnavă. Chiar dacă ar durea-o ceva, ar începe să simtă acest lucru doar când starea ei s-ar agrava foarte tare. Bolile de care poate poate suferi o astfel de persoană sunt: anchilozare, tensiuni musculare, epuizare fizica şi mentală, tendinite, artrite, bursite, torticolis, constipaţie, hemoroizi, crampe, probleme ale circulaţiei sângelui, varice, piele uscată, acnee, psoriazis, probleme hepatice, nervozitate, insomnie, probleme de vedere.
Rana de nedreptate este pe cale să fie vindecată dacă vă permiteţi să fiţi mai puţin perfecţionişti, să faceţi greşeli fără să fiţi furioşi sau critici. Dacă vă acordaţi dreptul de a vă arăta sensibilitatea, de a plânge în faţa celorlalţi fără să vă pierdeţi controlul şi fără să vă fie teamă de judecata celorlalţi.
În spatele rigidului se ascunde o persoană creativă, care are multă energie şi o mare capacitate de muncă. Această persoană este ordonată şi excelentă pentru o muncă ce necesită precizie; este atentă, foarte dotată pentru a se ocupa de detalii; are capacitatea de a simplifica, de a explica foarte clar când predă altora; este foarte sensibilă, ştie ce simt ceilalţi, verificându-şi propriile sentimente. Ştie ce trebuie să cunoască la momentul oportun. Găseşte persoana potrivită pentru o anumită sarcină şi cuvintele potrivite când are de comunicat ceva. Este plină de entuziasm, de viaţă, dinamică. Nu are nevoie de alţii pentru a se simţi bine. La fel ca şi fugarul, în caz de urgenţă ştie ce să facă şi face acel lucru singură. Reuşeşte să facă faţă situaţiilor dificile.
Asociatia Inima Copiilor
Dictionar Explicativ - DEX
luni, 9 noiembrie 2009
Dominatorul – rana de trădare
de Liliana Popa
Această rană este activată la vârsta de 2-4 ani şi este trăită în relaţie cu părintele de sex opus. Genul de control pe care îl exercită o fiinţă cu o astfel de tipologie nu este motivat de aceleaşi raţiuni precum controlul masochistului. Acesta din urmă controlează pentru a nu îi fi ruşine, sau pentru a nu îl jena pe celălalt, în timp ce dominatorul controlează pentru a fi atent la respectarea propriilor angajamente, pentru a fi fidel şi responsabil sau pentru a se asigura că ceilalţi îşi respectă promisiunile. Multe persoane care prezintă rana de trădare au suferit datorită faptului că părintele de sex opus nu şi-a respectat angajamentul conform aşteptărilor pe copilul le avea faţă de părintele ideal.
Dominatorul îşi creează un corp care exhibă forţa, puterea şi care pare să spună: „sunt o persoană responsabilă, puteţi avea încredere în mine”. Un bărbat dominator se poate recunoaşte după umerii largi, mai largi decât şoldurile. La o femeie dominatoare această forţă se concentrează mai degrabă la nivelul şoldurilor, feselor, pântecelui, coapselor. Coapsele puternice reprezintă una dintre caracteristicile fizice ale unei femei cu această rană. Pot exista şi femei care au partea superioară mult mai dezvoltată şi bărbaţi cu partea inferioară mult mai bine dezvoltată – aceştia au rana de trădare trăită în legătură cu părintele de acelaşi sex – dar aceste persoane sunt rare.
Privirea persoanelor de tip dominator este intensă, seducătoare. Când o astfel de persoană priveşte pe cineva, are talentul de a-l face să se simtă special, important. Dominatorul îşi foloseşte mult ochii pentru a-l ţine pe celălalt la distanţă (defensiv) sau pentru a-l fixa şi scruta pe celălalt (într-un mod intimidant). El se protejează astfel pentru a nu-şi arăta slăbiciunea, vulnerabilitatea sau neputinţa.
La nivelul comportamentului şi atitudinilor interioare ale dominatorului, forţa este o caracteristică comună tuturor persoanelor care au o rană de trădare. Ele sunt foarte exigente cu ele însele şi vor să le demonstreze celorlalţi de ce sunt capabile. Îşi vor reproşa enorm dacă renunţă la un proiect, dacă nu au avut curajul de a merge până la capăt. Le este foarte greu să accepte laşitatea celorlalţi. Dominatorii fac tot ce le stă în putinţă pentru a fi persoane responsabile, puternice, speciale şi importante.
A trăda este inacceptabil pentru el, astfel că nu va admite că el însuşi face aşa ceva. Dacă este conştient că a trădat pe cineva, de exemplu prin nerespectarea unei promisiuni, va găsi tot felul de scuze şi poate, adesea, să recurgă la minciună pentru a ieşi din acea situaţie.
Dintre cele cinci tipologii, dominatorul este cel care are cele mai multe aşteptări, deoarece îi place să prevadă totul şi astfel să controleze. El vrea ca totul să se petreacă exact aşa cum a prevăzut şi este plin de aşteptări faţă de viitor. Această atitudine îl împiedică să trăiască momentul prezent şi să se bucure de surprize.
Aşteptările dominatorului faţă de ceilalţi au drept scop verificarea felului în care fac ceea ce au de făcut, dacă o fac bine sau nu, precum şi verificarea încrederii pe care o poate avea în ei. Este foarte abil în a ghici aşteptările celorlalţi. Deseori, spune sau face ceva în funcţie de aşteptările celuilalt, fără a avea neapărat intenţia de a face ceea ce a spus.
Are o personalitate puternică. Îşi afirmă convingerile cu forţă şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să adere la credinţele lui. Îşi formează foarte repede o părere despre cineva sau despre o situaţie şi este convins că are dreptate.
Dominatorul face în aşa fel încât să nu se afle în situaţii de confruntare în care nu ar deţine controlul. Dominatorul este rapid în acţiunile sale. Înţelege sau vrea să înţeleagă foarte repede şi are dificultăţi atunci când cuiva îi ia prea mult timp pentru a explica sau povesti ceva. Întrerupe adesea şi răspunde chiar înainte ca interlocutorul lui să fi terminat ce avea de spus. În schimb, dacă cineva îi face acelaşi lucru, îi va spune foarte răspicat: „lasă-mă să termin, nu am terminat ce aveam de spus!”
Are talent şi îşi face treaba repede. Nu are răbdare cu cei care sunt lenţi. Nu îi place să întârzie şi nu tolerează persoanele care întârzie. A termina primul este mai important decât a face bine ceea ce are de făcut. Când lucrurile nu se desfăşoară conform aşteptărilor lui, devine repede agresiv, deşi nu se consideră o persoană agresivă. Se vede pe sine ca fiind, mai degrabă, o persoană care se afirmă, puternică, care nu se lasă uşor influenţată. Dominatorul este, dintre toate cele cinci caractere, cel care are cel mai des oscilaţii de dispoziţie. Poate fi plin de iubire şi de atenţie şi în secunda următoare poate să se înfurie din cauza unui mic incident. Are mult de lucru în ceea ce priveşte răbdarea şi toleranţa.
Îi este greu să atribuie cuiva o sarcină şi să aibă încredere în acea persoană. Va încerca să controleze mereu dacă sarcina respectivă se îndeplineşte conform aşteptărilor lui. Rana de trădare se activează în cazul dominatorului de fiecare dată când se află în prezenţa cuiva care nu îşi respecta angajamentele. Are o dificultate atunci când trebuie să arate cuiva cum să facă ceva şi acea persoană învaţă încet. El nu are timp de pierdut. Este mai exigent cu ceilalţi decât cu sine însuşi. Are mai multă încredere în persoanele de acelaşi sex şi le verifică şi controlează mai mult pe cele de sex opus.
În opinia lui, cineva nu are dreptul să se relaxeze decât după ce şi-a îndeplinit sarcinile de care este responsabil. A vedea pe cineva care nu face nimic, mai ales dacă este de sex opus, îl enervează foarte tare. O va considera pe acea persoană leneşă şi îi va fi greu să aibă încredere în ea.
Mai mult, face în aşa fel încât toată lumea să ştie ce a făcut el, cum anume a procedat şi cât a lucrat, astfel încât ceilalţi vor vedea cât de responsabil este el şi că este o persoană de încredere. Dominatorul detestă momentele în care ceilalţi nu au încredere în el, dar nu vede cât de greu îi este lui să aibă încredere în ceilalţi. Dominatorului îi place să aibe ultimul cuvânt, de aceea găseşte ceva de adăugat la orice, sau aproape orice. Crede că trebuie să-i ajute pe ceilalţi să îşi organizeze viaţa. Nu îşi dă seama că acţionează astfel pentru a avea controlul. Când un dominator se ocupă de problemele celorlalţi, aceasta este o modalitate deghizată de a-şi arăta forţa: el are sentimentul că aceştia sunt mai slabi decât el..
Dependentul se ocupă de ceilalţi pentru a-şi asigura suportul şi sprijinul acestora, masochistul acţionează astfel pentru a fi o persoană bună şi pentru a nu le da motive celorlalţi de a se ruşina cu el. Dominatorul se ocupă de problemele celorlalţi pentru a nu suferi de trădare, pentru a se asigura că ceilalţi răspund aşteptărilor lui.
Îşi recunoaşte cu dificultate temerile şi nu vrea să vorbească despre slăbiciunile lui. Îi place să se arate ca fiind curajos şi puternic, cât mai des posibil. În general face doar ce şi cum vrea el. Le spune celorlalţi ceea ce vor să audă, dar nu ţine cont de părerea lor şi până la urmă face cum vrea el. Vrea să ştie tot ce se petrece şi îşi spune părerea fără să îi fi cerut cineva aceasta.
Cel mai greu pentru el este să fie luat prin surprindere – nu are timp să se pregătească. Nefiind pregătit, riscă să nu aibă controlul. Prima reacţie la o surpriză este să se retragă şi să rămână în stare de alertă. Trebuie să fie pregătit pentru orice eventualitate şi îi place să se gândească dinainte la toate posibilităţile.
Dominatorul îi consideră foarte repede pe ceilalţi ipocriţi, datorită lipsei lui de încredere. Dominatorul nu suportă să fie minţit. El însuşi minte foarte des, dar, pentru el, acelea nu sunt minciuni. Găseşte motivaţii serioase pentru a deforma adevărul.
Părinţii de tip dominator acţionează mai degrabă pentru a-şi păstra reputaţia decât pentru fericirea copiilor lor.
Cea mai mare teamă a dominatorului este disocierea – trăieşte foarte greu o despărţire. Dacă el ia decizia de a se separa, îi e teamă că îl va trăda pe celălalt şi va fi considerat un trădător. Dacă celălalt ia hotărârea, îl va acuza el că este trădător.
Bolile de care poate suferi o persoană din tipologia dominator sunt: agorafobia, dureri articulare (mai ales la nivelul genunchilor), boli care semnifică pierderea controlului asupra anumitor părţi ale corpului – hemoragii, impotenţă, diaree, etc., paralizie (dacă ajunge într-o situaţie de neputinţă totală), probleme la nivel digestiv (stomac, ficat), diverse tipuri de inflamaţii, herpes.
Rana de trădare este pe cale să se vindece când nu veţi mai trăi atâtea emoţii în momentul în care cineva sau ceva vă va modifica planurile. Veţi înceta să mai fiţi ataşaţi de rezultate, veţi înceta să vreţi ca totul să se petreacă conform planurilor dvs. Nu veţi mai căuta să fiţi în centrul atenţiei. Când vă veţi bucura în urma unei reuşite, vă va fi foarte bine chiar şi dacă ceilalţi nu vă recunosc meritele.
În spatele acestei măşti, se ascunde o fiinţă cu reale calităţi de lider – prin forţa sa ştie să fie protectoare şi calmă, foarte talentată, sociabilă, cu talent actoricesc, cu talent de a vorbi în public, aptitudini în a capta şi a valoriza talentul fiecăruia ajutându-i pe ceilalţi să dobândească mai multă încredere în ei, are capacitatea de a delega sarcini, ceea ce îi ajută pe ceilalţi să se autovalorizeze, ştie imediat cum se simt ceilalţi şi relaxează atmosfera făcându-i să râdă, capabilă să treacă foarte repede de la un aspect la altul şi să administreze mai multe lucruri în acelaşi timp, ia foarte repede decizii. Găseşte imediat soluţii şi are în jurul ei oameni de care are nevoie pentru a trece la acţiune, capabilă de performanţe mari în multe domenii, are încredere în univers şi în forţa ei interioară, capacitatea de a se lăsa liber în totalitate.
Această rană este activată la vârsta de 2-4 ani şi este trăită în relaţie cu părintele de sex opus. Genul de control pe care îl exercită o fiinţă cu o astfel de tipologie nu este motivat de aceleaşi raţiuni precum controlul masochistului. Acesta din urmă controlează pentru a nu îi fi ruşine, sau pentru a nu îl jena pe celălalt, în timp ce dominatorul controlează pentru a fi atent la respectarea propriilor angajamente, pentru a fi fidel şi responsabil sau pentru a se asigura că ceilalţi îşi respectă promisiunile. Multe persoane care prezintă rana de trădare au suferit datorită faptului că părintele de sex opus nu şi-a respectat angajamentul conform aşteptărilor pe copilul le avea faţă de părintele ideal.
Dominatorul îşi creează un corp care exhibă forţa, puterea şi care pare să spună: „sunt o persoană responsabilă, puteţi avea încredere în mine”. Un bărbat dominator se poate recunoaşte după umerii largi, mai largi decât şoldurile. La o femeie dominatoare această forţă se concentrează mai degrabă la nivelul şoldurilor, feselor, pântecelui, coapselor. Coapsele puternice reprezintă una dintre caracteristicile fizice ale unei femei cu această rană. Pot exista şi femei care au partea superioară mult mai dezvoltată şi bărbaţi cu partea inferioară mult mai bine dezvoltată – aceştia au rana de trădare trăită în legătură cu părintele de acelaşi sex – dar aceste persoane sunt rare.
Privirea persoanelor de tip dominator este intensă, seducătoare. Când o astfel de persoană priveşte pe cineva, are talentul de a-l face să se simtă special, important. Dominatorul îşi foloseşte mult ochii pentru a-l ţine pe celălalt la distanţă (defensiv) sau pentru a-l fixa şi scruta pe celălalt (într-un mod intimidant). El se protejează astfel pentru a nu-şi arăta slăbiciunea, vulnerabilitatea sau neputinţa.
La nivelul comportamentului şi atitudinilor interioare ale dominatorului, forţa este o caracteristică comună tuturor persoanelor care au o rană de trădare. Ele sunt foarte exigente cu ele însele şi vor să le demonstreze celorlalţi de ce sunt capabile. Îşi vor reproşa enorm dacă renunţă la un proiect, dacă nu au avut curajul de a merge până la capăt. Le este foarte greu să accepte laşitatea celorlalţi. Dominatorii fac tot ce le stă în putinţă pentru a fi persoane responsabile, puternice, speciale şi importante.
A trăda este inacceptabil pentru el, astfel că nu va admite că el însuşi face aşa ceva. Dacă este conştient că a trădat pe cineva, de exemplu prin nerespectarea unei promisiuni, va găsi tot felul de scuze şi poate, adesea, să recurgă la minciună pentru a ieşi din acea situaţie.
Dintre cele cinci tipologii, dominatorul este cel care are cele mai multe aşteptări, deoarece îi place să prevadă totul şi astfel să controleze. El vrea ca totul să se petreacă exact aşa cum a prevăzut şi este plin de aşteptări faţă de viitor. Această atitudine îl împiedică să trăiască momentul prezent şi să se bucure de surprize.
Aşteptările dominatorului faţă de ceilalţi au drept scop verificarea felului în care fac ceea ce au de făcut, dacă o fac bine sau nu, precum şi verificarea încrederii pe care o poate avea în ei. Este foarte abil în a ghici aşteptările celorlalţi. Deseori, spune sau face ceva în funcţie de aşteptările celuilalt, fără a avea neapărat intenţia de a face ceea ce a spus.
Are o personalitate puternică. Îşi afirmă convingerile cu forţă şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să adere la credinţele lui. Îşi formează foarte repede o părere despre cineva sau despre o situaţie şi este convins că are dreptate.
Dominatorul face în aşa fel încât să nu se afle în situaţii de confruntare în care nu ar deţine controlul. Dominatorul este rapid în acţiunile sale. Înţelege sau vrea să înţeleagă foarte repede şi are dificultăţi atunci când cuiva îi ia prea mult timp pentru a explica sau povesti ceva. Întrerupe adesea şi răspunde chiar înainte ca interlocutorul lui să fi terminat ce avea de spus. În schimb, dacă cineva îi face acelaşi lucru, îi va spune foarte răspicat: „lasă-mă să termin, nu am terminat ce aveam de spus!”
Are talent şi îşi face treaba repede. Nu are răbdare cu cei care sunt lenţi. Nu îi place să întârzie şi nu tolerează persoanele care întârzie. A termina primul este mai important decât a face bine ceea ce are de făcut. Când lucrurile nu se desfăşoară conform aşteptărilor lui, devine repede agresiv, deşi nu se consideră o persoană agresivă. Se vede pe sine ca fiind, mai degrabă, o persoană care se afirmă, puternică, care nu se lasă uşor influenţată. Dominatorul este, dintre toate cele cinci caractere, cel care are cel mai des oscilaţii de dispoziţie. Poate fi plin de iubire şi de atenţie şi în secunda următoare poate să se înfurie din cauza unui mic incident. Are mult de lucru în ceea ce priveşte răbdarea şi toleranţa.
Îi este greu să atribuie cuiva o sarcină şi să aibă încredere în acea persoană. Va încerca să controleze mereu dacă sarcina respectivă se îndeplineşte conform aşteptărilor lui. Rana de trădare se activează în cazul dominatorului de fiecare dată când se află în prezenţa cuiva care nu îşi respecta angajamentele. Are o dificultate atunci când trebuie să arate cuiva cum să facă ceva şi acea persoană învaţă încet. El nu are timp de pierdut. Este mai exigent cu ceilalţi decât cu sine însuşi. Are mai multă încredere în persoanele de acelaşi sex şi le verifică şi controlează mai mult pe cele de sex opus.
În opinia lui, cineva nu are dreptul să se relaxeze decât după ce şi-a îndeplinit sarcinile de care este responsabil. A vedea pe cineva care nu face nimic, mai ales dacă este de sex opus, îl enervează foarte tare. O va considera pe acea persoană leneşă şi îi va fi greu să aibă încredere în ea.
Mai mult, face în aşa fel încât toată lumea să ştie ce a făcut el, cum anume a procedat şi cât a lucrat, astfel încât ceilalţi vor vedea cât de responsabil este el şi că este o persoană de încredere. Dominatorul detestă momentele în care ceilalţi nu au încredere în el, dar nu vede cât de greu îi este lui să aibă încredere în ceilalţi. Dominatorului îi place să aibe ultimul cuvânt, de aceea găseşte ceva de adăugat la orice, sau aproape orice. Crede că trebuie să-i ajute pe ceilalţi să îşi organizeze viaţa. Nu îşi dă seama că acţionează astfel pentru a avea controlul. Când un dominator se ocupă de problemele celorlalţi, aceasta este o modalitate deghizată de a-şi arăta forţa: el are sentimentul că aceştia sunt mai slabi decât el..
Dependentul se ocupă de ceilalţi pentru a-şi asigura suportul şi sprijinul acestora, masochistul acţionează astfel pentru a fi o persoană bună şi pentru a nu le da motive celorlalţi de a se ruşina cu el. Dominatorul se ocupă de problemele celorlalţi pentru a nu suferi de trădare, pentru a se asigura că ceilalţi răspund aşteptărilor lui.
Îşi recunoaşte cu dificultate temerile şi nu vrea să vorbească despre slăbiciunile lui. Îi place să se arate ca fiind curajos şi puternic, cât mai des posibil. În general face doar ce şi cum vrea el. Le spune celorlalţi ceea ce vor să audă, dar nu ţine cont de părerea lor şi până la urmă face cum vrea el. Vrea să ştie tot ce se petrece şi îşi spune părerea fără să îi fi cerut cineva aceasta.
Cel mai greu pentru el este să fie luat prin surprindere – nu are timp să se pregătească. Nefiind pregătit, riscă să nu aibă controlul. Prima reacţie la o surpriză este să se retragă şi să rămână în stare de alertă. Trebuie să fie pregătit pentru orice eventualitate şi îi place să se gândească dinainte la toate posibilităţile.
Dominatorul îi consideră foarte repede pe ceilalţi ipocriţi, datorită lipsei lui de încredere. Dominatorul nu suportă să fie minţit. El însuşi minte foarte des, dar, pentru el, acelea nu sunt minciuni. Găseşte motivaţii serioase pentru a deforma adevărul.
Părinţii de tip dominator acţionează mai degrabă pentru a-şi păstra reputaţia decât pentru fericirea copiilor lor.
Cea mai mare teamă a dominatorului este disocierea – trăieşte foarte greu o despărţire. Dacă el ia decizia de a se separa, îi e teamă că îl va trăda pe celălalt şi va fi considerat un trădător. Dacă celălalt ia hotărârea, îl va acuza el că este trădător.
Bolile de care poate suferi o persoană din tipologia dominator sunt: agorafobia, dureri articulare (mai ales la nivelul genunchilor), boli care semnifică pierderea controlului asupra anumitor părţi ale corpului – hemoragii, impotenţă, diaree, etc., paralizie (dacă ajunge într-o situaţie de neputinţă totală), probleme la nivel digestiv (stomac, ficat), diverse tipuri de inflamaţii, herpes.
Rana de trădare este pe cale să se vindece când nu veţi mai trăi atâtea emoţii în momentul în care cineva sau ceva vă va modifica planurile. Veţi înceta să mai fiţi ataşaţi de rezultate, veţi înceta să vreţi ca totul să se petreacă conform planurilor dvs. Nu veţi mai căuta să fiţi în centrul atenţiei. Când vă veţi bucura în urma unei reuşite, vă va fi foarte bine chiar şi dacă ceilalţi nu vă recunosc meritele.
În spatele acestei măşti, se ascunde o fiinţă cu reale calităţi de lider – prin forţa sa ştie să fie protectoare şi calmă, foarte talentată, sociabilă, cu talent actoricesc, cu talent de a vorbi în public, aptitudini în a capta şi a valoriza talentul fiecăruia ajutându-i pe ceilalţi să dobândească mai multă încredere în ei, are capacitatea de a delega sarcini, ceea ce îi ajută pe ceilalţi să se autovalorizeze, ştie imediat cum se simt ceilalţi şi relaxează atmosfera făcându-i să râdă, capabilă să treacă foarte repede de la un aspect la altul şi să administreze mai multe lucruri în acelaşi timp, ia foarte repede decizii. Găseşte imediat soluţii şi are în jurul ei oameni de care are nevoie pentru a trece la acţiune, capabilă de performanţe mari în multe domenii, are încredere în univers şi în forţa ei interioară, capacitatea de a se lăsa liber în totalitate.
Dependentul – rana de abandon
de Liliana Popa
Rana trăită în cazul unui abandon se situează de la început la nivelul lui a avea şi a face, mai degrabă decât la nivelul lui a fi, cum este în cazul fugarului. Rana de abandon este trăită în relaţie cu părintele de sex opus.
Cei care suferă de abandon nu se simt suficient de hrăniţi la nivel afectiv. Masca care apare este cea a dependentului. Această mască se caracterizează printr-un corp lipsit de tonus, alungit, subţire. Aparatul muscular este subdezvoltat şi pare că nu poate susţine corpul drept, ca şi cum acesta ar avea nevoie de un suport. Dependentul crede că nu poate să reuşească nimic singur şi că are nevoie de altcineva pentru a-l ajuta. Alte caracteristici fizice ale unei fiinţe cu acest tip de rană sunt: ochii mari, trişti, spatele curbat, ca şi când coloana nu l-ar susţine în totalitate, anumite părţi ale corpului pot fi moi, lăsate (sâni, fese, obraji, burtă, scrot). Caracteristica cea mai vizibilă este lipsa tonusului muscular – acest aspect ne ajută să îl diferenţiem de fugar.
Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt să devină victimă, la modul că îşi creează tot soiul de dificultăţi în viaţă, mai ales probleme de sănătate, pentru a atrage atenţia. Acest lucru răspunde nevoilor dependentului care crede că nu are niciodată destul. Atunci când vrea să atragă atenţia prin diverse mijloace, în realitate încearcă să se simtă suficient de important pentru a primi ajutor. Crede că, dacă nu reuşeşte să atragă atenţia celuilalt, nu va putea conta pe acea persoană. Este o persoană care dramatizează mult lucrurile, cel mai mic incident putând lua proporţii imense.
Când un dependent face multe lucruri pentru cineva, o va face sperând să obţină în schimb afecţiune sau să primească mulţumiri, să se simtă important. Această atitudine îi aduce însă, adeseori, dureri de spate, deoarece cară în spate responsabilităţi care nu îi aparţin. Dependentul are obiceiul de a se agăţa fizic de persoana pe care o iubeşte. Cea mai mare frică a dependentului este frica de singurătate. Este pregătit să facă orice manevre pentru a fi iubit, pentru a nu fi părăsit. În cuplu, chiar şi atunci când apar situaţii tensionate, dependentul preferă să creadă că totul merge bine din teamă de a nu fi abandonat(ă).
Forma de ajutor de care are cea mai mare nevoie dependentul este susţinerea celorlalţi. Emoţia negativă cel mai intens trăită de dependent este tristeţea.
Temerile dependentului, cele care îl împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile sunt: teama de a plânge sau de a fi considerat drept un copil mic, teama ca celălalt să nu plece, ca celălalt să nu fie de acord şi să ignore ceea ce s-a spus sau ce a cerut, teama de a i se spune nu, de a fi refuzat, de a nu fi susţinut aşa cum se aştepta, de a nu răspunde aşteptărilor celorlalţi.
Boli de care poate suferi dependentul: astmul, bronşitele, probleme cu pancreasul/suprarenalele, miopie, isterie, depresie, migrene, boli incurabile sau rare.
Rana de abandon este pe cale să se închidă când vă veţi simţi bine chiar dacă sunteţi singuri şi veţi căuta mai puţin atenţia celorlalţi. Viaţa va deveni mai puţin dramatică. Veţi vrea tot mai mult să începeţi proiecte şi, chiar dacă nu veţi avea sprijinul celorlalţi, veţi continua să le susţineţi.
În spatele măştii dependentului se ascunde de fapt o persoană abilă, care ştie foarte bine să îşi exprime cererile; o persoană care ştie ce vrea, tenace, perseverentă în cererile ei, care nu renunţă când este hotărâtă să obţină ceva, care are talent actoricesc şi ştie să atragă atenţia celorlalţi, veselă, sociabilă, care inspiră bucuria de a trăi, care are capacitatea de a-i ajuta pe ceilalţi, deoarece se interesează de ei şi ştie ce simt; are calitatea de a-şi folosi talentele psihice cu un scop bun, atunci când îşi controlează temerile; are adesea talente artistice; deşi sociabil, are nevoie de momente de singurătate pentru a se regăsi.
Rana trăită în cazul unui abandon se situează de la început la nivelul lui a avea şi a face, mai degrabă decât la nivelul lui a fi, cum este în cazul fugarului. Rana de abandon este trăită în relaţie cu părintele de sex opus.
Cei care suferă de abandon nu se simt suficient de hrăniţi la nivel afectiv. Masca care apare este cea a dependentului. Această mască se caracterizează printr-un corp lipsit de tonus, alungit, subţire. Aparatul muscular este subdezvoltat şi pare că nu poate susţine corpul drept, ca şi cum acesta ar avea nevoie de un suport. Dependentul crede că nu poate să reuşească nimic singur şi că are nevoie de altcineva pentru a-l ajuta. Alte caracteristici fizice ale unei fiinţe cu acest tip de rană sunt: ochii mari, trişti, spatele curbat, ca şi când coloana nu l-ar susţine în totalitate, anumite părţi ale corpului pot fi moi, lăsate (sâni, fese, obraji, burtă, scrot). Caracteristica cea mai vizibilă este lipsa tonusului muscular – acest aspect ne ajută să îl diferenţiem de fugar.
Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt să devină victimă, la modul că îşi creează tot soiul de dificultăţi în viaţă, mai ales probleme de sănătate, pentru a atrage atenţia. Acest lucru răspunde nevoilor dependentului care crede că nu are niciodată destul. Atunci când vrea să atragă atenţia prin diverse mijloace, în realitate încearcă să se simtă suficient de important pentru a primi ajutor. Crede că, dacă nu reuşeşte să atragă atenţia celuilalt, nu va putea conta pe acea persoană. Este o persoană care dramatizează mult lucrurile, cel mai mic incident putând lua proporţii imense.
Când un dependent face multe lucruri pentru cineva, o va face sperând să obţină în schimb afecţiune sau să primească mulţumiri, să se simtă important. Această atitudine îi aduce însă, adeseori, dureri de spate, deoarece cară în spate responsabilităţi care nu îi aparţin. Dependentul are obiceiul de a se agăţa fizic de persoana pe care o iubeşte. Cea mai mare frică a dependentului este frica de singurătate. Este pregătit să facă orice manevre pentru a fi iubit, pentru a nu fi părăsit. În cuplu, chiar şi atunci când apar situaţii tensionate, dependentul preferă să creadă că totul merge bine din teamă de a nu fi abandonat(ă).
Forma de ajutor de care are cea mai mare nevoie dependentul este susţinerea celorlalţi. Emoţia negativă cel mai intens trăită de dependent este tristeţea.
Temerile dependentului, cele care îl împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile sunt: teama de a plânge sau de a fi considerat drept un copil mic, teama ca celălalt să nu plece, ca celălalt să nu fie de acord şi să ignore ceea ce s-a spus sau ce a cerut, teama de a i se spune nu, de a fi refuzat, de a nu fi susţinut aşa cum se aştepta, de a nu răspunde aşteptărilor celorlalţi.
Boli de care poate suferi dependentul: astmul, bronşitele, probleme cu pancreasul/suprarenalele, miopie, isterie, depresie, migrene, boli incurabile sau rare.
Rana de abandon este pe cale să se închidă când vă veţi simţi bine chiar dacă sunteţi singuri şi veţi căuta mai puţin atenţia celorlalţi. Viaţa va deveni mai puţin dramatică. Veţi vrea tot mai mult să începeţi proiecte şi, chiar dacă nu veţi avea sprijinul celorlalţi, veţi continua să le susţineţi.
În spatele măştii dependentului se ascunde de fapt o persoană abilă, care ştie foarte bine să îşi exprime cererile; o persoană care ştie ce vrea, tenace, perseverentă în cererile ei, care nu renunţă când este hotărâtă să obţină ceva, care are talent actoricesc şi ştie să atragă atenţia celorlalţi, veselă, sociabilă, care inspiră bucuria de a trăi, care are capacitatea de a-i ajuta pe ceilalţi, deoarece se interesează de ei şi ştie ce simt; are calitatea de a-şi folosi talentele psihice cu un scop bun, atunci când îşi controlează temerile; are adesea talente artistice; deşi sociabil, are nevoie de momente de singurătate pentru a se regăsi.
Masochistul – rana de umilire
Aceasta este o rană legată mai ales de lumea fizică, cea a lui a avea şi a face. Se activează în momentul în care încep să se dezvolte funcţiile corpului fizic, perioadă în care un copil normal învaţă să mănânce singur, să fie curat, să asculte şi să înţeleagă ceea ce îi spun adulţii, etc. Rana de umilire este cel mai adesea trăită în relaţie cu mama, dar se poate să apară şi în relaţia cu ambii părinţi. Mama are un rol important în viaţa masochistului, chiar dacă într-un mod inconştient şi involuntar.
Trezirea rănii se produce în momentul în care copilul simte că unuia dintre părinţi îi este ruşine cu el sau îi este teamă că părintelui îi va fi ruşine cu el – de exemplu, dacă este murdar sau dacă face o prostie (mai ales în public sau în faţa familiei), când e prost îmbrăcat, etc. Oricare ar fi situaţia care îl face pe copil să se simtă umilit, jignit, comparat, lezat sau să îi fie ruşine, în acel moment rana se activează şi se amplifică. Chiar foarte mic fiind, bebeluşul poate simţi dispreţul părinţilor şi se poate simţi umilit şi ruşinat.
Această rană poate fi trăită pe diferite niveluri, în funcţie de ce anume s-a petrecut între vârstele de 1 şi 3 ani. Copilul se poate simţi stânjenit dacă are senzaţia că este prea mult controlat de către un părinte, dacă crede că nu are libertatea de a acţiona sau de a se mişca cum vrea el la nivel fizic. De exemplu, un părinte îşi ceartă copilul care a ieşit să se joace în noroi, cu hăinuţele curate, exact înainte de sosirea invitaţilor. Dacă părinţii vor povesti incidentul în faţa invitaţilor, umilirea copilului va fi şi mai accentuată. Într-o altă situaţie, dacă un copil cu o astfel de tipologie îl surprinde pe unul dintre părinţi gol şi simte că acel părinte se simte stânjenit şi vrea să se ascundă, va învăţa astfel că trebuie să îi fie ruşine de corpul lui.
Copilul cu o astfel de rană îşi va crea o mască de masochist. Masochismul este comportamentul unei persoane care găseşte plăcere şi chiar satisfacţie în suferinţă. Acea persoană caută durerea şi umilirea, de obicei într-un mod inconştent. Una dintre caracteristicile acestei tipologii este aceea că nu îi place să se grăbească. De asemenea, se îngraşă repede şi se rotunjeşte când nu reuşeşte să îşi controleze alimentaţia.
Dat fiind faptul că masochistul vrea să pară puternic şi să nu mai fie controlat, devine foarte performant şi ia multe responsabilităţi asupra sa. De aceea are deseori un spate puternic. Masochistul are talentul de a se plasa în situaţii în care trebuie să aibă grijă de o altă persoană. Astfel, uită de sine din ce în ce mai mult. Iar cu cât îşi asumă mai multe responsabilităţi, cu atât ia mai mult în greutate. El se îngraşă în funcţie de locul pe care crede că trebuie să-l ocupe în viaţa lui. Atunci când masochistul va şti, în sinea lui, că este special şi important, nu va mai trebui să le dovedească acest lucru şi celorlalţi şi, automat, nu se va mai îngrăşa.
În timpul cât se ocupă de ceilalţi, masochistul crede că acestora nu le va fi ruşine cu el, dar adeseori se simte umilit din cauza faptului că se abuzează de el. De altfel, se simte rar recunoscut pentru tot ceea ce face. Masochistul nu realizează faptul că uneori, prin atitudinea sa, el la rândul lui îi depreciază pe ceilalţi: făcând totul pentru ceilalţi îi face să simtă că, fără el, nu pot să reuşească nimic.
Masochistului îi este greu să îşi exprime adevăratele nevoi şi ceea ce simte cu adevărat, deoarece încă de la o vârstă foarte fragedă, nu îndrăzneşte să vorbească despre asta din teamă de a nu îi fi ruşine sau de a face pe altcineva să se simtă jignit. Masochistul este de obicei hipersensibil, iar cel mai mărunt lucru poate să îl afecteze. La rândul lui, ar face orice ca să nu îi rănească pe ceilalţi. Dintre cele cinci tipologii, masochistul îşi ascultă cel mai puţin nevoile, deşi uneori este foarte conştient de ceea ce vrea. Îşi provoacă suferinţă neascultându-le, alimentându-şi rana de suferinţă şi masca. Face orice pentru a se face util. Îi face pe oameni să râdă, însă cea mai mică critică la adresa lui îl face să se simtă umilit şi neînsemnat. Este specialist în a se devaloriza pe sine însuşi. Se vede mai puţin important decât este în realitate. Nu poate să conceapă că ceilalţi îl consideră o persoană specială şi importantă în ochii lor. Tendinţa de a se blama pentru orice şi chiar de a lua asupra sa vina celorlalţi este foarte mare. Atunci când este învinovăţit de ceva, rămâne blocat, neştiind ce să spună pentru a se apăra. Poate să sufere într-atât încât să plece din locul respectiv. Considerându-se vinovat, crede că este de datoria lui să remedieze situaţia.
Un lucru foarte important pentru el este libertatea. A fi liber pentru el înseamnă să nu trebuiască să dea socoteală nimănui, să nu fie controlat de nimeni şi să facă ce vrea, atunci când vrea. Copil fiind, masochistul nu s-a simţit liber. Când simte că nimeni nu îi mai pune beţe în roate devine entuziast, îşi trăieşte viaţa din plin: nu mai are limite. În astfel de momente, cade în excese: mănâncă prea mult, cumpără prea multă mâncare, găteşte prea mult, face prea multe lucruri, vrea prea mult să ajute, vorbeşte prea mult. Când adoptă un astfel de comportament îi este ruşine de el însuşi. De aceea cea mai mare teamă a masochistului este libertatea. Este convins că nu ar şti ce să facă dacă ar fi liber. Crede că făcând singur alegerile nu va mai fi controlat de ceilalţi dar, adesea, deciziile lui îi aduc rezultatul opus: şi mai multe constrângeri şi obligaţii. Atunci când vrea să se ocupe de toţi cei pe care îi iubeşte, crede că îşi asigură libertatea, deoarece el este cel care controlează dar, în realitate, se îngrădeşte singur.
Are darul de a se pedepsi pe el însuşi înainte ca alţii să o facă. Are o dificultate în a-şi face pe plac încât, atunci când se simte bine într-o anumită activitate, se acuză de obicei că profită prea mult de acea stare. Masochistul face tot posibilul pentru a nu fi judecat ca fiind un profitor. Există multă energie blocată în corpul unui masochist. Dacă ar reuşi să fie liber aşa cum are el nevoie, fără să se simtă vinovat sau să-i fie ruşine, corpul lui s-ar subţia, deoarece ar elibera multă energie.
Simţul datoriei este un lucru foarte important la o astfel de persoană. Se crede responsabil de fericirea celorlalţi. Când ia prea multe asupra sa, apar durerile de spate sau umerii devin din ce în ce mai lăsaţi. Aparenţa exterioară este un element important pentru masochist. În sinea lor, le plac mult hainele frumoase şi vor să arate bine, dar cum cred că e de datoria lor să sufere, nu îşi permit acest lucru.
Temerile masochistului care îl împiedică să comunice clar şi să îşi exprime cererile sunt: teama de a-l răni pe celălalt, de a fi considerat egoist dacă îşi dezvăluie temerile, de a fi înjosit sau umilit, teama ca celălalt să-l facă să se simtă un nimic, de a-şi spune sau de a simţi că este nedemn. Boli de care poate suferi persoana cu masca de masochist: dureri de spate, senzaţii de greutate în umeri, probleme respiratorii, probleme la picioare (varice, entorse, fracturi), probleme cu ficatul, dureri de gât, angina, laringite, probleme cu glanda tiroidă, urticarie, funcţionare proastă a pancreasului, probleme cardiace, intervenţii chirurgicale.
Rana de umilire este pe cale să se vindece atunci când veţi avea timp să vă ascultaţi mai întâi propriile nevoi înainte de a spune DA celorlalţi. Când veţi prelua mai puţine responsabilităţi şi vă veţi simţi mai liber. Când veţi fi capabili să vă exprimaţi cererile fără să vi se mai pară că sunteţi enervant şi că îi deranjaţi pe ceilalţi.
În spatele acestei măşti se află o fiinţă îndrăzneaţă, aventurieră, cu multe talente în diverse domenii, care îşi cunoaşte nevoile şi le respectă, care este sensibilă la nevoile altora; capabilă să respecte libertatea fiecăruia; mediator bun, conciliant, care reuşeşte să aducă la normal situaţiile dramatice; căreia îi place să se bucure şi îi face pe ceilalţi să se simtă în largul lor; care este de natură generoasă, altruistă, jovială; care are talent organizatoric şi ştie să recunoască talentele; senzuală, care ştie să se bucure în iubire; care este foarte demnă.
Trezirea rănii se produce în momentul în care copilul simte că unuia dintre părinţi îi este ruşine cu el sau îi este teamă că părintelui îi va fi ruşine cu el – de exemplu, dacă este murdar sau dacă face o prostie (mai ales în public sau în faţa familiei), când e prost îmbrăcat, etc. Oricare ar fi situaţia care îl face pe copil să se simtă umilit, jignit, comparat, lezat sau să îi fie ruşine, în acel moment rana se activează şi se amplifică. Chiar foarte mic fiind, bebeluşul poate simţi dispreţul părinţilor şi se poate simţi umilit şi ruşinat.
Această rană poate fi trăită pe diferite niveluri, în funcţie de ce anume s-a petrecut între vârstele de 1 şi 3 ani. Copilul se poate simţi stânjenit dacă are senzaţia că este prea mult controlat de către un părinte, dacă crede că nu are libertatea de a acţiona sau de a se mişca cum vrea el la nivel fizic. De exemplu, un părinte îşi ceartă copilul care a ieşit să se joace în noroi, cu hăinuţele curate, exact înainte de sosirea invitaţilor. Dacă părinţii vor povesti incidentul în faţa invitaţilor, umilirea copilului va fi şi mai accentuată. Într-o altă situaţie, dacă un copil cu o astfel de tipologie îl surprinde pe unul dintre părinţi gol şi simte că acel părinte se simte stânjenit şi vrea să se ascundă, va învăţa astfel că trebuie să îi fie ruşine de corpul lui.
Copilul cu o astfel de rană îşi va crea o mască de masochist. Masochismul este comportamentul unei persoane care găseşte plăcere şi chiar satisfacţie în suferinţă. Acea persoană caută durerea şi umilirea, de obicei într-un mod inconştent. Una dintre caracteristicile acestei tipologii este aceea că nu îi place să se grăbească. De asemenea, se îngraşă repede şi se rotunjeşte când nu reuşeşte să îşi controleze alimentaţia.
Dat fiind faptul că masochistul vrea să pară puternic şi să nu mai fie controlat, devine foarte performant şi ia multe responsabilităţi asupra sa. De aceea are deseori un spate puternic. Masochistul are talentul de a se plasa în situaţii în care trebuie să aibă grijă de o altă persoană. Astfel, uită de sine din ce în ce mai mult. Iar cu cât îşi asumă mai multe responsabilităţi, cu atât ia mai mult în greutate. El se îngraşă în funcţie de locul pe care crede că trebuie să-l ocupe în viaţa lui. Atunci când masochistul va şti, în sinea lui, că este special şi important, nu va mai trebui să le dovedească acest lucru şi celorlalţi şi, automat, nu se va mai îngrăşa.
În timpul cât se ocupă de ceilalţi, masochistul crede că acestora nu le va fi ruşine cu el, dar adeseori se simte umilit din cauza faptului că se abuzează de el. De altfel, se simte rar recunoscut pentru tot ceea ce face. Masochistul nu realizează faptul că uneori, prin atitudinea sa, el la rândul lui îi depreciază pe ceilalţi: făcând totul pentru ceilalţi îi face să simtă că, fără el, nu pot să reuşească nimic.
Masochistului îi este greu să îşi exprime adevăratele nevoi şi ceea ce simte cu adevărat, deoarece încă de la o vârstă foarte fragedă, nu îndrăzneşte să vorbească despre asta din teamă de a nu îi fi ruşine sau de a face pe altcineva să se simtă jignit. Masochistul este de obicei hipersensibil, iar cel mai mărunt lucru poate să îl afecteze. La rândul lui, ar face orice ca să nu îi rănească pe ceilalţi. Dintre cele cinci tipologii, masochistul îşi ascultă cel mai puţin nevoile, deşi uneori este foarte conştient de ceea ce vrea. Îşi provoacă suferinţă neascultându-le, alimentându-şi rana de suferinţă şi masca. Face orice pentru a se face util. Îi face pe oameni să râdă, însă cea mai mică critică la adresa lui îl face să se simtă umilit şi neînsemnat. Este specialist în a se devaloriza pe sine însuşi. Se vede mai puţin important decât este în realitate. Nu poate să conceapă că ceilalţi îl consideră o persoană specială şi importantă în ochii lor. Tendinţa de a se blama pentru orice şi chiar de a lua asupra sa vina celorlalţi este foarte mare. Atunci când este învinovăţit de ceva, rămâne blocat, neştiind ce să spună pentru a se apăra. Poate să sufere într-atât încât să plece din locul respectiv. Considerându-se vinovat, crede că este de datoria lui să remedieze situaţia.
Un lucru foarte important pentru el este libertatea. A fi liber pentru el înseamnă să nu trebuiască să dea socoteală nimănui, să nu fie controlat de nimeni şi să facă ce vrea, atunci când vrea. Copil fiind, masochistul nu s-a simţit liber. Când simte că nimeni nu îi mai pune beţe în roate devine entuziast, îşi trăieşte viaţa din plin: nu mai are limite. În astfel de momente, cade în excese: mănâncă prea mult, cumpără prea multă mâncare, găteşte prea mult, face prea multe lucruri, vrea prea mult să ajute, vorbeşte prea mult. Când adoptă un astfel de comportament îi este ruşine de el însuşi. De aceea cea mai mare teamă a masochistului este libertatea. Este convins că nu ar şti ce să facă dacă ar fi liber. Crede că făcând singur alegerile nu va mai fi controlat de ceilalţi dar, adesea, deciziile lui îi aduc rezultatul opus: şi mai multe constrângeri şi obligaţii. Atunci când vrea să se ocupe de toţi cei pe care îi iubeşte, crede că îşi asigură libertatea, deoarece el este cel care controlează dar, în realitate, se îngrădeşte singur.
Are darul de a se pedepsi pe el însuşi înainte ca alţii să o facă. Are o dificultate în a-şi face pe plac încât, atunci când se simte bine într-o anumită activitate, se acuză de obicei că profită prea mult de acea stare. Masochistul face tot posibilul pentru a nu fi judecat ca fiind un profitor. Există multă energie blocată în corpul unui masochist. Dacă ar reuşi să fie liber aşa cum are el nevoie, fără să se simtă vinovat sau să-i fie ruşine, corpul lui s-ar subţia, deoarece ar elibera multă energie.
Simţul datoriei este un lucru foarte important la o astfel de persoană. Se crede responsabil de fericirea celorlalţi. Când ia prea multe asupra sa, apar durerile de spate sau umerii devin din ce în ce mai lăsaţi. Aparenţa exterioară este un element important pentru masochist. În sinea lor, le plac mult hainele frumoase şi vor să arate bine, dar cum cred că e de datoria lor să sufere, nu îşi permit acest lucru.
Temerile masochistului care îl împiedică să comunice clar şi să îşi exprime cererile sunt: teama de a-l răni pe celălalt, de a fi considerat egoist dacă îşi dezvăluie temerile, de a fi înjosit sau umilit, teama ca celălalt să-l facă să se simtă un nimic, de a-şi spune sau de a simţi că este nedemn. Boli de care poate suferi persoana cu masca de masochist: dureri de spate, senzaţii de greutate în umeri, probleme respiratorii, probleme la picioare (varice, entorse, fracturi), probleme cu ficatul, dureri de gât, angina, laringite, probleme cu glanda tiroidă, urticarie, funcţionare proastă a pancreasului, probleme cardiace, intervenţii chirurgicale.
Rana de umilire este pe cale să se vindece atunci când veţi avea timp să vă ascultaţi mai întâi propriile nevoi înainte de a spune DA celorlalţi. Când veţi prelua mai puţine responsabilităţi şi vă veţi simţi mai liber. Când veţi fi capabili să vă exprimaţi cererile fără să vi se mai pară că sunteţi enervant şi că îi deranjaţi pe ceilalţi.
În spatele acestei măşti se află o fiinţă îndrăzneaţă, aventurieră, cu multe talente în diverse domenii, care îşi cunoaşte nevoile şi le respectă, care este sensibilă la nevoile altora; capabilă să respecte libertatea fiecăruia; mediator bun, conciliant, care reuşeşte să aducă la normal situaţiile dramatice; căreia îi place să se bucure şi îi face pe ceilalţi să se simtă în largul lor; care este de natură generoasă, altruistă, jovială; care are talent organizatoric şi ştie să recunoască talentele; senzuală, care ştie să se bucure în iubire; care este foarte demnă.
Fugarul – rana de respingere
de Liliana Popa
Respingerea este o rană foarte profundă, deoarece cel care suferă din cauza ei se simte respins în fiinţa lui şi mai ales în dreptul lui de a exista. Cei care ne resping apar în viaţa noastră pentru a ne arăta cât de mult ne respingem pe noi înşine. Această rană apare foarte devreme în viaţa unei persoane – încă de la naştere sau chiar înainte de a se naşte. Un astfel de exemplu este copilul care nu este dorit sau copilul care are alt sex decât doreau părinţii. Din momentul în care bebeluşul începe să se simtă respins, începe să îşi creeze o mască de fugar. Corpul fizic este îngust şi contractat – ceea ce îl poate face să dispară mai uşor, sau să nu fie prea prezent sau prea vizibil într-un grup. Este un corp care nu vrea să ocupe prea mult spaţiu. Fugarul este o persoană care se îndoieşte de dreptul ei la existenţă şi aproape că lasă impresia că nu s-a încarnat în totalitate.
Fugarul preferă să nu se ataşeze de lucrurile materiale, căci acestea l-ar putea împiedica să fugă atunci când doreşte. Se întreabă ce caută pe această lume şi îi este greu să creadă că va putea fi fericit aici. În schimb îl atrage tot ceea ce ţine de spirit, precum şi domeniile intelectuale, dar nu este vorba de o autentică aspiraţie, cât de o tendinţă de evadare. Căci fugarul are tendinţa de a fugi în lumea lui. Lucru care explică de ce acest gen de copil este de obicei cuminte şi liniştit, nu creează probleme şi nu face mult zgomot.
Rana de respingere este trăită în legătură cu părintele de acelaşi sex. Acest părinte a contribuit la activarea rănii deja existente. Părintele de acelaşi sex are rolul de a ne învăţa să iubim, să ne iubim şi să dăruim iubire. Părintele de sex opus ne învaţă să ne lăsăm iubiţi şi să primim iubirea. Dacă ai această rană se explică dificultăţile pe care le ai în a te accepta şi a te iubi.
Fugarul se crede nul, fără valoare şi e convins că ceea ce face el este lipsit de valoare. De aceea este posibil să încerce prin orice mijloace să fie perfect, pentru a se valoriza în ochii lui şi în ochii celorlalţi. Caută perfecţiunea în tot ceea ce face, deoarece crede că, dacă face o greşeală, va fi judecat. Iar a fi judecat este echivalent cu a fi respins. Nu poate vedea faptul că este mai bun decât alţii în anumite domenii. Îi este greu să creadă că cineva îl poate alege ca prieten, ca partener sau că oamenii pot să îl iubească cu adevărat.
Când i se acordă prea multă atenţie, îşi pierde mijloacele, îi este teamă că ocupă prea mult spaţiu. Iar dacă foloseşte prea mult spaţiu crede că deranjează. Iar a deranja, înseamnă pentru el că va fi respins de persoana sau persoanele pe care crede că le incomodează, că le deranjează.
Temerile fugarului, care îl împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile, sunt următoarele: teama de a nu fi interesant, de a fi considerat nul sau fără valoare, de a fi neînţeles şi teama că celălalt îl ascultă din obligaţie sau din politeţe. În acele situaţii, rănile sunt cele care preiau controlul acţiunilor realizate. Cea mai mare teamă a fugarului este panica. Imediat ce crede că e pe cale să intre în panică într-o situaţie anume, prima lui reacţie va fi aceea de a se salva, de a se ascunde sau de a fugi.
Boli sau indipoziţii care se pot manifesta la un fugar: diaree, aritmie, cancer, probleme respiratorii, alergii, vărsături, ameţeli, comă, agorafobie, hipoglicemie sau diabet, depresii sau sindrom maniaco-depresiv, psihoze.
Rana de respingere este pe cale de vindecare atunci când persoana respectivă se va afirma tot mai mult şi va îndrăzni să ocupe locul care i se cuvine. Mai mult, dacă i se pare că cineva a uitat de existenţa ei, se poate simţi foarte bine aşa cum e. Va trăi mult mai puţine situaţii în care îi va fi frică că intră în panică.
În spatele măştii de fugar se ascunde o persoană capabilă să facă foarte multe lucruri, cu o bună rezistenţă la muncă, descurcăreaţă, dotată cu o mare capacitate de a crea, de a inventa, de a imagina; cu aptitudini speciale de a lucra sigură; eficientă, se gândeşte la detalii; reacţionează repede; ştie să facă exact ce trebuie în caz de urgenţă; nu are nevoie de ceilalţi cu orice preţ; poate foarte bine să se retragă şi să fie fericită singură.
Respingerea este o rană foarte profundă, deoarece cel care suferă din cauza ei se simte respins în fiinţa lui şi mai ales în dreptul lui de a exista. Cei care ne resping apar în viaţa noastră pentru a ne arăta cât de mult ne respingem pe noi înşine. Această rană apare foarte devreme în viaţa unei persoane – încă de la naştere sau chiar înainte de a se naşte. Un astfel de exemplu este copilul care nu este dorit sau copilul care are alt sex decât doreau părinţii. Din momentul în care bebeluşul începe să se simtă respins, începe să îşi creeze o mască de fugar. Corpul fizic este îngust şi contractat – ceea ce îl poate face să dispară mai uşor, sau să nu fie prea prezent sau prea vizibil într-un grup. Este un corp care nu vrea să ocupe prea mult spaţiu. Fugarul este o persoană care se îndoieşte de dreptul ei la existenţă şi aproape că lasă impresia că nu s-a încarnat în totalitate.
Fugarul preferă să nu se ataşeze de lucrurile materiale, căci acestea l-ar putea împiedica să fugă atunci când doreşte. Se întreabă ce caută pe această lume şi îi este greu să creadă că va putea fi fericit aici. În schimb îl atrage tot ceea ce ţine de spirit, precum şi domeniile intelectuale, dar nu este vorba de o autentică aspiraţie, cât de o tendinţă de evadare. Căci fugarul are tendinţa de a fugi în lumea lui. Lucru care explică de ce acest gen de copil este de obicei cuminte şi liniştit, nu creează probleme şi nu face mult zgomot.
Rana de respingere este trăită în legătură cu părintele de acelaşi sex. Acest părinte a contribuit la activarea rănii deja existente. Părintele de acelaşi sex are rolul de a ne învăţa să iubim, să ne iubim şi să dăruim iubire. Părintele de sex opus ne învaţă să ne lăsăm iubiţi şi să primim iubirea. Dacă ai această rană se explică dificultăţile pe care le ai în a te accepta şi a te iubi.
Fugarul se crede nul, fără valoare şi e convins că ceea ce face el este lipsit de valoare. De aceea este posibil să încerce prin orice mijloace să fie perfect, pentru a se valoriza în ochii lui şi în ochii celorlalţi. Caută perfecţiunea în tot ceea ce face, deoarece crede că, dacă face o greşeală, va fi judecat. Iar a fi judecat este echivalent cu a fi respins. Nu poate vedea faptul că este mai bun decât alţii în anumite domenii. Îi este greu să creadă că cineva îl poate alege ca prieten, ca partener sau că oamenii pot să îl iubească cu adevărat.
Când i se acordă prea multă atenţie, îşi pierde mijloacele, îi este teamă că ocupă prea mult spaţiu. Iar dacă foloseşte prea mult spaţiu crede că deranjează. Iar a deranja, înseamnă pentru el că va fi respins de persoana sau persoanele pe care crede că le incomodează, că le deranjează.
Temerile fugarului, care îl împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile, sunt următoarele: teama de a nu fi interesant, de a fi considerat nul sau fără valoare, de a fi neînţeles şi teama că celălalt îl ascultă din obligaţie sau din politeţe. În acele situaţii, rănile sunt cele care preiau controlul acţiunilor realizate. Cea mai mare teamă a fugarului este panica. Imediat ce crede că e pe cale să intre în panică într-o situaţie anume, prima lui reacţie va fi aceea de a se salva, de a se ascunde sau de a fugi.
Boli sau indipoziţii care se pot manifesta la un fugar: diaree, aritmie, cancer, probleme respiratorii, alergii, vărsături, ameţeli, comă, agorafobie, hipoglicemie sau diabet, depresii sau sindrom maniaco-depresiv, psihoze.
Rana de respingere este pe cale de vindecare atunci când persoana respectivă se va afirma tot mai mult şi va îndrăzni să ocupe locul care i se cuvine. Mai mult, dacă i se pare că cineva a uitat de existenţa ei, se poate simţi foarte bine aşa cum e. Va trăi mult mai puţine situaţii în care îi va fi frică că intră în panică.
În spatele măştii de fugar se ascunde o persoană capabilă să facă foarte multe lucruri, cu o bună rezistenţă la muncă, descurcăreaţă, dotată cu o mare capacitate de a crea, de a inventa, de a imagina; cu aptitudini speciale de a lucra sigură; eficientă, se gândeşte la detalii; reacţionează repede; ştie să facă exact ce trebuie în caz de urgenţă; nu are nevoie de ceilalţi cu orice preţ; poate foarte bine să se retragă şi să fie fericită singură.
Cu mască, fără mască…
«Măştile» pe care ni le construim ne împiedică să fim noi înşine
Cu mască, fără mască…
de Liliana Popa
Din punct de vedere spiritual, fie că am început la modul conştient un proces de evoluţie spirituală, fie că încă suntem supuşi vieţii aşa cum se desfăşoară în mod obişnuit pentru majoritatea oamenilor, fie că avem o anumită cunoaştere iniţiatică sau nu, atât timp cât încă nu am atins starea de eliberare spirituală fiecare ne vom confrunta cu reculul acţiunilor noastre în această viaţă sau în cele care vor urma. Şi aceasta se va petrece chiar de la naştere – nu neapărat sub forma unor boli congenitale sau a unor răceli repetate etc., ci sub forma unor norme pe care conştient sau inconştient părinţii şi cei apropiaţi ni le vor impune – datorită rezonanţelor pe care le-am acumulat şi care fac parte din ceea ce orientalii numesc KARMA.
După naştere nou-născutul, sugarul şi apoi copilul mic vrea să se simtă liber aşa cum este el, dar…acest lucru deranjează lumea adulţilor şi astfel, prin diferitele admonestări mai mult sau mai puţin severe care i se administrează, copilul ajunge la concluzia că a fi natural nu este bine. Şi el nu poate fi iubit aşa cum este el. Şi, ca urmare, va ajunge să îşi creeze o personalitate, care în ultimă instanţă nu este decât o mască destinată deopotrivă celorlalţi cât şi lui însuşi, pentru a se apăra împotriva suferinţei trăite – a „rănii” subtile pe care o are, cu care a venit pe această lume, care a atras prin rezonanţă restricţiile impuse de părinţi.
Principala cauză a unei astfel de „răni” provine din incapacitatea noastră de a ierta ceea ce ne facem nouă înşine sau ceea ce le-am făcut altora, şi care există la nivel subconştient. Sădind acest sâmbure de rezonanţă, udându-l şi crescându-l destul timp (uneori poate vieţi întregi) ca pe o obişnuinţă de a gândi, simţi, vorbi şi de a acţiona într-un anumit mod, am reuşit să ne construim un caracter care este de fapt o mască pentru o suferinţă şi nu un portativ pentru manifestarea scânteii divine care există în noi.
Procesul evolutiv la care omul este supus, într-un mod mai lent sau mai accelerat, în funcţie de voinţa sa, de cunoaşterea acumulată şi chiar de KARMA sa, include eliminarea tuturor acestor „măşti” pe care şi le-a creat din ignoranţă. Aşa cum bănuiţi şi cum am observat cu toţii în viaţa noastră, aceste măşti nu sunt altceva decât reacţii la ceea ce vine înspre noi, reacţii şi măşti pe care le-am construit cu scopul de a ne aduce iubirea şi aprecierea după care tânjim, uneori fără să ne dăm seama. O persoană care se focalizează preponderent la nivelul reacţiilor nu este centrată în ea însăşi şi nu poate fi fericită câtă vreme pune condiţionări restrictive şi exterioare fericirii sale. De aceea, este important să fim conştienţi de momentele în care suntem noi înşine şi de perioadele când suntem la nivel de reacţie. Astfel vom putea deveni stăpâni pe propria viaţă, fără a ne lăsa conduşi de temeri.
Cele cinci „măşti”
„Iubirea
este izvorul vieţii care dăruieşte nemurirea.
Este ceea ce numim
Apa vieţii.
Vino în această apă
Mergi pe ea
Să vezi că fiecare strop
Este el însuşi întregul ocean.” (Rumi)
Măştile care corespund unui număr de cinci „răni” importante pe care ni le creăm de-a lungul vieţilor, au fost descrise de Lise Bourbeau în cartea sa „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine”. În această lucrare, autoarea afirmă: „rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai pe mână de mult timp, pe care o ignori şi pe care nu ai îngrijit-o cum trebuia. Ai preferat să o bandajezi pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul măştii. Când cineva te ia de mână cu dragoste, iar tu ţipi: „Au! Mă doare!”, poţi să îţi imaginezi cât de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te doară? Nu, deoarece dacă tu suferi atunci când cineva te atinge pe mână, este din cauza faptului că tu eşti cel care a hotărât să nu îşi îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta. De fiecare dată când ne simţim răniţi, egoul nostru este cel care vrea să credem că celălalt este răspunzător. Practic, încercăm să găsim un vinovat. (…) Cu cât acuzăm mai mult, pe sine sau pe ceilalţi, cu atât se repetă mai mult aceeaşi experienţă. Acuzarea nu serveşte decât la producerea de nefericire oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile şi persoanele vor începe să se transforme.”
În continuare vom reda caracteristicile personalităţilor, măştile corespunzătoare rănilor, precum şi rănile de care suferim, aşa cum sunt descrise în lucrarea amintită.
Fugarul – rana de respingere
Dependentul – rana de abandon
Masochistul – rana de umilire
Dominatorul – rana de trădare
Rigidul – rana de nedreptate
Cu mască, fără mască…
de Liliana Popa
Din punct de vedere spiritual, fie că am început la modul conştient un proces de evoluţie spirituală, fie că încă suntem supuşi vieţii aşa cum se desfăşoară în mod obişnuit pentru majoritatea oamenilor, fie că avem o anumită cunoaştere iniţiatică sau nu, atât timp cât încă nu am atins starea de eliberare spirituală fiecare ne vom confrunta cu reculul acţiunilor noastre în această viaţă sau în cele care vor urma. Şi aceasta se va petrece chiar de la naştere – nu neapărat sub forma unor boli congenitale sau a unor răceli repetate etc., ci sub forma unor norme pe care conştient sau inconştient părinţii şi cei apropiaţi ni le vor impune – datorită rezonanţelor pe care le-am acumulat şi care fac parte din ceea ce orientalii numesc KARMA.
După naştere nou-născutul, sugarul şi apoi copilul mic vrea să se simtă liber aşa cum este el, dar…acest lucru deranjează lumea adulţilor şi astfel, prin diferitele admonestări mai mult sau mai puţin severe care i se administrează, copilul ajunge la concluzia că a fi natural nu este bine. Şi el nu poate fi iubit aşa cum este el. Şi, ca urmare, va ajunge să îşi creeze o personalitate, care în ultimă instanţă nu este decât o mască destinată deopotrivă celorlalţi cât şi lui însuşi, pentru a se apăra împotriva suferinţei trăite – a „rănii” subtile pe care o are, cu care a venit pe această lume, care a atras prin rezonanţă restricţiile impuse de părinţi.
Principala cauză a unei astfel de „răni” provine din incapacitatea noastră de a ierta ceea ce ne facem nouă înşine sau ceea ce le-am făcut altora, şi care există la nivel subconştient. Sădind acest sâmbure de rezonanţă, udându-l şi crescându-l destul timp (uneori poate vieţi întregi) ca pe o obişnuinţă de a gândi, simţi, vorbi şi de a acţiona într-un anumit mod, am reuşit să ne construim un caracter care este de fapt o mască pentru o suferinţă şi nu un portativ pentru manifestarea scânteii divine care există în noi.
Procesul evolutiv la care omul este supus, într-un mod mai lent sau mai accelerat, în funcţie de voinţa sa, de cunoaşterea acumulată şi chiar de KARMA sa, include eliminarea tuturor acestor „măşti” pe care şi le-a creat din ignoranţă. Aşa cum bănuiţi şi cum am observat cu toţii în viaţa noastră, aceste măşti nu sunt altceva decât reacţii la ceea ce vine înspre noi, reacţii şi măşti pe care le-am construit cu scopul de a ne aduce iubirea şi aprecierea după care tânjim, uneori fără să ne dăm seama. O persoană care se focalizează preponderent la nivelul reacţiilor nu este centrată în ea însăşi şi nu poate fi fericită câtă vreme pune condiţionări restrictive şi exterioare fericirii sale. De aceea, este important să fim conştienţi de momentele în care suntem noi înşine şi de perioadele când suntem la nivel de reacţie. Astfel vom putea deveni stăpâni pe propria viaţă, fără a ne lăsa conduşi de temeri.
Cele cinci „măşti”
„Iubirea
este izvorul vieţii care dăruieşte nemurirea.
Este ceea ce numim
Apa vieţii.
Vino în această apă
Mergi pe ea
Să vezi că fiecare strop
Este el însuşi întregul ocean.” (Rumi)
Măştile care corespund unui număr de cinci „răni” importante pe care ni le creăm de-a lungul vieţilor, au fost descrise de Lise Bourbeau în cartea sa „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine”. În această lucrare, autoarea afirmă: „rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai pe mână de mult timp, pe care o ignori şi pe care nu ai îngrijit-o cum trebuia. Ai preferat să o bandajezi pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul măştii. Când cineva te ia de mână cu dragoste, iar tu ţipi: „Au! Mă doare!”, poţi să îţi imaginezi cât de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te doară? Nu, deoarece dacă tu suferi atunci când cineva te atinge pe mână, este din cauza faptului că tu eşti cel care a hotărât să nu îşi îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta. De fiecare dată când ne simţim răniţi, egoul nostru este cel care vrea să credem că celălalt este răspunzător. Practic, încercăm să găsim un vinovat. (…) Cu cât acuzăm mai mult, pe sine sau pe ceilalţi, cu atât se repetă mai mult aceeaşi experienţă. Acuzarea nu serveşte decât la producerea de nefericire oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile şi persoanele vor începe să se transforme.”
În continuare vom reda caracteristicile personalităţilor, măştile corespunzătoare rănilor, precum şi rănile de care suferim, aşa cum sunt descrise în lucrarea amintită.
Fugarul – rana de respingere
Dependentul – rana de abandon
Masochistul – rana de umilire
Dominatorul – rana de trădare
Rigidul – rana de nedreptate
miercuri, 7 octombrie 2009
A aparut Dyadic Adjustment Scale™ (DAS™)
Testcentral anunta lansarea in distributie comerciala pe piata din Romania a instrumentului psihometric DAS (Dyadic Adjustment Scale), utilizat pentru evaluarea satisfactiei in relatia de cuplu. DAS a fost recunoscut ca unul dintre cei mai buni indicatori psihometrici ai adaptariii diadice si este disponibil acum aplicabil in varianta creion-hartie sau electronic.
In context clinic, Scala de Adaptare in Cuplu este utilizat in principal ca un instrument de evaluare a cuplurilor care isi propun sa intre sau urmeaza un program de terapie maritala. Ca instrument clinic, DAS poate ajuta in formularea de planuri terapeutice, servind drept baza pentru discutie si de asemenea pentru dezvoltarea unui program de tratament. In terapie si la terminarea acesteia, chestionarul serveste drept masura obiectiva pentru evaluarea schimbarilor survenite in interactiunile dintre parteneri. DAS ofera specialistului informatii structurate si etalonate despre cuplu, din punctul unic de vedere al fiecarui partener.
Furnizeaza totodata un mijloc rapid si rentabil de determinare a masurii in care distresul marital functioneaza ca un posibil precipitant in, sau reactie la, o tulburare psihiatrica generalizata. DAS poate fi utilizat intr-un numar de cadre medicale diferite, incluzand de exemplu pacienti internati sau aflati in tratament ambulator, precum si in centre rezidentiale de tratament si in cabinete private. Potentialii utilizatori ai testului sunt psihologii, lucratorii sociali, medicii, asistentele, consilierii, psihiatrii.
Ca instrument de cercetare, DAS a fost folosit in sute de studii privind satisfactia maritala. Aceasta baza bogata de cercetare furnizeaza un punct de plecare important pentru compararea rezultatelor individuale observate pentru un cuplu cu tipurile de relatii stabilite pe mii de alte cupluri.
Esantionul normativ romanesc a fost cules in decursul a 13 luni, intre februarie 2008 si martie 2009, si contine 439 de cupluri (1095 participanti, dintre care 80.18% formeaza cupluri si 19.82% sunt inclusi in studiu fara partener). Esantionul este departajat si in functie de statutul marital, nivel de educatie, arie de provenienta, varsta, gen si durata relatiei.
Informatii suplimentare pot fi obtinute online la http://www.testcentral.ro sau pe adresa de mail: support@testcentral.ro , ori contactand telefonic D&D Consultants, publisher-ul romanesc al instrumentului, la numerele: 0212304599, 0212305150.
In context clinic, Scala de Adaptare in Cuplu este utilizat in principal ca un instrument de evaluare a cuplurilor care isi propun sa intre sau urmeaza un program de terapie maritala. Ca instrument clinic, DAS poate ajuta in formularea de planuri terapeutice, servind drept baza pentru discutie si de asemenea pentru dezvoltarea unui program de tratament. In terapie si la terminarea acesteia, chestionarul serveste drept masura obiectiva pentru evaluarea schimbarilor survenite in interactiunile dintre parteneri. DAS ofera specialistului informatii structurate si etalonate despre cuplu, din punctul unic de vedere al fiecarui partener.
Furnizeaza totodata un mijloc rapid si rentabil de determinare a masurii in care distresul marital functioneaza ca un posibil precipitant in, sau reactie la, o tulburare psihiatrica generalizata. DAS poate fi utilizat intr-un numar de cadre medicale diferite, incluzand de exemplu pacienti internati sau aflati in tratament ambulator, precum si in centre rezidentiale de tratament si in cabinete private. Potentialii utilizatori ai testului sunt psihologii, lucratorii sociali, medicii, asistentele, consilierii, psihiatrii.
Ca instrument de cercetare, DAS a fost folosit in sute de studii privind satisfactia maritala. Aceasta baza bogata de cercetare furnizeaza un punct de plecare important pentru compararea rezultatelor individuale observate pentru un cuplu cu tipurile de relatii stabilite pe mii de alte cupluri.
Esantionul normativ romanesc a fost cules in decursul a 13 luni, intre februarie 2008 si martie 2009, si contine 439 de cupluri (1095 participanti, dintre care 80.18% formeaza cupluri si 19.82% sunt inclusi in studiu fara partener). Esantionul este departajat si in functie de statutul marital, nivel de educatie, arie de provenienta, varsta, gen si durata relatiei.
Informatii suplimentare pot fi obtinute online la http://www.testcentral.ro sau pe adresa de mail: support@testcentral.ro , ori contactand telefonic D&D Consultants, publisher-ul romanesc al instrumentului, la numerele: 0212304599, 0212305150.
Abordarea psihodinamica a traumei complexe la copii cu tulburari reactive de atasament
Fundatia Internationala pentru Copil si Familie (FICF) organizeaza un curs de formare continua de psihoterapie pentru copii cu tulburari reactive de atasament cu durata de 9 luni. Se va lucra cu copii din centre de plasament pentru care FICF a oferit in ultimii ani, in mod constant, servicii de evaluare psihologica, psihoterapie individuala si de grup pentru problematici legate de trauma complexa: abandon, neglijare sau abuz.
Cursul va presupune doua module:
Modul practic: 4 sesiuni pe luna de 1,5 ore fiecare de lucru direct cu grupuri de copii, timp de 9 luni cu un total de 54 ore precum si 2 sesiuni de 1 ora pe luna de supervizare – cu un total de 18 ore. Total ore modul practic: 72 de ore.
Modul teoretic: 3 sesiuni de cate 6 ore fiecare, cu un total de 18 ore.
Numar total ore seminar: 90 de ore.
Perioada : octombrie 2009 – iunie 2010
Modulul teoretic presupune orientarea teoretica si metodologica in problematica tulburarilor reactive de atasament, acoperind patru teme:
1. Trauma de atasament si psihopatologia complexa.
2. Rolul mentalizarii in trauma si vindecare.
3. Echilibrul elaborare-continere in procesul de mentalizare si reglare afectiva.
4. Gestiunea (coping-ul) traumei pentru terapeuti.
Modulul practic presupune participarea la sedintele saptamanale de psihoterapie de grup cu copii cu tulburari reactive de atasament in calitate de asistent / co-terapeut.
Conditii de eligibilitate:
Disponibilitatea de a participa cu regularitate la toate intalnirile cu copiii.
Licenta in studii superioare de lunga durata in domeniul stiintelor socio-umane.
Terapie personala (psihanalitica) cu durata de minim un an.
Taxa de participare: 170 RON/luna
Termen limita de inscriere (CV si scrisoare de intentie): 22 septembrie 2009.
Un interviu de selectie va avea loc in data de 24 septembrie 2009
Numarul de puncte acordate de Colegiul Psihologilor : 20
Pentru informatii suplimentare :
Andrei Constantinescu – psiholog principal,
Email: andri.constantinescu@gmail.com
Cursul va presupune doua module:
Modul practic: 4 sesiuni pe luna de 1,5 ore fiecare de lucru direct cu grupuri de copii, timp de 9 luni cu un total de 54 ore precum si 2 sesiuni de 1 ora pe luna de supervizare – cu un total de 18 ore. Total ore modul practic: 72 de ore.
Modul teoretic: 3 sesiuni de cate 6 ore fiecare, cu un total de 18 ore.
Numar total ore seminar: 90 de ore.
Perioada : octombrie 2009 – iunie 2010
Modulul teoretic presupune orientarea teoretica si metodologica in problematica tulburarilor reactive de atasament, acoperind patru teme:
1. Trauma de atasament si psihopatologia complexa.
2. Rolul mentalizarii in trauma si vindecare.
3. Echilibrul elaborare-continere in procesul de mentalizare si reglare afectiva.
4. Gestiunea (coping-ul) traumei pentru terapeuti.
Modulul practic presupune participarea la sedintele saptamanale de psihoterapie de grup cu copii cu tulburari reactive de atasament in calitate de asistent / co-terapeut.
Conditii de eligibilitate:
Disponibilitatea de a participa cu regularitate la toate intalnirile cu copiii.
Licenta in studii superioare de lunga durata in domeniul stiintelor socio-umane.
Terapie personala (psihanalitica) cu durata de minim un an.
Taxa de participare: 170 RON/luna
Termen limita de inscriere (CV si scrisoare de intentie): 22 septembrie 2009.
Un interviu de selectie va avea loc in data de 24 septembrie 2009
Numarul de puncte acordate de Colegiul Psihologilor : 20
Pentru informatii suplimentare :
Andrei Constantinescu – psiholog principal,
Email: andri.constantinescu@gmail.com
PSIHOPROFILAXIA PRIMARA PEDIATRICA SAU DREPTUL LA COPILARIE
Simpozion de formare continuă
Asociaţia Romana de Psihoterapie Centrată pe Persoană împreună cu Acad. Prof. Dr. Stefan Milea organizează în data de 24.10.2009 simpozionul
PSIHOPROFILAXIA PRIMARA PEDIATRICA SAU DREPTUL LA COPILARIE
Organizarea acestui simpozion va prilejui:
prezentari de lucrari stiintifice, dezbateri;
o sectiune practica, interactiva, in cadrul atelierelor de lucru;
lansarea cartii “Psihoprofilaxia primara a Tulburarilor Psihice la Copil si Adolescent”, volumul II – “Categorii de copii cu risc crescut”, dar va fi si o provocare interdisciplinara in intelegerea si aprofundarea importantei psihoprofilaxiei primare pediatrice, pas indispensabil catre psihoprofilaxia primara a adultului.
Simpozionul se adreseaza psihologilor, medicilor, psihopedagogilor, asistentilor sociali, asistentilor medicali, cadrelor didactice, parintilor, oricarei persoane care interactioneaza cu copiii si isi doreste sa inteleaga mai multe despre relatia cu ei.
Lectori:
Prof. Dr. Stefan Milea membru al Academiei de Stiinte Medicale
Georgeta Niculescu, psiholog clinician principal, psihoterapeut principal, doctorand in Psihologie Clinica
Florentina Palada psihoterapeut principal, psiholog clinician principal, doctorand in Psihologie Clinica
Daniela Ploeşteanu psihoterapeut principal, psiholog clinician specialist
Dana Crasan psihoterapeut specialist, formator, psiholog clinician specialist
Simpozionul este creditat de Colegiul Psihologilor din România
Locaţie: Spitalul de Psihiatrie Titan “Dr. Constantin Gorgos”, bd. Nicolae Grigorescu 41, Sector 3, Bucuresti
Program: 10,00- 18,00, cu o pauză de prânz.
Lansarea cărţii are loc la ora 12,00.
Costul: 150 RON / persoană, 100 RON / studenţi
Înscrieri: Corina Panzaru, tel. 0720 612 432, e-mail: psihoprofilaxie@yahoo.com
Site-ul Asociaţiei: http://www.psihoterapierogersiana.com
Asociaţia Romana de Psihoterapie Centrată pe Persoană împreună cu Acad. Prof. Dr. Stefan Milea organizează în data de 24.10.2009 simpozionul
PSIHOPROFILAXIA PRIMARA PEDIATRICA SAU DREPTUL LA COPILARIE
Organizarea acestui simpozion va prilejui:
prezentari de lucrari stiintifice, dezbateri;
o sectiune practica, interactiva, in cadrul atelierelor de lucru;
lansarea cartii “Psihoprofilaxia primara a Tulburarilor Psihice la Copil si Adolescent”, volumul II – “Categorii de copii cu risc crescut”, dar va fi si o provocare interdisciplinara in intelegerea si aprofundarea importantei psihoprofilaxiei primare pediatrice, pas indispensabil catre psihoprofilaxia primara a adultului.
Simpozionul se adreseaza psihologilor, medicilor, psihopedagogilor, asistentilor sociali, asistentilor medicali, cadrelor didactice, parintilor, oricarei persoane care interactioneaza cu copiii si isi doreste sa inteleaga mai multe despre relatia cu ei.
Lectori:
Prof. Dr. Stefan Milea membru al Academiei de Stiinte Medicale
Georgeta Niculescu, psiholog clinician principal, psihoterapeut principal, doctorand in Psihologie Clinica
Florentina Palada psihoterapeut principal, psiholog clinician principal, doctorand in Psihologie Clinica
Daniela Ploeşteanu psihoterapeut principal, psiholog clinician specialist
Dana Crasan psihoterapeut specialist, formator, psiholog clinician specialist
Simpozionul este creditat de Colegiul Psihologilor din România
Locaţie: Spitalul de Psihiatrie Titan “Dr. Constantin Gorgos”, bd. Nicolae Grigorescu 41, Sector 3, Bucuresti
Program: 10,00- 18,00, cu o pauză de prânz.
Lansarea cărţii are loc la ora 12,00.
Costul: 150 RON / persoană, 100 RON / studenţi
Înscrieri: Corina Panzaru, tel. 0720 612 432, e-mail: psihoprofilaxie@yahoo.com
Site-ul Asociaţiei: http://www.psihoterapierogersiana.com
Curs „ANALIZA CLIMATULUI ORGANIZATIONAL”
BRAŞOV, 16 - 18 octombrie
CURSUL ESTE RECUNOSCUT DE COLEGIUL PSIHOLOGILOR
10 CREDITE (20 de ore de formare)
De cele mai multe ori rolul psihologului in firma/ institutie se reduce la cel de simplu angajat/ functionar, fara prea multa vizibilitatea sau putere de decizie. Cunoasterea si aplicarea procedurilor de „Analiza a climatului organizational„ poate schimba acest lucru pentru că oferă noi perspective, noi oportunitati de identificare şi manangement a unor importante informaţii organizaţionale (informaţii cheie pentru manager!); permite o apropiere a analistului (psiholog) de zona deciziei prin competenţele/ expertiza particulară achiziţionata si rapoartele de diagnostic generate; asigura baza metodologică /suportul pentru actiuni indraznete, iniţiativa şi/sau oferte personalizate în serviciile de consultanta organizationala.
ADRESABILITATE
Cursul se adreseaza psihologilor care doresc sa activeze sau activeaza in domeniul psihologiei muncii si organizationale. Fiind un curs de initiere in analiza climatului organizational cursul este deschis si studentilor sau psihologilor care activeaza in alte domenii ale psihologiei (psihologia transporturilor, psihologia apararii si securitatii, psihologie educationala si a consilierii vocationale etc.).
Cele 10 credite acordate de Colegiul Psihologilor sunt utile pentru obtinerea atestatului de libera practica sau schimbarea treptei profesionale.
CONTINUTUL CURSULUI
Cursul este organizat in patru sectiuni fiecare de cate 5 ore fiecare.
Sectiunea I. este centrata pe definirea si analiza contextului diagnozei organizationale si pe diferentierea intre diferite probe de evaluare individuala si organizationala.
Sectiunea II. vizeaza analiza culturii si climatului organizational - ca repere conceptuale cadru ale diagnozei organizationale - si prezentarea strategiilor de culegere a datelor subsumate acestora.
Sectiunea III. urmareste exersarea abilitatilor de organizare activităţii de evaluare a climatului, de formulare a intrebarilor, de culegere şi analiză a datelor datelor calitative .
Sectiunea IV. insista pe exersarea abilitatilor analiza a datelor cantitative generate de proceduri standardizate de evaluare a climatului organizational si de generare a raportului de diagnoza organizationala.
PERIOADA SI CONDITII DE FORMARE
Cursul se va organiza in weekend-ul 16 – 18 octombrie in cinci sectiuni de cate 4 ore fiecare:
vineri 16,00 si 20,00;
sambata 9,00 – 13,00 si 16,00 – 20,00
duminica 9,00 – 13,00 si 16,00 – 20,00
COSTURI
Costul participarii si certificarii pentru un curs este de 100 euro /cursant (sau echivalentul in lei la data platii) cu posibilitatea achitarii in 2 rate: prima rata la inscriere, pentru confirmarea /rezervarea locului (50 euro) si a doua rata (50 euro) cel tarziu in prima zi a cursului.
ALTE DETALII ORGANIZATORICE
Cursul se va organiza în Braşov,
Adresa: str. Lunga nr.31, etaj II, Brasov.
Persoană de contact (pentru inscrieri, informatii legate de locatie, taxa de participare, acte sau forme de decontare etc.):
Carmen Patrascu
e-mail: pcarmenbv@yahoo.com
tel: 0729-161880
Numarul de locuri este limitat! MAXIM 25 DE PERSOANE!
***********
* Cursul ’’Analiza Climatului Organizational’’ este unul dintre cele 4 cursuri acreditate de Comisia de psihologie a muncii, transporturilor si serviciilor (aprobat conform PV nr. 8 din 30.05.2009) in cadrul „Programului de formare continua in Psihologia muncii si organizationala si Psihologia transporturilor” propus de Fundatia „ARC 2000“ (Agentia Regionala de Consultanta in Managementul Resurselor Umane). Cele patru cursuri acreditate sunt urmatoarele:
Cursul I ”Evaluarea psihologica a personalului” (20 ore, 10 credite)
Cursul II „Analiza climatului organizational” (20 ore, 10 credite)
Cursul III „Examinarea psihologica a personalului din siguranta circulatiei” (20 ore, 10 credite)
Cursul IV „Psihologia participantului la trafic” (20 ore, 10 credite)
Pentru informatii suplimentare privind intregul program de formare va rugam sa ne contactati la adresele de e-mail: tconst@uaic.ro (Psihologia Muncii si Organizationala) si hcornel@uaic.ro (Psihologia Transporturilor).
CURSUL ESTE RECUNOSCUT DE COLEGIUL PSIHOLOGILOR
10 CREDITE (20 de ore de formare)
De cele mai multe ori rolul psihologului in firma/ institutie se reduce la cel de simplu angajat/ functionar, fara prea multa vizibilitatea sau putere de decizie. Cunoasterea si aplicarea procedurilor de „Analiza a climatului organizational„ poate schimba acest lucru pentru că oferă noi perspective, noi oportunitati de identificare şi manangement a unor importante informaţii organizaţionale (informaţii cheie pentru manager!); permite o apropiere a analistului (psiholog) de zona deciziei prin competenţele/ expertiza particulară achiziţionata si rapoartele de diagnostic generate; asigura baza metodologică /suportul pentru actiuni indraznete, iniţiativa şi/sau oferte personalizate în serviciile de consultanta organizationala.
ADRESABILITATE
Cursul se adreseaza psihologilor care doresc sa activeze sau activeaza in domeniul psihologiei muncii si organizationale. Fiind un curs de initiere in analiza climatului organizational cursul este deschis si studentilor sau psihologilor care activeaza in alte domenii ale psihologiei (psihologia transporturilor, psihologia apararii si securitatii, psihologie educationala si a consilierii vocationale etc.).
Cele 10 credite acordate de Colegiul Psihologilor sunt utile pentru obtinerea atestatului de libera practica sau schimbarea treptei profesionale.
CONTINUTUL CURSULUI
Cursul este organizat in patru sectiuni fiecare de cate 5 ore fiecare.
Sectiunea I. este centrata pe definirea si analiza contextului diagnozei organizationale si pe diferentierea intre diferite probe de evaluare individuala si organizationala.
Sectiunea II. vizeaza analiza culturii si climatului organizational - ca repere conceptuale cadru ale diagnozei organizationale - si prezentarea strategiilor de culegere a datelor subsumate acestora.
Sectiunea III. urmareste exersarea abilitatilor de organizare activităţii de evaluare a climatului, de formulare a intrebarilor, de culegere şi analiză a datelor datelor calitative .
Sectiunea IV. insista pe exersarea abilitatilor analiza a datelor cantitative generate de proceduri standardizate de evaluare a climatului organizational si de generare a raportului de diagnoza organizationala.
PERIOADA SI CONDITII DE FORMARE
Cursul se va organiza in weekend-ul 16 – 18 octombrie in cinci sectiuni de cate 4 ore fiecare:
vineri 16,00 si 20,00;
sambata 9,00 – 13,00 si 16,00 – 20,00
duminica 9,00 – 13,00 si 16,00 – 20,00
COSTURI
Costul participarii si certificarii pentru un curs este de 100 euro /cursant (sau echivalentul in lei la data platii) cu posibilitatea achitarii in 2 rate: prima rata la inscriere, pentru confirmarea /rezervarea locului (50 euro) si a doua rata (50 euro) cel tarziu in prima zi a cursului.
ALTE DETALII ORGANIZATORICE
Cursul se va organiza în Braşov,
Adresa: str. Lunga nr.31, etaj II, Brasov.
Persoană de contact (pentru inscrieri, informatii legate de locatie, taxa de participare, acte sau forme de decontare etc.):
Carmen Patrascu
e-mail: pcarmenbv@yahoo.com
tel: 0729-161880
Numarul de locuri este limitat! MAXIM 25 DE PERSOANE!
***********
* Cursul ’’Analiza Climatului Organizational’’ este unul dintre cele 4 cursuri acreditate de Comisia de psihologie a muncii, transporturilor si serviciilor (aprobat conform PV nr. 8 din 30.05.2009) in cadrul „Programului de formare continua in Psihologia muncii si organizationala si Psihologia transporturilor” propus de Fundatia „ARC 2000“ (Agentia Regionala de Consultanta in Managementul Resurselor Umane). Cele patru cursuri acreditate sunt urmatoarele:
Cursul I ”Evaluarea psihologica a personalului” (20 ore, 10 credite)
Cursul II „Analiza climatului organizational” (20 ore, 10 credite)
Cursul III „Examinarea psihologica a personalului din siguranta circulatiei” (20 ore, 10 credite)
Cursul IV „Psihologia participantului la trafic” (20 ore, 10 credite)
Pentru informatii suplimentare privind intregul program de formare va rugam sa ne contactati la adresele de e-mail: tconst@uaic.ro (Psihologia Muncii si Organizationala) si hcornel@uaic.ro (Psihologia Transporturilor).
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
Postări
